Rămasă singură în România, s-a apucat de muzică pentru a se întreține și a murit în brațele soțului ei. Povestea Simonei Cassian, diva anilor 50, veșnic elegantă și cuceritoare
Pe 20 august 1925 se năștea Simona Cassian, una dintre cele mai rafinate și talentate figuri ale scenei muzicale românești din anii ’50. De o eleganță remarcabilă și cu o voce ce cucerea instantaneu publicul, Simona avea să devină în scurt timp o vedetă a Bucureștiului postbelic, într-o perioadă în care muzica ușoară și spectacolele de revistă ofereau alinare unui popor aflat în tranziție și nesiguranță.
Simona Cassian, cea mai elegantă divă a României anilor 50
Destinul său nu a fost însă deloc simplu. Tânăra Simona și-a început cariera nu doar din pasiune pentru muzică, ci și dintr-o nevoie acută de supraviețuire.
Într-un context politic și social complicat, familia ei a emigrat, iar ea a rămas singură în România. În loc să cedeze disperării, a ales scena, un mediu în care a strălucit, sprijinită de o voce excelentă, o ureche muzicală perfectă, o prezență scenică naturală și un simț al umorului rafinat.
Frumusețea sa clasică și bunul gust erau imediat remarcate. Nu doar cântecele sale atrăgeau publicul în sălile de spectacol, ci și ținutele impecabile. În anii ’50, când moda era deseori supusă rigorilor ideologice, Simona Cassian devenise un simbol al eleganței feminine.
Se spune că spectatorii veneau adesea nu doar să o asculte, ci și să vadă „cu ce s-a mai îmbrăcat” – un detaliu ce spune multe despre impactul său vizual și estetic.
Relația și căsnicia cu compozitorul George Grigoriu din Trioul Grigoriu
Cariera Simonei Cassian s-a desfășurat cu precădere în spectacolele de revistă, unde interpreta atât piese de muzică ușoară, cât și cuplete umoristice, devenind o prezență nelipsită în marile turnee ale vremii. Așa l-a cunoscut, într-unul dintre aceste turnee, pe tânărul și promițătorul compozitor George Grigoriu, membru al formației Trio Grigoriu – fondată alături de frații săi, Cezar și Angel.
Între cei doi s-a înfiripat o relație profundă, care avea să dureze o viață întreagă. George Grigoriu, un nume ce va deveni definitoriu pentru muzica ușoară românească a decadelor următoare, a recunoscut mereu că soția sa a avut un rol esențial în dezvoltarea lui profesională.
Simona Cassian l-a susținut, l-a încurajat, l-a sfătuit și, poate cel mai important, i-a oferit acel echilibru emoțional de care orice artist are nevoie pentru a crea.
În 1959, moment de referință în cariera sa, Simona Cassian a fost invitată să cânte alături de celebrul artist elvețian Vico Torriani, într-un concert susținut la București.
A fost aplaudată pe scena Teatrului de Revistă în spectacolul „Melodii… Melodii… Melodii”, un show pe muzica lui Elly Roman, în care au mai evoluat mari nume precum Ion Lucian, Gică Petrescu, Nicolae Nițescu, Lucky Marinescu, Fănica Luca, Dorina Drăghici sau Ion Antoniescu-Cărăbuș.
Participarea la acest spectacol a confirmat încă o dată locul aparte pe care Simona Cassian îl ocupa în peisajul artistic românesc.
A renunțat la carieră pentru a se ocupa de familie
Deși era în plină ascensiune și i se prefigura o carieră artistică lungă și de succes, Simona a ales un alt drum. În momentul în care a devenit mamă, a decis să se retragă din lumina reflectoarelor. A făcut acest pas discret, fără scandaluri sau explicații publice, dar cu o dedicare totală față de familie.
A avut trei copii, Patricia, Andreea și Cezar. Una dintre fiicele sale, Andreea Andrei, avea să devină la rândul ei o figură importantă în muzica ușoară românească, semnând versurile unora dintre cele mai cunoscute cântece ale anilor ’80 și ’90.
În viața personală, Simona Cassian era recunoscută pentru diplomația și inteligența sa. Avea o cultură vastă, citea mult, în special literatură în limba franceză, și era adesea căutată de colegii din lumea artistică pentru sfaturi sau îndrumări.
Fie că era vorba de carieră sau viață personală, mulți se bazau pe înțelepciunea ei discretă.
„Mama era cunoscută pentru tact, diplomație, inteligență. Numeroase personaje din lumea artistică autohtonă apelau la ea pentru sfaturi în diverse probleme de viață. Citea mult, de două ori pe zi, exclusiv cărți în limba franceză”, își amintește fiica sa, Andreea Andrei.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/04/Solista-Simona-Cassian.-Foto-Teatrul-de-Revista-Constantin-Tanase.jpg)
Solista Simona Cassian. Foto Teatrul de Revistă Constantin Tănase
Cele mai cunoscute melodii ale Simonei Cassian
Simona Cassian a înregistrat mai multe piese semnate de mari compozitori ai vremii, dar doar câteva dintre acestea s-au păstrat în fonotecile de stat. Printre piesele rămase în arhivele Radio sau Electrecord se numără:
- „Cine știe unde-i centru-n București?” – compusă de Mișu Iancu și interpretată alături de Trio Grigoriu
- „Și totuși ne iubim” – de Radu Șerban
- „Cine n-a iubit măcar o dată” – de Henri Mălineanu
- „Ți-ai făcut păcat cu mine” – tot de Henri Mălineanu
Deși puține ca număr, aceste înregistrări păstrează vie amintirea unei artiste care a știut să pună suflet în tot ceea ce cânta. Vocea sa caldă și expresivă, dublată de un talent actoricesc firesc, făceau din fiecare piesă un mic spectacol.
Ultimul act: o plecare discretă, dar sfâșietoare
Simona Cassian s-a stins din viață pe 8 noiembrie 1991, fulgerător, în urma unui infarct. Moartea a venit pe neașteptate, în brațele celui care i-a fost partener de o viață. George Grigoriu. A fost o despărțire dureroasă, dar parcă în ton cu viața ei: intensă, dar elegantă, discretă, dar profundă.
Cu toate că timpul a estompat amintirea sa în conștiința publicului larg, Simona Cassian rămâne una dintre acele figuri care au construit, cu pasiune și dăruire, cultura muzicală românească de după război.
A fost o divă într-o perioadă în care termenul nu era folosit cu ușurință, o artistă completă care a preferat tăcerea familiei în locul strălucirii scenei și o femeie pentru care bunul gust a fost mereu un principiu de viață.
Într-o epocă în care aparența e adesea confundată cu valoarea, povestea Simonei Cassian e o amintire prețioasă a unei eleganțe autentice, a unui rafinament sincer și a unei vieți trăite cu demnitate. Un exemplu rar, care merită reamintit și celebrat.