Radarele inteligente au apărut pe șoselele din România. Șoferii se vor trezi cu amendă, fără să fie opriți în trafic. Cum funcționează noile aparate din dotarea Poliției
Poliția Rutieră schimbă regulile și toți șoferii sunt vizați! Mai exact, de la data de 1 martie au fost distribuite oamenilor legii radare inteligente, iar primele amenzi sunt, probabil, în drum spre destinatari! Vezi în rândurile de mai jos cum acționează acestea!
Șoferii nu vor mai fi trași pe dreapta, ci vor primi amenda direct acasă
Așadar, Poliția Rutieră a anunțat că începând cu data de 1 martie oamenii legii au fost dotați cu radare inteligente! Sistemul de radare e-SIGUR este operațional în toată țară, iar șoferii care încalcă regulile de circulație pot fi sancționați, pe baza imaginilor înregistrate de camerele mobile, fără să mai fie opriți în trafic.
Polițistul sesizează abaterea, iar amenda este trimisă direct acasă la șofer, prin poștă. Șoferii pot observa radarele pe marginea drumului, dacă sunt atenți, deoarece acestea vor fi mereu însoțite de o mașină de poliție.
Radarele inteligente bat până la 1 km depărtare
Nu mai puțin de 700 de dispozitive au fost distribuite polițiștilor rutieri din toată țara. Noile radare au încorporate cameră video, aparat de fotografiat digital și un sistem de măsurare a vitezei cu laser. Pot identifica vehiculele din trafic: marca, numărul de înmatriculare și chiar fața conducătorului auto. Deocamdată sunt trimise în teren doar unele, conform unei planificări care nu este publică.
Adrian Iosif, subcomisar Poliția Rutieră Prahova: „Practic, activitatea constă în utilizarea dispozitivelor portabile, montate pe un trepied la un loc vizibil, captarea de imagini ce sunt ulterior transmise poliției rutiere și analizate”.
Oamenii legii spun că aceste aparate pot fi văzute de șoferi și promit că agenții nu se vor ascunde, mai ales că noile radare sunt atașate pe un trepied. Atenție, însă, aparatul bate la o distanță de peste 1 kilometru.
CNAIR vine cu propriul sistem de radare
Imaginile se încarcă pe un server al Ministerului de Interne la care au acces toate structurile de poliție și unde sunt procesate. Proprietarii vehiculelor primesc o notificare și au la dispoziție 5 zile să furnizeze datele conducătorului auto. Acesta va fi amendat.
Cristina Gavriloaie, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța: „Procesul verbal este comunicat ulterior la domiciliul conducătorului auto fără a fi necesară oprirea acestuia în trafic.”
Potrivit proiectelor guvernamentale, sistemul e-SIGUR se va dezvolta. Și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că va amplasa pe drumurile naționale 400 de camere fixe cu radar.
Imaginile înregistrate de acestea vor fi transmise în centre de management a traficului, care vor emite alerte privind posibile încălcări ale codului rutier, ori absența rovignetei. CNAIR nu a lansat însă nici licitația pentru implementarea sistemului.