Povestea „Cizmei lui Cortez”, pepita de aur de 12 kilograme descoperită de un amator. De ce este specială, câți bani a făcut norocosul
În 1989, un pasionat de comori din Mexic a realizat una dintre cele mai spectaculoase descoperiri aurifere din emisfera vestică: o pepită uriașă de aur numită ulterior „Cizma lui Cortez”.
Cântărind aproximativ 12 kilograme, fragmentul masiv de aur rămâne unul dintre cele mai mari pepite descoperite vreodată în vestul globului.
Descoperirea incredibilă din deșertul Sonora
Totul a început când prospectorul amator a achiziționat un detector de metale de bază de la un magazin local Radio Shack și a pornit în explorarea deșertului Gran Desierto de Altar, o zonă cunoscută pentru minele de aur și argint din nordul Mexicului, scrie The Greek Reporter.
Deși șansele de a găsi o pepită de aur întâmplător în mijlocul deșertului erau extrem de mici, pasionatul a exersat mai întâi pe monede îngropate în curtea sa, pentru a-și perfecționa tehnica de detectare.
Zile la rând, detectorul său semnala doar unelte vechi, câteva gloanțe și alte resturi metalice, până într-o dimineață, când aparatul a detectat un semnal puternic.
Fiind foarte atent, bărbatul a început să sape, iar pe măsură ce săpa, nuggetul masiv de aur a devenit tot mai evident. La final, piesa solidă de aur, cu o formă asemănătoare unei cizme, măsura 27,3 cm înălțime și 18,4 cm lățime, cântărind aproximativ 12 kilograme.
Compoziție, valoare și istorie
„Cizma lui Cortez” este compusă aproape 80% din aur pur, restul fiind o combinație de argint și cuarț. Numele său face trimitere la Hernán Cortés, celebrul conquistador spaniol implicat în cucerirea Imperiului Aztec în secolul al XVI-lea.
Descoperitorul original a vândut-o șefului său pentru 30.000 de dolari, iar pepita a trecut prin mai multe tranzacții de-a lungul timpului. În 2008, ea a fost vândută la licitație pentru impresionanta sumă de 1.553.500 de dolari.
Deși în lume au fost descoperite pepite de aur mult mai mari, cum este „Welcome Stranger” din Australia, cu 97,14 kilograme, sau fragmentele uriașe de la mina Serra Pelada din Brazilia, „Cizma lui Cortez” rămâne cea mai mare pepită descoperită cu detectorul de metale de un amator.
Descoperirea nu doar că scoate în evidență norocul și perseverența descoperitorului, dar și fascinanta posibilitate ca amatorii pasionați să găsească comori valoroase chiar în locuri aparent pustii.
Concret, „Cizma lui Cortez” nu este doar un simbol al bogăției naturale, ci și o poveste despre curaj, răbdare și pasiune pentru aventură.
Pepita rămâne o dovadă de necontestat a faptului că, uneori, marii descoperitpri pot fi chiar cei mai simpli amatori, echipați doar cu un detector de metale și dorința de a explora necunoscutul.