Prin Dubai, în goana după stele, scorpioni, vipere și… linște! Reportaj EXCLUSIV

Dubaiul a devenit una dintre destinațiile favorite de vacanță ale românilor. Toată lumea se înghesuie să își cumpere un bilet spre micuțul emirate arab în care zgârie norii sunt mai des întâlniți decât în București casele de amanet.

Dubai, agitat din cale afară. Cu o ditamai oază de liniște, necunoscută turiștilor

Dubaiul nu înseamnă doar ”cel mai mare”, ”cel mai scump”, ”impresionant”, ”fantastic”. Sau cel puțin, nu doar asta pentru cei care vor să petreacă măcar o seară departe de agitația orașului care, acum, am putea spune că i-a luat locul New-York-ului în supranumele ”orașul care nu doarme niciodată”.

Ce trebuie să faci? E simplu! Să găsești pe cineva care îți pune la dispoziție o adevărată aventură în deșert. Da, în Dubai, unde metrul pătrat costă mai mult decât diamantele, la doi pași de oraș tronează un deșert uriaș. Proprietate, evident, a familiei emirului care conduce statul și care, totodată, au o organizație caritabilă care întreține deșertul.

Dar, spre deosebire de diverse zone aflate în patronajul Guvernului de la noi și declarate rezervații naturale de interes public, bucata aia de deșert (de vreo 225 de kmp, adică peste 5% din suprafața întregului emirat unde, repetăm nu apa e scumpă, ci pământul), e păzită cu strășnicie. Și acolo poți trăi momente fabuloase.

Irinel Columbeanu şi-a schimbat religia. Biserica la care s-a botezat: „Dumnezeu mi-a dat puterea să o fac. Mi-a venit să plâng”

Prima reacţie a iubitului Rodicăi Stănoiu, după ce aceasta a fost deshumată. Gestul făcut de bărbat în faţa jurnaliştilor

Un safari de neuitat

Mare fan Dune, idea de a merge noaptea, în desert, pare fabuloasă. Zis și făcut. Am plecat de la Hotelul SLS, unul dintre cele mai luxoase din Dubai, convins că un safari ”pe opulență” e de vis. Doar că, supriză!

După ce ajungem suficient de departe de agitația orașului, la marginea deșertului, trebuie să renunțăm la mașina de cinci stele și să suim într-una care era veche în momentul în care bunicii își luau permisul.

”Nu are componente electronice, rezistă în desert. Tot ce e prea tehnologizat se strică repede. Intră praful, face praf contactele”, ne explică, amabil, un tânăr pe care îl credeam șoferul nostru.

De fapt, era ghidul. Iar ghidul era, în fapt, un specialist în supraviețuire în deșert, dar ne ascundea și multe, multe alte surprize. Sau, cum am aflat ulterior, alte talente și capacități.

Pe urmele viperelor

”Tot ce strălucește în lumina lanternelor în culoarea verde e bun. Adică sunt blândele gazele, orix-i, antilope de desert, sau alte asemenea animale. Să fim atenți la culoarea galbenă. Pot fi prădătorii și sunt chiar periculoși”, ne explică ghidul.

Dar până să vedem nevinovatele gazele, antilope și alte ierbivore, am dat de scorpioni. Coborâsem din jeep-ul care avea vreo 75 de ani și am luat-o pe lângă potecă, pe jos. Aveam o lanternă specială, că noaptea nu îi poți vedea altfel. Și era ditamai scorpionul, mare cât palma unui adult.

”Nu ăștia sunt periculoși. Cei mari nu își folosesc veninul prea des, prefer să se bazele pe armele pe care le au, clești și mandibule puternice. Ăia mici în schimb au veninul mult mai puternic. Dar, în general, lor le e mai frică de oameni, decât oamenilor de ei.

În schimb (și face o pauză pentru efect, n. red.)… Mi-e mai teamă de șerpi. Iar pe aici au trecut de curând câțiva. Uite, ăsta este un boa, e un constrictor, nu e periculos pentru om. Se vede după urmele pe care le-a lăsat în nisip, are pe undeva pe aproape vizuina. Dar, tot pe aici (și ne arată un alt fel de urmă, n. red.) a trecut și o viperă. Trebuie să fim foarte atenți, sunt extrem de periculoase și atacă și oamenii”, ne mai spune ghidul.

Și, spre groaza mea, o ia pe urmele viperei. ”Să o găsim, să vedem unde are cuibul. E cam rece să atace ea, așa că e în regulă”. ”În regulă, pe naiba”, gândesc eu, dar, de voie, de nevoie, o iau după el, folosind un limbaj nu tocmai ortodox la adresa viperei. Dar, din fericire, nu am găsit-o și am scăpat fără un preinfarct provocat de fobia de șerpi.

