Poate fi un robot cu adevărat amuzant? Cercetătorii au testat limitele umorului în era AI

Roboții îi fac deja pe oameni să râdă, de obicei fără intenție, atunci când se dezechilibrează sau se ciocnesc de obstacole.

Un proiect de cercetare derulat la Universitatea din Melbourne încearcă să afle dacă mașinile pot deveni amuzante în mod deliberat.

Ideea pleacă de la constatarea că sistemele de inteligență artificială creează glume previzibile, de tipul celor din pachetele de Crăciun, fără subtilitate sau autenticitate, scrie The Guardian.

În schimb, dr. Robert Walton, cercetător în cadrul Facultății de Arte și Muzică, explorează cu totul altă direcție: antrenarea unor roboți care să înțeleagă comedia ca act performativ, bazat pe gesturi, ritm și interacțiune directă cu publicul.

Cu ajutorul unei finanțări de aproximativ 500.000 de dolari din partea Consiliului Australian de Cercetare, Walton vrea să afle dacă simțul umorului poate fi „învățat” fără cuvinte.

Cum încearcă cercetătorii să transforme roboții în comedianți

Demersul său se concentrează pe comunicarea nonverbală, componentă esențială a comediei, dar ignorată de sistemele AI clasice, care se bazează aproape exclusiv pe text.

Fundamentul umorului, spune Walton, ține de sincronizare, capacitatea de a percepe reacțiile din sală, postura, ritmul, pauzele și expresivitatea corporală.

Echipa sa va lucra cu un grup de aproximativ zece roboți mobili, cu înălțimi cuprinse între 40 de centimetri și doi metri, care vor învăța „vizual” cum să stârnească râsul.

Roboții vor fi capabili să perceapă mișcările oamenilor, înclinarea capului, sunetele din sală sau pauzele dintre cuvinte, un fel de simțuri extinse, menite să le ofere un „simț al lumii” similar celui uman. Walton îi compară cu niște copii mici care acum încep să descifreze realitatea, acumulând treptat informații despre mediul lor.

Umorul robotic, între potențial și îngrijorări

Scopul acestui proiect nu este să creeze următoarea vedetă de la Edinburgh Fringe, ci să înțeleagă cât de convingătoare pot deveni mașinile atunci când imită umorul uman.

Dincolo de partea amuzantă, cercetarea ridică întrebări despre cum ar putea fi folosit acest tip de comportament: umorul poate relaxa o situație, dar poate fi și manipulator, spune Walton.

Un robot de îngrijire, de exemplu, ar putea folosi „glumele” la momentul potrivit pentru a modifica dispoziția unei persoane – un potențial beneficiu, dar și un risc.

De altfel, mulți creatori de comedie sunt sceptici. La un festival recent, Tina Fey a spus că AI „nu este capabilă să fie cu adevărat amuzantă”, iar artistul australian Tim Minchin a argumentat că publicul reacționează la vulnerabilitatea reală a oamenilor, la alegerile și imperfecțiunile lor, aspecte pe care mașinile nu le pot reproduce.

Aceeași idee este susținută și de Susan Provan, directoarea Melbourne Comedy Festival, care subliniază că un moment comic autentic vine din experiența personală a interpretului și din conexiunea spontană cu publicul. În cazul roboților, spune ea, oamenii ar râde mai degrabă de stângăciile lor involuntare, nu de o intenție comică reală.

Chiar și așa, proiectul lui Walton ar putea deschide o discuție importantă despre felul în care interacționăm cu tehnologia. Dacă mașinile pot învăța să fie plăcute, amuzante sau convingătoare, atunci societatea trebuie să se pregătească pentru un viitor în care emoția și manipularea pot fi replicate algoritmic.

Pentru moment, însă, rămâne întrebarea: pot roboții să fie cu adevărat amuzanți sau vor continua să ne facă să râdem doar prin neîndemânare?