”Rudolph Valentino al Balcanilor” a murit în timpul Marelui Viscol din 1954. Ionel Teodoreanu, marele scriitor care a dat la avocatură de dragul femeii iubite 

Ionel Teodoreanu, cunoscut ca unul dintre cei mai mari scriitori români interbelici, și-a lăsat amprenta asupra literaturii românești prin lucrările sale, printre care „La Medeleni” rămâne o capodoperă iubită de cititori. Totuși, viața lui nu a fost doar despre literatură, ci și despre pasiune, iubire și sacrificiu. Deși era curtat de sute de femei și considerat de mulți drept un „Rudolf Valentino al Balcanilor”, Teodoreanu a fost dedicat unei singure femei, Ştefana Lupaşcu, iubirea vieții lui. Iar în spatele acestui romantism și fascinație pentru femei, Ionel a demonstrat o hotărâre și o ambiție aparte, dovedind că dragostea poate influența chiar deciziile mari ale vieții, precum examenul de Barou, necesar pentru a o lua de soție.

Ionel Teodoreanu s-a făcut avocat de dragul iubitei sale Ștefana

În ciuda faptului că era un bărbat admirat de multe femei, Ionel Teodoreanu a fost un exemplu rar de fidelitate. La doar 21 de ani, în ajunul Crăciunului din 1918, întâlnește o femeie care îi va deveni soție: Ştefana Lupaşcu.

Pe lângă faptul că era un tânăr frumos și plin de farmec, Ionel și-a cucerit aleasa nu doar prin atracția fizică, ci prin caracterul său distinctiv și pasiunea pentru literatură.

Într-o atmosferă de basm, în care zăpada cădea ușor peste Iași, cei doi tineri și-au împărtășit gândurile și sentimentele, iar aceasta a fost doar începutul unei povești de iubire care avea să dureze o viață întreagă.

Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte este complet schimbată, a renunțat și la ținutele îndrăznețe

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Ştefana, cunoscută ca Lily, își mărturisea mai târziu, cu nostalgie, cât de mult a însemnat acea întâlnire pentru viața ei, renunțând la dorința de a pleca în străinătate și la planurile de a avea o viață independentă pentru a trăi alături de iubitul său în provincie.

„Parcă băusem amândoi o băutură vrăjită, care ne furase mințile și lucra fără știrea noastră”, își amintea Ștefana despre acele momente.

Dragostea lor a fost întărită nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte. Ionel a renunțat la orice altă distracție pentru a o câștiga pe Ştefana, iar pentru aceasta a fost nevoit să îndeplinească o cerință mai puțin romantică, dar semnificativă: să dea examenul de Barou.

Fiecare pas din viața lor a fost marcat de această dragoste profundă, iar Ionel nu a renunțat niciodată la idealul de a deveni un avocat de succes, pentru a o face fericită pe Ştefana.

Vezi și: Diva de București care a fugit de comuniști ca să ajungă vedetă la Hollywood: Nadia Gray, nebunia în amor a scriitorului Ionel Teodoreanu

Protejatul lui Garabet Ibrăileanu

Ionel Teodoreanu nu s-a limitat doar la scris, ci a demonstrat un adevărat talent și în cariera sa de avocat. Acesta a preluat responsabilitatea familiei încă din timpul studenției, iar după absolvirea facultății, a început să își clădească o carieră solidă.

În paralel cu activitatea juridică, Teodoreanu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai vremii, fiind o figură de referință în literatura română interbelică. Garabet Ibrăileanu, cel care l-a protejat și l-a susținut, l-a considerat „scriitorul unei generații”.

În fața unui public larg, Teodoreanu reușea să îmbine cuvintele cu un farmec greu de egalat, iar personalitatea sa a devenit un simbol al vremii sale.

Fascinația femeilor față de el a fost un fenomen în acea perioadă. Considerat un adevărat „Rudolph Valentino al Balcanilor”, Teodoreanu seducea nu doar prin talentul literar, ci și prin farmecul irezistibil de bărbat.

Însă, în ciuda acestei atenții constante din partea sexului frumos, marele scriitor a rămas fidel singurei sale iubiri, Ştefana.

Așa cum subliniază Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir în volumul „Teodoreanu reloaded”, „intelectul și emoțiile domnișoarelor erau seduse, în egală măsură, de un Teodoreanu ce amesteca dezinvolt nostalgia slavă și șarmul irezistibil al amantului latin”.

