Refuzat de Titu Maiorescu, ajutat de Regina Elisabeta. Ion Luca Caragiale, cel mai aprig director de teatru: Constantin Notarra și Aristizza Romanescu au părăsit Teatrul Național din cauza lui

Ion Luca Caragiale este cunoscut astăzi drept unul dintre cei mai mari dramaturgi români, un observator fin al societății și un critic acid al moravurilor epocii sale. Totuși, dincolo de opera sa literară, Caragiale a avut și ambiții administrative, iar episodul său ca director al Teatrului Național din București rămâne unul dintre cele mai controversate momente ale carierei sale. Acesta a fost numit în fruntea instituției cu sprijinul reginei Elisabeta, după ce mentorul său, Titu Maiorescu, a refuzat să-l susțină. Stilul său autoritar a generat nemulțumiri în rândul actorilor, determinând figuri marcante ale scenei românești, precum Aristizza Romanescu și Constantin Nottara, să părăsească teatrul.

Cum a moștenit Ion Luca Caragiale averea mătușii sale ”Momuloaia”

Până în anul 1885, situația financiară a lui Caragiale era modestă. Era un funcționar la Regia Monopolurilor Statului, cunoscut pentru talentul său literar, dar nu și pentru stabilitatea financiară.

Totul s-a schimbat odată cu moartea Ecaterinei Momolo Cardini, cunoscută sub numele de „Momuloaia”, o verișoară a mamei sale.

Aceasta fusese soția lui Girolamo Momolo Cardini, un negustor italian bogat, proprietar al unui vast complex comercial în București.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Moștenirea lăsată de Momuloaia a fost evaluată la aproape 3 milioane de lei, sumă considerabilă la acea vreme. Averea a fost împărțită între șase moștenitori, iar Caragiale a început să primească de două ori pe an o rentă importantă din exploatarea moșiei Frătești, situată în județul Vlașca.

Această schimbare i-a permis să își îmbunătățească nivelul de trai și să aspire la o poziție mai înaltă în societate.

În plus, succesul piesei O scrisoare pierdută, în contrast cu eșecul răsunător al comediei ”D-ale carnavalului” (fluierată copios la premieră), l-a consolidat ca dramaturg de renume. Cu toate acestea, Caragiale nu se mulțumea doar cu gloria literară și dorea o poziție oficială, care să îi confirme statutul social.

Vezi și: ”Năpasta” lui Caragiale: acuzat pe nedrept de plagiat, marele dramaturg a părăsit definitiv România, umilit și dezamăgit

Titu Maiorescu a refuzat să-l pună directorul Teatrului Național, dar Regina Elisabeta l-a ajutat

În 1888, odată cu revenirea conservatorilor la putere, Caragiale a considerat că este momentul potrivit pentru a ocupa un post important. Prietenia sa cu Titu Maiorescu, unul dintre cei mai influenți intelectuali ai vremii și ministru al Cultelor la acea vreme, părea să fie un avantaj.

Totuși, spre surprinderea sa, Maiorescu nu l-a susținut pentru ocuparea funcției de director al Teatrului Național. Motivul exact al refuzului rămâne incert, dar este posibil ca Maiorescu să fi considerat că dramaturgul nu avea aptitudinile necesare pentru gestionarea unei astfel de instituții.

Dezamăgit de refuzul mentorului său, Caragiale a căutat sprijin în altă parte. Regina Elisabeta, cunoscută și sub pseudonimul literar Carmen Sylva, era o mare susținătoare a artelor și a intervenit personal pentru numirea sa. „Atunci am să te numesc eu”, i-ar fi spus aceasta.

Astfel, în iulie 1888, Caragiale a fost numit director al Teatrului Național din București prin decret regal. În același timp, a fost decorat cu ordinul Steaua României, ceea ce reprezenta o recunoaștere oficială a meritelor sale.

Vezi și: ”Coane, am înțeles să-mi iei nevasta, dar și halatul și papucii?” Ion Luca Caragiale, prins în pat cu soția lui Constantin I. Notarra

Ion Luca Caragiale alaturi de sotia Alexandrina si copiii lor, Ecaterina si Luca

Marii actori care au părăsit Teatrul Național, din cauza conflictelor cu Caragiale

Mandatul lui Caragiale la conducerea Teatrului Național a fost scurt, dar extrem de tumultuos. Stagiunea 1888-1889 a fost marcată de conflicte continue între director și actorii teatrului. Caragiale avea o viziune strictă asupra disciplinei și un stil de conducere autoritar, ceea ce a generat numeroase nemulțumiri.

Printre cei mai afectați de metodele sale se numărau doi actori de prestigiu ai teatrului românesc: Aristizza Romanescu și Constantin I. Nottara.

Amândoi aveau o carieră solidă și erau obișnuiți cu un alt tip de conducere. Nemulțumiți de modul în care Caragiale administra teatrul, cei doi au decis să părăsească trupa, marcând astfel unul dintre cele mai controversate episoade din scurta sa conducere.

Conflictul dintre Caragiale și Notarra a trecut dincolo de neînțelegerile de la teatru, întrucât soția marelui actor l-a înșelat cu nimeni altul decât celebrul dramaturg.

Criticile nu au venit doar din partea actorilor, ci și din presă. Numeroși ziariști ai vremii au atacat politica managerială a noului director, acuzându-l de lipsă de experiență și de măsuri excesive.

Pe 5 mai 1889, Caragiale și-a încheiat oficial mandatul ca director al Teatrului Național. În urma acestei experiențe, și-a dat seama că lumea teatrului era mult mai complexă decât își imaginase.

În ciuda talentului său de dramaturg, administrarea unei astfel de instituții se dovedea a fi o provocare care depășea posibilitățile sale.

Vezi și: ”Mi-o dai, tată socrule?” Ion Luca Caragiale a cerut-o în căsătorie pe Alexandrina Burelly la nici 24 de ore de când a văzut-o pentru prima dată

A cerut-o în căsătorie pe Alexandrina Burelly, a doua zi după ce a văzut-o la teatru

Totuși, anul 1889 a adus și un moment de fericire personală pentru Caragiale. În timpul unei reprezentații a celebrei actrițe Sarah Bernhardt, dramaturgul a remarcat două tinere fermecătoare, Alexandrina și sora sa.

Caragiale a fost atras de Alexandrina Burelly, fiica arhitectului Gaetano Burelly, și a decis să o ceară în căsătorie. Căsătoria a avut loc pe 7 ianuarie 1889, iar luna de miere s-a desfășurat în Italia. Din acest mariaj au rezultat doi copii: Luca (1893-1921) și Ecaterina (1894-1986), numită Tușchi.

În anii următori, Caragiale s-a concentrat pe activitatea sa literară și publicistică, iar în 1905 s-a mutat definitiv la Berlin, unde a trăit până la moartea sa, în 1912.

Deși experiența sa ca director de teatru nu a fost una reușită, aceasta a rămas un episod semnificativ în biografia sa, ilustrând complexitatea relațiilor dintre artiști, politicieni și societatea vremii.

Mandatul lui Ion Luca Caragiale la conducerea Teatrului Național a fost unul scurt, dar plin de controverse. Deși sprijinit de regina Elisabeta, stilul său autoritar a dus la conflicte majore cu actorii și la critici virulente din partea presei.

Părăsit de mari nume ale scenei, precum Aristizza Romanescu și Constantin Nottara, Caragiale și-a încheiat experiența managerială cu un gust amar, dar și cu lecții importante despre lumea teatrală.

Totuși, acest episod nu i-a știrbit deloc gloria de mare dramaturg, poziție pe care și-o păstrează neclintit în istoria literaturii române.