România mai poate intra în programul Visa Waiver? Ce spune ministrul Emil Hurezeanu despre șansele reale
După o scurtă perioadă de incluziune și o ieșire neașteptată din programul Visa Waiver, România își continuă eforturile pentru a relua accesul la călătorii fără viză în Statele Unite. Ministrul de Externe Emil Hurezeanu a oferit recent noi detalii privind șansele reale ale țării noastre și condițiile impuse de autoritățile americane.
Ce șanse mai are România să fie acceptată în Visa Waiver?
România ar putea afla până în toamna acestui an dacă îndeplinește toate condițiile pentru a reintra în programul Visa Waiver, potrivit declarațiilor făcute de Emil Hurezeanu. Ministrul a precizat că, în prezent, climatul politic bilateral s-a ameliorat, iar discuțiile avansează în sens pozitiv.
”Probabil până la sfârșitul anului financiar american, deci până în toamna anului acesta, vom afla mai multe răspunsuri”, a spus Emil Hurezeanu, potrivit observatornews.ro.
El a adăugat că România trebuie să continue să răspundă așteptărilor autorităților americane, deși multe dintre criteriile tehnice au fost deja îndeplinite: ”Să răspundem așteptărilor autorităților americane, principalele criterii ale accederii au fost îndeplinite anul trecut”.
Problema refuzurilor de viză, din nou în atenție
Ministrul a explicat că revin în actualitate criteriile esențiale pentru accederea în programul Visa Waiver, în special rata refuzurilor de viză, care trebuie să se mențină sub pragul de 3%. Deși România a îndeplinit temporar această condiție, variațiile recente au determinat reluarea evaluării.
”Criteriile de bază pe care le-am anunțat anterior și care au generat unele nedumeriri sunt din nou aplicabile. Este vorba, în principal, despre numărul refuzurilor de cereri de viză, dar și despre celelalte condiții stabilite de partea americană”, a precizat Emil Hurezeanu.
În această perioadă, se desfășoară consultări importante între autoritățile române, Comisia Europeană și Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.
Scopul acestor discuții este de a clarifica pașii necesari pentru ca România să poată relua procesul de aderare la programul de călătorie fără viză.
Un drum cu obstacole, dar nu închis
Ministrul a recunoscut că procesul a fost marcat de ”mai multe explicații și viraje neașteptate”, însă autoritățile române sunt acum mai bine pregătite să înțeleagă și să răspundă cerințelor.
”Există șansa să aflăm în ce situație România până la sfârșitul acestui an poate să răspundă așteptărilor americane în condițiile ameliorării și climatului politic românul a relației bilaterale, în așa fel încât să intrăm în Visa Waiver”, a mai spus Emil Hurezeanu.
România a fost inclusă în programul Visa Waiver în ianuarie 2025, dar a fost exclusă după doar câteva luni, în mai 2025, din cauza unor inconsecvențe privind criteriile tehnice și statistice. Acum, miza rămâne relansarea procesului, cu o evaluare clară a șanselor până la finalul anului.