Reprezentanții Teatrului de Operetă, prima reacție după accidentul grav suferit de iubitul Danielei Nane în timpul repetițiilor
Clipe de coșmar pentru tenorul Octavian Ene, care a suferit un accident grav în timpul repetițiilor pentru spectacolul Romeo și Julieta la Teatrul de Operetă Ion Dacian. Iubitul actriței Daniela Nane a ajuns de urgență la spital după ce a fost forțat să execute o cascadorie riscantă. În urma incidentului, conducerea teatrului a oferit o primă reacție oficială, exprimându-și susținerea față de artist.
Octavian Ene, internat în spital, după ce a sărit la repetiții de la trei metri
Duminică, 16 martie 2025, tenorul Octavian Ene a fost implicat într-un accident grav pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian. Potrivit Gândul.ro, incidentul s-a produs în timpul repetițiilor pentru spectacolul Romeo și Julieta, când regizorul i-a cerut tenorului să efectueze un salt spectaculos de pe un pod improvizat, aflat la o înălțime de aproximativ trei metri.
Se pare că Octavian Ene și-ar fi exprimat temerile în legătură cu această mișcare, însă, conform sursei citate, nu a fost luat în seamă. Mai mult, asistenta regizorului ar fi insistat ca tenorul să continue să exerseze până când îi va reuși cascadoria. După mai multe încercări, artistul a ratat aterizarea și a suferit o fractură gravă la tibie și peroneu, fiind transportat de urgență la Spitalul Universitar din București.
Ce spun medicii
În urma investigațiilor medicale, doctorii au decis că tenorul avea nevoie de o intervenție chirurgicală imediată pentru a-i stabiliza piciorul accidentat.
Medicii sunt optimiști în privința recuperării sale, dar procesul va fi unul de durată. Autoritățile au intervenit la fața locului și au confirmat accidentul.
”Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în timpul repetiției pentru un spectacol, bărbatul ar fi sărit, conform scenariului, de pe o platformă de la o înălțime de aproximativ 3 metri, împrejurare în care s-ar fi accidentat la membrul drept inferior.
Totodată, la adresă, s-a deplasat un echipaj din cadrul SMURD, care l-a transportat pe bărbat la o unitate medicală, pentru investigații suplimentare, context în care a rămas internat”, au transmis autoritățile.
Reacția Teatrului de Operetă după accident
În urma incidentului, conducerea Teatrului de Operetă Ion Dacian a emis un comunicat oficial, confirmând accidentul și oferindu-i tenorului sprijin moral.
”În urma unei căderi, domnul Octavian Ene a suferit o accidentare și a fost transportat la spital, unde a primit toate îngrijirile necesare, iar acum se află în afara oricărui pericol.
Suntem preocupați de starea sa de sănătate și îi transmitem întreaga noastră susținere în această perioadă dificilă. Gândurile noastre se îndreaptă către el, dorindu-i o recuperare rapidă și completă”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a teatrului.
Fanii și colegii de breaslă ai tenorului și-au exprimat, de asemenea, sprijinul, transmițând mesaje de încurajare. În prezent, Octavian Ene se află sub supraveghere medicală, iar recuperarea sa va fi atent monitorizată.
Vezi și Teatrul Masca lansează un program special pentru persoanele surde: Când sunt primele reprezentații!