Politicianul care a inventat șampania românească și ar bântui și astăzi parcul din București ce-i poartă numele. Povestea incredibilă a lui Nicolae Basilescu

Nicolae Basilescu, născut la 1 ianuarie 1860 în Urlați, județul Prahova, a fost mai mult decât un politician sau profesor de drept. A fost un spirit întreprinzător, un om care a intuit direcțiile economice ale vremurilor sale și care a pus bazele unei industrii care astăzi pare să fi fost uitată: producția de șampanie românească.

De la Urlați la Paris și București: începuturile unui vizionar

După ce a urmat studii de Drept la București și și-a completat pregătirea academică la Paris, unde și-a obținut doctoratul în 1884, Basilescu s-a întors în țară și a îmbrățișat cariera didactică. A predat la Universitatea din Iași, iar apoi la București, unde a devenit decan al Facultății de Drept.

Cu toate acestea, pasiunea sa pentru economie practică și spiritul antreprenorial l-au condus spre domenii mai puțin bătătorite pentru un universitar: afacerile și vinificația.

Prin căsătorie, Basilescu a intrat în posesia unei moșii de aproximativ 300 de hectare în zona de nord-vest a Bucureștiului, pe care a început să o dezvolte inteligent.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

A lotizat și a vândut o parte din terenuri, a investit în fabrici de bere, malț și cărămidă, anticipând cererea crescută de produse industriale. În paralel, a continuat să întrețină viile din zona natală, Dealu Mare – Urlați, furnizând vinuri de calitate către Casa Capșa, celebrul local bucureștean.

Nașterea șampaniei românești și un vis împlinit

Ceea ce l-a diferențiat pe Nicolae Basilescu de alți oameni de afaceri ai vremii a fost viziunea sa. Pe fondul crizei generate de filoxera, o insectă parazită care a distrus masiv viile europene, inclusiv cele din România, Basilescu a replantat soiuri de viță-de-vie americană pentru a relansa producția.

În 1910, inspirat de dorința de a valorifica vinul rămas nevândut, a decis să transforme o parte a acestuia în șampanie. Colaborarea cu specialistul francez Paul Poittvin a fost cheia succesului. Primele încercări s-au făcut cu Pinot Alb, iar rezultatele au fost excelente.

Ulterior, a plantat 50 de pogoane cu soiuri ideale pentru șampanie – Pinot Alb și Riesling –, și în 1912 a lansat prima șampanie românească sub marca „Capșa”.

Transformarea fabricii de bere în una de șampanie și listarea întregului său portofoliu industrial la Bursa de la Bruxelles i-au adus capital și vizibilitate.

Până în 1916, Nicolae Basilescu reușise să producă sute de mii de litri de vin și zeci de mii de sticle de șampanie, fiind considerat un pionier în domeniul vinurilor spumante autohtone.

Vezi și: Locurile „bântuite” din Capitală care-ți dau fiori pe șira spinării. Unde să nu mergi niciodată singur noaptea [VIDEO]

Distrugerea imperiului său în timpul ocupației germane

Intrarea României în Primul Război Mondial a fost o lovitură devastatoare pentru Basilescu. După înfrângerea de la Turtucaia și căderea Bucureștiului în decembrie 1916, fabricile și averea sa au fost lăsate la cheremul inamicului.

Casele i-au fost ocupate, bunurile i-au fost furate sau distruse, iar fabricile transformate în spitale veterinare. Biserica ctitorită de el a devenit lazaret pentru prizonieri.

În timp ce se afla refugiat în Moldova, Basilescu nu a stat deoparte. Premierul Ionel Brătianu i-a încredințat misiuni diplomatice în Petrograd, Paris și Londra. A scris articole și volume pentru a susține cauza României, pe cheltuiala proprie.

La finalul războiului, în 1918, când s-a întors în București, a găsit în locul imperiului său un morman de ruine. Fabrica de șampanie fusese complet desființată, iar vinurile și sticlele sale fuseseră preluate de competitorul Rhein, protejat de autoritățile germane.

