Regizorul Bryan Fuller readuce magia poveștilor întunecate în filmul Dust Bunny și critică lipsa de curaj a publicului modern
În lumea în care granițele dintre cinema-ul pentru familie și producțiile cu accente întunecate sunt tot mai neclare, Bryan Fuller apare cu Dust Bunny, primul său lungmetraj, ca o voce distinctă, fidelă sensibilităților sale vizuale și narative. Creatorul unor seriale cult precum Hannibal și Pushing Daisies propune o poveste care îmbină fantezia cu grotescul, copilăria cu pericolul, iar rezultatul este un hibrid cinematografic care atrage atenția atât prin estetică, cât și prin curajul tematic. Filmul, cu Mads Mikkelsen într-un rol neașteptat de tandru și comic, explorează teritoriile în care imaginația copiilor se întâlnește cu spaime reale, iar adulții ar face bine să asculte.
De la Apple TV+ la marele ecran: un proiect care n-a încăput în granițele unei platforme „cuminți”
Fuller mărturisește că Dust Bunny a avut la origine forma unei povești propuse pentru reboot-ul Amazing Stories. Totuși, în perioada în care Apple își contura identitatea ca brand orientat spre familie, proiectul a fost considerat prea îndrăzneț. Studioul se temea de un ton prea intens, prea deranjant pentru publicul pe care încerca să-l fidelizeze.
Fuller arată însă că exact această „intensitate” este moștenirea esențială a poveștilor Amblin din anii ’80, care nu fereau copiii de emoții puternice. Filme precum Gremlins sau Poltergeist ofereau o doză de risc controlat, un spațiu emoțional fertil pentru maturizare. În viziunea sa, societatea contemporană a devenit excesiv de protectoare, eliminând tocmai provocările care ajutau generațiile trecute să-și clădească reziliența.
În opinia lui Fuller, Dust Bunny este o astfel de poveste: intensă, dar accesibilă, capabilă să hrănească imaginația copiilor fără a-i ține într-un glob de sticlă.
Mads Mikkelsen, Sophie Sloan și magia unei colaborări născute din autenticitate
Distribuția îl readuce pe Mads Mikkelsen într-un rol memorabil, încărcat de umor sec și sensibilitate ascunsă, o zonă în care actorul excelează în proiectele europene, dar care este rareori explorată în producțiile americane. Fuller dezvăluie că una dintre cele mai mari temeri inițiale era diferența de accent dintre Mikkelsen și tânăra actriță Sophie Sloan. Însă Sloan și-a perfecționat singură un accent american neutru în doar două săptămâni, câștigând rolul prin autenticitate și determinare.
Mikkelsen, un veteran al scenelor de acțiune, a contribuit esențial inclusiv la coregrafia unor secvențe complexe, lucrând direct cu Fuller pentru a modela scene care îmbină comicul cu tensiunea. Relatarea momentelor în care regizorul și actorul au recreat lupta folosind figurine de acțiune pe un model miniatural al decorului descrie perfect spiritul de joacă și colaborare care a definit producția.
O estetică maximalistă, influențe din Jeunet și un rating R care a surprins echipa
Universul vizual din Dust Bunny amintește de estetica vibrantă a lui Jean-Pierre Jeunet: obiecte insolite, decoruri hiper-stilizate, culori saturate și detalii atent coreografiate. Fuller vorbește despre „ferma de animale” vizuală creată în jurul personajelor, de la lămpile în formă de găină până la valizele în formă de panda, toate gândite pentru a introduce o notă ludică într-o lume altfel periculoasă.
În mod surprinzător pentru întreaga echipă, filmul a primit rating R, deși nu conține violență grafică, limbaj explicit sau nuditate. Fuller și actorii consideră că această clasificare reflectă mai degrabă sensibilitățile moderne, tot mai prudente în fața unor povești care expun copiii la spaime sau situații cu încărcătură emoțională intensă — exact tipul de experiențe care, în trecut, definiseră poveștile formative pentru generații întregi.
Fuller rămâne însă ferm: filmul este destinat copiilor curajoși, celor care au nevoie de povești care nu le subestimează inteligența și care le oferă ocazia să se simtă eroii propriilor vieți.