14 mai 2025 | 14:09

România reia o mega investiţie de pe vremea comunismului. Colosul a fost lăsat de izbelişte zeci de ani

Știri social
România reia o mega investiţie de pe vremea comunismului. Colosul a fost lăsat de izbelişte zeci de ani

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte hidrotehnice din perioada comunistă, Canalul Magistral Siret–Bărăgan, ar putea fi în sfârșit resuscitat, după decenii de stagnare și degradare. Conceput în 1986, canalul ar fi trebuit să lege râul Siret (în zona Barajului Călimănești) de Lacul Dridu, pe o distanță de aproape 200 de kilometri, cu scopul de a aduce beneficii majore pentru agricultură, siguranță hidrologică și transporturi.

Un proiect cu impact triplu, abandonat între betoane și promisiuni

Canalul urma să deservească trei obiective strategice:

  • irigarea terenurilor agricole din Bărăgan, una dintre cele mai secetoase regiuni ale țării;
  • diminuarea riscului inundațiilor în lunca Siretului;
  • asigurarea unei rute navigabile pentru transportul de mărfuri.

Cu toate acestea, lucrările au fost abandonate după căderea regimului comunist, iar investițiile ulterioare au fost sporadice și insuficiente. În 2012, costul final estimat ajunsese la 3,5 miliarde de euro, iar canalul putea asigura irigarea a 10% din suprafața agricolă a României.

În lipsa unei strategii coerente, structurile deja construite s-au degradat constant, necesitând în prezent lucrări de reabilitare, modernizare și finalizare, notează Profit.ro.

Canalul revine în atenția autorităților, cu fonduri alocate

La finalul lunii februarie 2025, autoritățile au anunțat că există credite de angajament în valoare de 2,8 miliarde de lei, alocate pentru infrastructura principală de irigații, inclusiv pentru Canalul Siret–Bărăgan. Alte un miliard de euro sunt prevăzuți pentru cele 41 de amenajări aflate deja în execuție, potrivit Ministerului Agriculturii.

Potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), realizarea completă a acestui obiectiv strategic ar permite irigarea eficientă, cu costuri minime, datorită sistemului de aducțiune gravitațională – fără costuri energetice semnificative pentru pomparea apei.

În prezent, proiectul se află în Etapa I, vizând primii 23 de kilometri dintr-un tronson de 50 km, amplasat în județul Vrancea. Este un început modest pentru un proiect de anvergură, dar autoritățile susțin că există voința politică și cadrul financiar necesar pentru continuarea acestuia.

Relansarea Canalului Siret–Bărăgan ar putea reprezenta nu doar o soluție la provocările climatice actuale, ci și o șansă pentru revigorarea agriculturii românești, grav afectată de secetă și lipsa unor sisteme moderne de irigații.