După partea de ”palpitații”, ghidul ne-a dus să vedem și antilopele. Mirate de lumina lanternelor, priveau oarecum tâmp spre noi. Orix-ul, un ierbivor masiv, de culoare albă, a fost singurul care a luat-o la goană când ne-a văzut. În rest, mai toate gazelele, antilopele și alte asemenea lor preferau să ne ignore.

O vizită în satul beduinilor

După orele petrecute în safari, am ajuns într-un final, în satul beduinilor. Cu precizarea că, acum, beduini nu mai există, dar, totuși, cultura lor a rezistat, iar totul acolo era în cea mai bună stare, în spiritul tradițional.

Suntem primiți cu cafea și curmale (Doamne!, cum se schimbă gustul licorii cu o banală curmală!), apă și, desigur, posibilitatea de a ne odihni. Și, ca peste tot, căci suntem încă în Dubai, să te bucuri de ospitalitate.

Iar cum Dubaiul e, totuși, Dubai, meniul pus la dispoziție este pe măsaură companiei deținute de emir, Platinium Heritage. Adică, după salatele tradiționale, cu o lipie delicioasă, măsline fantastice, a urmat o supă de linte senzațională.

Masa însă este întreruptă. Avem ocazia să ne bucurăm de un obicei specific beduinilor. ”Vânătoarea” cu păsări de pradă. Dar, evident, este doar o simulare. Iar pentru că șoimii erau ”puși la culcare”, a venit rândul unei bufnițe simpatice din cale afară să facă show-ul pentru turiști.

Vânătoarea cu păsări de pradă, un moment unic

Bufnița, un ditamai păsăroiul cu privire pătrunzătoare, avea chef de distracție. Și, fără să stea prea mult pe gânduri, a executat ceea ce i se cerea de dragul bucățelelor de carne pe care le ascundeam în mănușa de zale. Pentru că, da, ai nevoie de o mănușă serioasă – chiar dacă era acoperită cu piele – pentru a rezista „gheruțelor” bufniței. Sau ciocului ei, un cioc care, cu siguranță, ar putea despica, tăia și înghiți fără să apuci să clipești, degetul.

După ce bufnița și-a demonstrat abilitățile de vânător, a urmat felul principal al cinei. O friptură de vită, gătită în mijlocul deșertului, dar mai bine ca-n restaurantele cu mari pretenții de pe la noi. Adică, pe românește, era perfectă…

În goana după… stele

Revine ghidul în fața noastră și, după ce stinge absolut toate luminile, ne conduce, mai mult pe bâjbâite la un telescop de câteva zeci de mii de euro. Urma ”piesa de rezistență” a serii. Observarea stelelor și a planetelor de pe cer.

După un timp, chiar dacă era întuneric, la început, de îți băgai degetele în ochi și nu știai unde le-ai pus, îți dai seama că noaptea poate fi și luminoasă. Chiar dacă nu era deloc luna pe cer. Dar, departe de orice lumină a orașului, ochii se adaptează, iar stelele, fiind perfect senin, dau și ele lumină.

Iar ghidul, cu o voce molcomă, începe să povestească istoria astronomiei. Influența araba în astronomie, cea greacă, și, încet-încet, aproape că ne hipnotizează. Iar cerul, în ritmul poveștii sale, își ”luminează” secretele.

Identificăm Steaua Nordului, constelații după constelații, vorbim despre tragica soartă a urașei stele Betelgeuse, care urmează să devină o supernovă, dar și despre stele care, mai puțin celebre, au fost folosite de-a lungul istoriei drept ”waze” de călători.

Cochetul Saturn și furtunosul Jupiter, dezgoliți de secrete

Urmează rândul planertelor. Avem și noroc, atât Jupiter, cât și Saturn sunt ”la dispoziție”, iar Marte e și el prin preajmă. Jupiter, maiestuos prin mărimea sa, se vede prin telescop, în toată splendoarea sa. Se disting chiar și celebrele pete, cele generate de furtunile apocaliptice de pe uriașul gazos al sistemului nostrum solar.

Saturn, la rândul său, e o splendoare. Iar inelele, vizibile perfect prin lentinelel telescopului, sunt de-a dreptul impresionante. Și, culmea, odată identificat cu telescopul, și telefonul cu un zoom acceptabil, ținut nemișcat, realizează câteva poze impresionante cu planeta.

În final, ne întoarcem la hotel, bine după miezul nopții. Orașul, parcă și mai agitat față de alte nopți, ne arată că Dubai-ul este o metropolă a contrastelor. Zona urbană, trepidantă, zona deșertului, liniștită și suavă precum șoaptele unor cadâne.