23 aug. 2025 | 14:27

Românii din Thassos ignoră regulile insulei. Cum au fost surprinşi turiştii la Giola: “Dacă sari în cap, eşti mort”

Vacanțe și turism
Share
Românii din Thassos ignoră regulile insulei. Cum au fost surprinşi turiştii la Giola: “Dacă sari în cap, eşti mort”
Turiștii români ignoră regulile din Giola, Thassos

Vacanțele pe insula Thassos atrag, an de an, mii de turiști români care vin să se bucure de peisaje spectaculoase și de plajele cu apă limpede. Printre atracțiile emblematice se numără Giola, laguna naturală supranumită „ochiul de smarald”. Cu toate acestea, locul considerat unul dintre cele mai frumoase de pe insulă ascunde și pericole majore. Autoritățile au interzis de ani buni săriturile în apă din cauza stâncilor extrem de periculoase, însă mulți turiști ignoră complet avertismentele.

Pericole ignorate, în ciuda avertismentelor clare

Deși în zona Giola există panouri care interzic săriturile, românii continuă să riște. Un turist a povestit experiența dureroasă prin care a trecut în trecut:

„Anu trecut mi-am rupt călcâiul, sunt niște pietre foarte periculoase, dacă sari în cap ești mort”.

Chiar și așa, pentru mulți, distracția pare să cântărească mai mult decât siguranța. Turiștii vin în vacanță cu dorința de a se relaxa și a se simți bine, însă ignorarea restricțiilor poate transforma concediul într-un coșmar.

Reacțiile celor responsabili: „Nu știu de ce e așa greu de înțeles că e interzis!”

Pe lângă avertismentele afișate, și turiștii mai atenți încearcă să transmită mesaje de responsabilizare.

„Lumea a venit în concediu, vrea să se simtă bine… dar NU aşa! Nu ştiu de ce e aşa greu să se înţeleagă că e INTERZIS! Cei care sar nu cred că realizează cât e de periculos! Înainte de a sări… gândiţi-vă că cel mai apropiat spital e în Kavala! Ştiţi cât durează drumul până acolo?! Fiţi responsabili chiar dacă sunteţi în concediu!” – este mesajul unui alt vizitator al insulei.

Avertismentul este unul cât se poate de serios, mai ales că distanța până la primul spital face intervențiile medicale extrem de dificile în caz de accident.

Un „concurs” periculos în mijlocul zilei

Ignorarea interdicțiilor s-a văzut foarte clar și ieri, în jurul prânzului, când la Giola s-a transformat totul într-un adevărat „concurs” de sărituri. Martorii au povestit că, timp de doar câteva minute, zeci de persoane s-au aruncat în apă, fără să țină cont de pericole.

„Ieri, spre prânz, era concurs de sărituri. Cei care stăteau pe margine, încă făcându-și curaj să sară, erau încurajați cu urale şi aplauze să se arunce. Am stat 7-8 minute acolo, au sărit cel puţin 20 de persoane. De la 6-7 ani până la 50… Mame care săreau cu copiii…” – a povestit o persoană aflată la fața locului.