Secretul din Scoția: amprenta care schimbă tot ce știam despre Stonehenge

Stonehenge, simbolul preistoriei britanice și una dintre cele mai enigmatice construcții megalitice din lume, tocmai a devenit și mai misterios. O echipă internațională de cercetători, coordonată de Universitatea Curtin din Australia, a identificat o „amprentă chimică” a celebrei Pietre a Altarului care schimbă radical teoria privind originile sale. Timp de decenii, se credea că această piatră masivă, una dintre cele mai importante componente ale monumentului, provenea din Țara Galilor. Noile date indică, însă, o proveniență mult mai îndepărtată: bazinul Orcadian din Scoția, aflat la peste 750 de kilometri nord de situl arheologic.

Această reorientare geografică nu este doar o corectare de detaliu, ci o descoperire de proporții care răstoarnă întregul narativ despre modul în care a fost construit Stonehenge. Prin analiza mineralelor conținute în rocă, cercetătorii au descoperit vârste geologice variind între 450 de milioane și 2 miliarde de ani, caracteristici ce coincid cu structurile geologice din Scoția, și nu cu cele din sudul Țării Galilor.

Piatra analizată, cunoscută sub denumirea de Old Red Sandstone, este o gresie de culoare roșie-verzuie și are o greutate estimată de 6 tone. Este una dintre puținele pietre non-sarsen din ansamblul Stonehenge și se află într-o poziție centrală, ceea ce îi oferă o importanță simbolică și arhitecturală majoră. Faptul că a fost transportată de la o distanță atât de mare în epoca neolitică sugerează un nivel de sofisticare logistică care nu fusese anterior asociat cu populațiile britanice din acea perioadă.

Implicațiile unei origini scoțiene

Această nouă teorie implică o revizuire amplă a înțelegerii asupra societăților neolitice care au construit Stonehenge. Transportarea unei pietre de 6 tone pe o distanță atât de mare presupune o infrastructură logistică solidă, cunoștințe avansate de geografie, dar și capacități organizatorice și sociale mult mai complexe decât se estimase până acum. Potrivit profesorului Chris Kirkland, unul dintre coautorii studiului, această realizare indică existența unor rețele comerciale extinse și a unui grad ridicat de coordonare socială, poate chiar politică.

Ipoteza conform căreia piatra a fost adusă pe cale maritimă de-a lungul coastei britanice pare din ce în ce mai plauzibilă. Navigația, folosirea de plute sau bărci, precum și cunoașterea curenților marini ar fi fost esențiale pentru un astfel de efort. Aceasta ne duce cu gândul la o civilizație neolitică interconectată, unde schimburile de bunuri și idei nu erau excepții, ci parte din viața cotidiană.

De asemenea, această descoperire poate avea consecințe asupra modului în care privim influențele culturale între diverse regiuni ale insulei britanice în preistorie. Dacă populațiile din Scoția și sudul Angliei colaborau deja în jurul anului 2600 î.Hr., atunci unitatea culturală a acelor vremuri era mult mai amplă decât sugerau dovezile arheologice anterioare.

Întrebări noi, răspunsuri în viitor

Această amprentă chimică descoperită în gresia altarului nu încheie misterul Stonehenge, ci deschide o nouă serie de întrebări. Dacă Piatra Altarului provine din Scoția, ce alte elemente ale ansamblului ar putea avea origini îndepărtate? Au existat mai multe etape de construcție în care s-au adus pietre din diverse regiuni? Și mai ales, ce motivații – religioase, astronomice sau politice – au determinat un asemenea efort?

Profesorul Richard Bevins a subliniat că cercetările continuă și că acum, cu această amprentă chimică clar identificată, se pot face săpături direcționate în Scoția pentru a găsi exact locul din care provine piatra. În funcție de ce se descoperă acolo, ar putea apărea dovezi despre extragerea, procesarea și chiar ritualurile asociate transportului pietrelor megalitice.

Departe de a lămuri misterul, această nouă descoperire transformă Stonehenge dintr-un simplu monument în centrul unei rețele fascinante de relații sociale, comerciale și simbolice care au traversat întreaga insulă britanică în urmă cu peste 4.500 de ani. Poate că, în viitorul apropiat, vor ieși la iveală noi indicii care să confirme că epoca neolitică britanică era mult mai avansată, mai interconectată și mai surprinzătoare decât am fi putut crede vreodată.