În anul 1938, după mutarea revistei „Viața românească” la București, Ionel Teodoreanu părăsește Iașiul, orașul în care și-a petrecut primii ani ai carierei sale literare. Plecarea din orașul natal nu a fost una ușoară, dar era inevitabilă, mai ales după moartea tatălui său în 1937.

În București, Teodoreanu a continuat să se impună ca avocat, dar și ca scriitor. De asemenea, s-a împrietenit cu tinerii de la „Universul literar”, devenind un punct de atracție al adunărilor lor.

Scriitorul Ionel Teodoreanu, în adolescență. Foto Facebook TeSalut Vaslui

Un avocat strălucit, un scriitor nepereche

Chiar dacă cariera sa de avocat și scriitor se afla într-o continuă ascensiune, perioada interbelică nu a fost una lipsită de dificultăți. Intrarea regimului comunist în România a schimbat viața multora, iar Ionel Teodoreanu nu a fost o excepție.

A fost martorul unui climat politic tensionat, în care procesele politice și schimbările majore din societate i-au marcat existența. În ciuda noilor realități, Teodoreanu a continuat să apere victimele regimului comunist la Tribunalul din București, fiind un apărător activ al celor acuzați de regimul totalitar.

Un exemplu remarcabil al activității sale ca avocat a fost cazul scriitorului Matei Alexandru, care, în interviurile sale, a povestit cum Teodoreanu i-a redat libertatea.

Atitudinea sa, „Lăsați pe mine!”, și pledoaria sa în fața instanței au fost determinante pentru salvarea acestuia, iar discursul său a fost considerat un adevărat monument de oratorie.

Totuși, vremea schimbătoare nu l-a iertat pe Teodoreanu. În perioada în care regimul comunist se instaura cu forță, familia Teodoreanu a fost evacuată din locuința lor de pe aleea din strada Romană, fiind mutată într-o casă dărăpănată din cartierul Călărași.

Aceste schimbări și dificultăți au lăsat amprente asupra scriitorului, care, deși își păstrase optimismul, nu mai era bărbatul elegant și plin de farmec din trecut.

„Elegantul bărbat de odinioară, ras totdeauna proaspăt și de bună umoare, putea fi văzut acum în niște haine roase și cu barba crescută, dar nu mai puțin cu aceeași dispoziție optimistă”, relata Vlaicu Bârna.

Vezi și: Marele Viscol din 1954, transformat de autorităţile comuniste într-o competiţie. Zeci de mii de femei au ieşit să cureţe zăpada, ordinea în care se efectuau lucrările

A murit pe stradă, în timpul Marelui Viscol din februarie 1954

Pe 3 februarie 1954, în plin viscol, Ionel Teodoreanu a murit la vârsta de 58 de ani. În acea dimineață, bolnav și cu o sănătate șubrezită, a decis să iasă din casă și să meargă la tribunal.

Viscolul puternic și troienele de zăpadă au făcut ca circulația să fie imposibilă, dar Teodoreanu, determinat, a vrut să ajungă la proces.

După ce a observat că orașul era complet blocat din cauza zăpezii, a decis să se întoarcă acasă, dar a intrat într-un magazin alimentar pentru a se adăposti de gerul năprasnic.

Așezându-se în magazin, Ionel Teodoreanu a căzut brusc pe podea, fără suflare. În ciuda eforturilor de a ajunge la el, medicul nu a putut face altceva decât să constate decesul.

Deși cauza exactă a morții nu a fost cunoscută din cauza condițiilor meteo, se presupune că scriitorul a suferit un infarct. În drum spre cimitirul Bellu, sicriul său a fost transportat cu sania, legat cu sfori, într-un gest simbolic ce reflecta drama vremurilor de atunci.

Ionel Teodoreanu rămâne un simbol al literaturii românești și un exemplu de devotament față de iubire, familie și carieră, chiar și în fața celor mai mari încercări ale vieții.

Dispariția sa, în mijlocul unui viscol care părea să simbolizeze greutățile vremii, a marcat sfârșitul unei ere, dar și al unei figuri literare ce a influențat profund cultura română.

Vezi și: Istoria primului bulevard al Bucureștiului, trasat de primarul Pache Protopopescu. ”Broadwayul dâmbovițean”, Academia, 6 Martie și Regina Elisabeta