Reclamă la șampania „La Victoire“, 1922. Foto arhivă Historia

Reconstrucție cu eforturi uriașe și un nou început

După 1918, Nicolae Basilescu s-a confruntat cu o alegere: să continue viața politică, cu funcții bine plătite, sau să reconstruiască din temelii ceea ce fusese odată imperiul său economic. A ales calea grea, dintr-un sentiment profund de datorie față de țară și de elevii săi, cărora voia să le fie un exemplu viu.

Cu sprijinul Băncii Sindicatului Agricol Ilfov, a refăcut viile din Dealu Mare – Urlați. Vinurile sale erau din nou furnizate Casei Capșa sub etichete precum Grand Capșa, Riesling Capșa sau Capșa Rouge.

A reușit să răscumpere vechile fabrici din Bucureștii Noi și, cu ajutorul financiar al Băncii Marmorosch-Blank și al Societății Naționale Creditul Industrial, a repus pe picioare procesul de fabricare a șampaniei.

A colaborat din nou cu experți francezi, de data aceasta cu Casa Saint Marceaux din Reims, care primea un comision din vânzări.

În 1927, pe piață a reapărut șampania românească, dar condițiile economice fuseseră profund modificate. Lipsa promovării și sprijinul acordat de stat competitorilor străini, în detrimentul antreprenorilor români, l-au pus în dificultate.

Vezi și: Comuniștii l-au dezbrăcat, bătut și spânzurat de 80 de ori. Calvarul pe care l-a trăit la Jilava monseniorul Vladimir Ghika, „marele vagabond apostolic”, călugăr și martir

Ultimii ani ai unui visător pragmatic

În 1928 și 1929, Basilescu a reușit să vândă zeci de mii de sticle de șampanie, dar costurile de producție erau uriașe, iar dobânzile la creditele contractate deveneau împovărătoare. Deși a investit în modernizarea fabricii – introducând apă curentă, iluminat electric și motoare Diesel –, profitul a fost departe de a acoperi datoriile.

Politica economică a noii guvernări țărăniste, care promova ideea „porților deschise”, a permis importul de băuturi alcoolice și a afectat puternic industria locală. În ciuda calității incontestabile a vinurilor sale, Basilescu nu a putut concura eficient cu produsele străine, beneficiind de condiții comerciale mai avantajoase.

În pofida eforturilor titanice și a unei vieți dedicate economiei naționale, Basilescu a fost uitat treptat. Și totuși, moștenirea lui dăinuie discret în parcul din Bucureștii Noi care îi poartă numele.

Se spune că spiritul său veghează și astăzi acel loc, bântuind printre arborii seculari, unde odinioară erau viile sale și unde s-au ridicat fabricile ce au dat României prima șampanie autohtonă.

Nicolae Basilescu a fost, fără îndoială, un exemplu rar de profesor, antreprenor și patriot, iar povestea lui ar merita spusă mai des în paginile istoriei economice și culturale românești.

Spiritul lui Nicolae Basilescu ar bântui parcul din București care-i poartă numele

După trecerea în neființă a cunoscutului moșier, în Capitală au început să circule mai multe povești, potrivit cărora spiritul fostului politician ar bântui parcul bucureștean care îi poartă numele.

Legendele locale susțin că printre ruinele Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu, în momentele de liniște deplină, s-ar auzi uneori o tuse seacă, atribuită lui Nicolae Bazilescu, decedat în anul 1938. Cu toate acestea, nimeni nu a declarat vreodată că l-ar fi zărit cu adevărat în zonă.

Unii trecători povestesc că în apropierea teatrului abandonat s-ar mai auzi pași misterioși, o ușă care scârțâie sau clinchetul unor clopoței. Deși astăzi Parcul Bazilescu acoperă doar 13,5 hectare, la momentul inaugurării sale, suprafața sa era de peste 130 de hectare.

În prezent, este un parc de dimensiuni reduse, dar cu un farmec aparte, cu alei umbrite de copaci seculari, unii dintre ei fiind printre puținii rămași din vechii Codri ai Vlăsiei.

Vezi și: Trauma lui Garabet Ibrăileanu care i-a declanșat cele mai mari fobii. Celebrul critic literar se ștergea cu spirt după ce dădea mâna cu cineva, steriliza batistele, clanțele și țigările