27 mai 2025 | 15:42

Risc de prăbușire la Salina Praid, după ce albia pârâului Corund s-a surpat. Muncitorii, scoşi de urgenţă din subteran

NEWS - HP
Share
Risc de prăbușire la Salina Praid, după ce albia pârâului Corund s-a surpat. Muncitorii, scoşi de urgenţă din subteran

Salina Praid se confruntă cu un risc major de prăbușire, în urma ploilor torențiale din ultimele zile care au dus la acumularea unor cantități semnificative de apă pe versanți, ape care s-au revărsat în Pârâul Corund. Deteriorarea sistemului de drenaj – geotextilul montat pentru protecție – a permis infiltrarea apei în interiorul salinei. În urma acestei situații critice, personalul și utilajele au fost evacuate din zona de lucru.

Pericol de prăbușire la Salina Praid

Potrivit președintelui Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, „cea mai mare problemă se înregistrează la Salina Praid, unde geotextilul folosit pentru drenaj s-a deteriorat, ceea ce favorizează pătrunderea apei în salină”. Acesta a mai declarat că se află în contact permanent cu Instituția Prefectului Harghita, cu primarii din zonă și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul”, pentru a coordona monitorizarea și intervențiile necesare.

„Conform avertizărilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Oltul’ al județului Harghita privind fenomenele meteorologice și hidrologice periculoase aflate în desfășurare, județul Harghita se află sub cod portocaliu de ploi abundente până joi, 29 mai, ora 10:00”, se precizează într-un comunicat al Consiliului Județean.

În acest context critic, locuitorii din Praid, îngrijorați de soarta salinei – unul dintre cele mai importante obiective economice și turistice ale regiunii – au aprins lumânări de adio la intrarea în mină, în semn de protest și de solidaritate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru Agerpres că „la Praid, din cauza creșterii debitului Pârâului Corund, au fost retrase din zona expusă pericolului cele patru motopompe care erau amplasate acolo”. Ea a adăugat că „la data de 27.05.2025, ora 9:30, debitul înregistrat era de 60 m³/s, de 100 de ori mai mare față de debitul mediu normal (0,2-0,5 m³/s) – cel mai mare din ultimii 30 de ani”.

Accesul pe platforma minei a devenit imposibil

În ciuda eforturilor comune ale echipelor din cadrul Societății Naționale a Sării SA, ISU Harghita, ABA Mureș, Apele Române, Primăria Praid și Prefectura Harghita, riscul persistă.

„În prezent există pericolul iminent de producere de noi sufoziuni din albia Pârâului Corund”, avertizează Societatea Națională a Sării.

Accesul pe platforma minei a devenit imposibil, iar lucrările au fost suspendate temporar. „Această situație a condus la retragerea temporară de pe pozițiile de lucru atât a personalului operator, cât și a utilajelor, până la micșorarea debitului la un nivel acceptat și retragerea apelor, care să permită evaluarea ulterioară a situației”, mai precizează Societatea Națională a Sării.

În perioada următoare, autoritățile intenționează să consolideze albia pârâului Corund prin betonarea zonelor vulnerabile și să construiască un nou canal de preluare a debitelor mari, pentru prevenirea unor situații similare. Situația rămâne gravă și este atent monitorizată.