Primul pictor cubist român consuma substanțe interzise pentru a-și găsi muza. Povestea controversatului artist Corneliu Michăilescu

Corneliu Michăilescu, născut în București, pe 20 august 1887, a fost unul dintre cei mai nonconformiști artiști ai începutului de secol XX din România. Pictor, sculptor, profesor, scriitor și publicist, el s-a remarcat printr-o viziune artistică revoluționară și o sete de explorare a necunoscutului care l-au propulsat în rândul figurilor centrale ale mișcării de avangardă românești. Considerat de specialiști drept primul pictor cubist român, Michăilescu nu a ezitat să folosească metode neobișnuite pentru a atinge noi niveluri de expresie creativă. Printre aceste metode se număra și consumul de mescalină – o substanță halucinogenă – pe care artistul o considera un mijloc de acces către dimensiuni superioare ale creației.

Un pionier al avangardei românești

Provenind dintr-o familie înstărită, Corneliu a crescut într-un mediu care punea accent pe educație și cultură. Tatăl său, Mihai Mihăilescu, era inspector silvic și își dorea pentru fiul său o carieră respectabilă.

Corneliu a urmat cursurile prestigiosului liceu „Sfântul Sava”, iar în 1906 și-a obținut bacalaureatul. La îndemnul familiei, s-a înscris la Facultatea de Drept, Litere și Filozofie din București, însă vocația artistică s-a dovedit mai puternică decât conformismul familial.

După doar doi ani, a abandonat studiile juridice și s-a îndreptat spre arta plastică, urmând cursurile Școlii de Belle-Arte din Capitală, pe care a finalizat-o în 1912.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Vezi și: A înființat mișcarea Dada și a insistat să pună România pe harta artei internaționale. Povestea românului de geniu, Tristan Tzara VIDEO

De la Renaștere la revolta artistică

În loc să urmeze traseul clasic al tinerilor artiști români, care preferau centrele artistice europene precum Paris sau München, Michăilescu a ales Florența.

Fascinat de arta Renașterii, el a considerat că doar în orașul marilor maeștri ai culturii italiene va putea înțelege pe deplin fundamentele artei europene.

În cadrul Accademia di Belle Arti di Firenze, a studiat pictura clasică, dar, în paralel, a fost atras de cercurile intelectuale și anarhiste italiene, unde a intrat în contact cu idei noi, provocatoare, despre lume și creație.

Această experiență a contribuit la formarea unei gândiri libere, neîngrădite de convențiile vremii. În 1915, în drum spre casă, a făcut o oprire la Zürich, unde i-a întâlnit pe Tristan Tzara și Marcel Iancu, figuri marcante ale mișcării dadaiste.

Acest moment a fost esențial pentru orientarea sa artistică ulterioară și pentru apropierea de cercurile de avangardă românești, în special de cele asociate revistelor „Contimporanul”, „Unu” și „Integral”.

Odată întors în țară, Michăilescu a fost mobilizat și trimis pe front în cadrul Regimentului 6 Mihai Viteazul. A fost capturat în timpul luptelor de la Brașov și internat într-un lagăr militar german, experiență traumatică care avea să-și pună amprenta asupra viziunii sale artistice.

După eliberare, a revenit în Italia pentru a-și continua studiile la Florența, unde, între 1919 și 1921, a aprofundat gravura și tehnica acvaforte sub îndrumarea profesorului Camillo Inocenti, notează Historia.

În această perioadă, a înființat „Gruppo degli indipendenti”, participând la expoziții inovatoare și conturându-și stilul propriu, care combina elemente cubiste cu o viziune aproape mistică asupra actului artistic.

Pictorul cubist român Corneliu Michăilescu. (Foto: arhivă)

Corneliu Michăilescu consuma droguri pentru a-și găsi inspirația

Reîntors în România în 1922, Michăilescu a organizat prima sa expoziție personală la sala Sindicatelor Artelor Frumoase din București. Era începutul unei cariere expoziționale intense, cu prezențe constante la saloanele oficiale și la evenimente internaționale de prestigiu.

