19 feb. 2025 | 18:20

Primit cu garda de onoare de președintele Emmanuel Macron, Ilie Bolojan a scăpat o „românească”: a întârziat șase minute

Social
Share
Primit cu garda de onoare de președintele Emmanuel Macron, Ilie Bolojan a scăpat o „românească”: a întârziat șase minute

După doar câteva zile de la preluarea funcției de președinte interimar, Ilie Bolojan reprezintă interesele țării la o întâlnire de rang înalt. Liderul francez Emmanuel Macron l-a așteptat cu garda de onoare pe român, însă șeful statului și-a făcut apariția la Palatul Elysee cu o mică întârziere.

Ilie Bolojan a întârziat la întâlnirea cu Emmanuel Macron

Înainte de cea de-a doua întâlnire informală la care participă mai mulți lideri europeni, ce are ca temă principală războiul din Ucraina, președintele interimar al României a avut o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Ilie Bolojan a avut parte de o primire somptuoasă la Palatul Elysee, fiind întâmpinat de Macron cu garda de onoare. Potrivit informațiilor publicate de jurnaliștii de la Adevărul, românul și-a făcut apariția la eveniment cu o întârziere de șase minute.

Întâlnirea convocată de șeful de stat al Franței a fost programată să înceapă la ora 17:00 (ora locală a României).

„România, în calitatea sa dublă – vecinul european cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina și țară care a oferit constant și de la început un sprijin multidimensional, umanitar, economic și militar țării vecine, are un interes direct în continuarea susținerii colective europene și euro-atlantice pentru Ucraina, că răspuns la războiul brutal și ilegal de agresiune din partea Federației Ruse.

Acest lucru a fost transmis clar participanților, în primul rând Președintelui Franței, Emmanuel Macron, prin demersuri diplomatice”, a transmis MAE printr-un comunicat.

Potrivit unor informații obținute pe surse, la reuniunea de la Paris de miercuri au participat Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Finlanda, Grecia, România, Suedia şi Belgia. Reprezentanții unora dintre state nu sunt prezenți fizic la Palatul Elysee, ci prin videoconferinţă.

Liderul de la Cotroceni a părăsit România miercuri dimineața, optând să călătorească cu o cursă de linie. Ilie Bolojan este însoțit de Luminiţa Odobescu, consilier prezidenţial pentru afaceri europene.

Această a doua reuniune organizată la Paris a inclus ţări europene care nu au fost prezente la întrunirea de la începutul acestei săptămâni.

„Nu ne este pusă răbdarea mult la încercare, pentru că la sfârşitul acestor prevederi de astăzi, din această după-amiază, care încep peste o oră la Paris, preşedintele Franţei va comunica cu conducerea statului român. Există, de asemenea, posibilitatea ca nu peste mult timp tot preşedintele Macron să organizeze un al doilea grup de lucru, o a doua întâlnire, la care de această dată să participe şi România”, declara, luni, Emil Hurezeanu.