Robin Hood de România, iubit de sărmani, evitat de boieri. Povestea lui Ioniță Tunsu, haiducul care l-a ”terorizat” pe generalul Kiseleff

În Bucureștiul de altădată, legea era a celor bogați, iar săracii aveau puține șanse la o viață ușoară. În această lume a inechității, a apărut figura legendară a lui Ioniță Tunsu, un haiduc temut de boieri și iubit de cei necăjiți. Povestea sa, ce amintește de Robin Hood, s-a născut într-o perioadă în care clăcașii erau exploatați fără milă de către autorități, boieri și arendași.

Ioniță Tunsu, de la paracliser la haiduc temut

Ioniță Tunsu s-a născut la începutul anilor 1800 în comuna Optași, Oltenia. A fost paracliser la biserica Sfântul Gheorghe Vechi de pe Calea Moșilor, cunoscută atunci drept Podul Târgului de Afară.

Era un bărbat voinic, frumos și inteligent, calități care l-au făcut remarcat de către episcopul Ilarion al Argeșului, care intenționa să-l investească cu haina preoției.

Totuși, destinul său a luat o altă turnură. Marcat de inechitatea socială, a ales să lupte pentru cei năpăstuiți.

Cum să albești rapid o cadă veche. Trucul folosit în hoteluri ca să arate impecabil ani la rând

Horoscop zilnic 20 martie 2025. Zodia care va străluci în plan profesional

Momentul decisiv a fost participarea sa voluntară în armata lui Tudor Vladimirescu într-o perioadă de mari frământări sociale și politice.

Răscoala de la 1821 a fost un punct de cotitură pentru el. Înfrângerea revoltei și trădarea lui Vladimirescu l-au făcut pe Tunsu să părăsească slujba bisericească, să se tundă și să se alăture haiduciei.

Vezi și: Haiducul Totu și lingourile de aur. Povestea incredibilă a banditului care a fost trădat de propriul camarad

Haiducia ca ”act de dreptate”

Ioniță Tunsu nu era un simplu tâlhar. Spre deosebire de bandele care făceau jafuri doar pentru câştig personal, el avea un cod moral clar: nu ucidea, nu schingiuia, nu fura de la oricine.

Ceea ce lua de la boieri redistribuia celor săraci. Ajuta văduvele, bătrânii lipsiți de sprijin, mamele singure și familiile care nu aveau zestre pentru a-și căsători fetele.

Războiul ruso-turc din 1828-1829 a adus o perioadă de suferință pentru români. Pe lângă distrugerile provocate de conflict, o molimă de ciumă a decimat populația.

Cei bogați au părăsit orașul, lăsându-i pe săraci să se confrunte singuri cu moartea. În acest context, legenda lui Tunsu a căpătat și mai multă forță.

A continuat să le ofere ajutor celor rămași fără speranță, furând de la cei care fugiseră și acumulaseră bogății pe spinarea sărmanilor.

De unde provine, de fapt, denumirea de haiduc

Din punct de vedere lingvistic, există mai multe teorii cu privire la originea și semnificația acestui termen. Una dintre ipoteze sugerează că provine din limba turcă, derivând din cuvântul „hajdud”, folosit de otomani pentru a desemna mercenarii europeni creștini angajați în secolele XVI-XVII.

O altă variantă indică o posibilă origine maghiară, termenul „hajto” însemnând „văcar”. Cuvântul „haiduc”, cu diverse sensuri, se regăsește nu doar în întreaga regiune balcanică, ci și în limbile italiană și franceză.

În general, haiducii erau membri ai unor unități de luptă neregulate, alcătuite preponderent din mercenari, specializați în tactici de hărțuire a inamicului, atacuri prin surprindere și ambuscade – un fel de trupe de gherilă ale secolelor XVI-XVIII.

De regulă, erau recrutați dintre aventurierii fără un rost stabil, soldați rătăcitori sau indivizi care încercau să profite de oportunitățile oferite de războaie. În perioadele de pace, după ce erau demobilizați, mulți dintre ei își păstrau legăturile și se organizau în grupuri de tâlhari.

Începând cu secolul al XVIII-lea, mai ales în Balcani, termenul „haiduc” a ajuns să desemneze și persoanele care intrau în conflict cu legea sau care, din cauza unor nedreptăți suferite, alegeau să trăiască în afara societății, ascunzându-se în păduri.

Unii dintre ei își justificau acțiunile printr-un sentiment de justiție populară, luptând împotriva fanarioților, otomanilor și altor asupritori.

Generalul rus Pavel Kiseleff. Foto B365

Un haiduc respectat chiar și de boieri

Ion Ghica, marele academician și prim-ministru al României sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și Carol I, a povestit despre întâlnirea tatălui său, Dimitrie Ghica, cu Tunsu.

Familia Ghica se refugiase la moșia Ghergani pentru a scăpa de ciumă. Într-o seară, Tunsu a venit la poarta conacului și i-a transmis un avertisment direct:

„Coane Tache, nu mai mănca seara acolo, că ni-e drumul uneori pe aci și văzându-te la masă, le faci poftă băieților. Să nu mă pomenesc odată că face unul vreo boroboață”.

Aceste cuvinte arată codul de onoare pe care Tunsu îl respecta: nu ataca pe oricine, ci doar pe cei care exploatau oamenii săraci.

Vezi și: Prințesa din România care i-a furat inima lui Robin Hood. Amorul tragic dintre Irene Ghica și actorul Errol Flynn

Generalul Kiseleff a dat ordin ca haiducul să fie prins și pedepsit

Generalul rus Pavel Kiseleff, guvernatorul militar al Țării Românești, a aflat de activitatea lui Ioniță Tunsu și a ordonat ministrului de Interne, Iordache Filipescu, să-l prindă.

Tunsu era perceput ca o amenințare, nu doar pentru că ataca boierii, dar și pentru că simboliza o formă de rezistență în fața puterii.

Unul dintre cele mai curajoase acte ale haiducului a fost când i-a pândit pe Kiseleff și suita sa la un popas în drum spre Târgoviște. În loc să-l atace, i-a trimis o scrisoare guvernatorului rus:

„Capul excelenței tale a fost astăzi în gura puștei mele. N-am voit să te omor, căci omoram pe un părinte iubit de țară. Astfel te rog și eu, ca să poruncești gonacilor care mă urmăresc să nu mă omoare când mă vor prinde, căci eu n-am omorât pe nimeni”, notează Historia.

Trădarea și executarea lui Ioniță Tunsu

Din păcate, destinul haiducului a fost pecetluit de trădare. Căpitanul Ștefan din București, un apropiat al său, l-a vândut autorităților. Ioniță Tunsu și ceata sa au fost prinși și executați, punând capăt unei epoci de rezistență haiducească.

Legenda lui Ioniță Tunsu a rămas învie prin poveștile transmise din generație în generație. A inspirat un vodevil pus în scenă la Teatrul Național pe 6 mai 1858, cu marele actor Matei Millo în rol principal.

Astăzi, povestea haiducului Ioniță Tunsu rămâne un simbol al luptei împotriva nedreptății și un exemplu al curajului în fața tiraniei. Un adevărat Robin Hood al României, un erou al celor uitați de societate.

Vezi și: Fascinantele legende ale Peșterii Dâmbovicioara: pustnicii și haiducii și-au făcut-o casă