Însă nu talentul tehnic sau bogăția cromatică l-au făcut remarcat, ci curajul de a experimenta, de a sfida normele și de a explora granițele percepției artistice.

Convins că actul creației nu se rezumă la talent sau tehnică, ci implică o conexiune cu dimensiuni superioare ale existenței, Michăilescu a început să consume mescalină, o substanță extrasă din cactusul peyote, cunoscută pentru proprietățile sale halucinogene.

Artistul credea că, prin intermediul acestor stări modificate de conștiință, putea accesa universuri paralele și idei artistice care îi erau altfel inaccesibile.

Pentru el, mescalina nu era un simplu drog, ci un instrument sacru, un catalizator al inspirației. Într-o epocă în care asemenea practici erau rare și condamnate, acest gest a adâncit și mai mult misterul care plana asupra sa.

Vezi și: Rămas orfan de tată în copilărie, a ”fugit” de artă până când l-a cunoscut pe Nicolae Grigorescu. Povestea lui Gheorghe Petrașcu, boierul picturii românești

L-a provocat la duel pe cronicarul Victor Bilciurescu

În 1924, Michăilescu a fost distins cu marele premiu al Salonului Oficial pentru lucrarea Păzitorii castelului. Deși a fost un succes important, momentul a fost umbrit de evenimentele care au urmat. În 1926, artistul a revenit în cadrul aceluiași salon cu două lucrări cubiste: ”Angelus” și ”După bal”.

Însă de această dată, reacțiile au fost vehement negative. Criticii conservatori ai vremii, ancorați în estetica idilică a secolului anterior, au considerat lucrările sale ofensatoare pentru gustul public.

Printre cei mai virulenți oponenți s-a aflat Victor Bilciurescu, un cronicar influent, care a ironizat și a discreditat creația artistului. Iritat de tonul defăimător și inspirat, poate, de temperamentul impulsiv al lui Caravaggio, Michăilescu l-a provocat pe Bilciurescu la duel.

Deși confruntarea nu a mai avut loc, pictorul și-a apărat vehement viziunea artistică într-un articol publicat în ziarul Cuvântul, denunțând conformismul și lipsa de deschidere a criticilor vremii.

Acest episod a consolidat reputația lui Michăilescu ca artist rebel, neînfricat, dar a și marcat începutul unei perioade de marginalizare.

Finalul unei vieți dedicate artei

Instaurarea regimului comunist în România a schimbat radical peisajul artistic. Realismul socialist devenise norma impusă, iar experimentul, simbolismul și individualismul – pilonii creației lui Michăilescu – nu mai aveau loc în noua paradigmă.

Incapabil să se conformeze direcției oficiale, artistul s-a retras la reședința sa de la Cernica, unde a trăit relativ izolat, colaborând ocazional la diverse publicații sau evenimente artistice marginale.

A murit în 1965, aproape uitat de publicul larg, dar nu și de cunoscătorii și colecționarii care îi apreciau originalitatea și curajul.

Astăzi, Corneliu Michăilescu este privit ca un pionier al modernismului românesc, un spirit neliniștit care a refuzat să accepte limitele impuse de societate, artă sau chiar de propria conștiință. Povestea sa rămâne una a curajului, a căutării și a sacrificiului în numele unei viziuni unice asupra lumii și creației.

Într-o Românie artistică dominată de convenții și nostalgii, Corneliu Michăilescu a fost un meteor: spectaculos, intens și trecător. Dar urma lăsată de el în cultura română este de neșters – o amintire a faptului că, uneori, pentru a descoperi frumosul, trebuie să înfrunți haosul.

Vezi și: ”Prințul” Ion Vinea, poetul român care a avut cinci soții și sute de amante. Torturat de legionari, iubit de femei, blestemat de soartă