Pisicile care miaună non-stop nu sunt nebune, ci o cauză ascunsă le determină acest comportament
Uneori pare că miaună „doar ca să te enerveze”, dar știința spune altceva. Un studiu realizat pe sute de pisici a scos la iveală că diferențele dintre felinele foarte vocale și cele aproape tăcute nu țin doar de personalitate sau educație, ci și de o variație genetică legată de modul în care corpul lor răspunde la anumiți hormoni. Cu alte cuvinte, pisica aceea care te trezește la 5 dimineața ca să-i dai mâncare nu e isterică, ci „cablata” biologic să se exprime mai mult.
Ce au descoperit cercetătorii despre pisicile „vorbărețe”
Cercetătorii de la Universitatea din Kyoto au analizat ADN-ul mai multor pisici și au observat că o genă implicată în răspunsul la hormoni, numită receptor de androgen, apare în două variante: una mai scurtă și una mai lungă, scrie BBC. Pisicile care aveau varianta scurtă erau mai deseori vocale, cereau atenție mai insistent și comunicau mai frecvent cu oamenii. Practic, nu era doar un moft sau o „răsfățare”, ci o trăsătură biologică.
Interesant este că această variație genetică nu se manifesta la fel la masculi și la femele. Masculii cu varianta scurtă a genei tindeau să miaune mai mult, în timp ce femelele cu aceeași variantă se arătau mai predispuse la comportamente ușor agresive față de străini. Asta arată că domesticirea nu a șters complet comportamentele instinctive ale pisicilor, ci le-a făcut să le folosească în alte contexte – de exemplu, pentru a obține atenția omului.
De ce nu există un „model ideal” de pisică
Studiul mai arată ceva important: nu toate pisicile trebuie să fie liniștite ca să fie „normale”. Așa cum unele păsări din orașe devin mai gălăgioase ca să se facă auzite, și pisicile pot folosi mieunatul ca strategie de supraviețuire în mediul domestic, unde mâncarea, spațiul și atenția sunt limitate. O pisică mai vocală are mai multe șanse să fie băgată în seamă.
Pentru stăpâni, asta e o veste bună: nu e nevoie să etichetezi pisica drept „nebună” sau „isterică” doar pentru că miaună frecvent. De multe ori, ea doar își folosește „vocea genetică”. Desigur, dacă mieunatul este însoțit de schimbări bruște de comportament sau semne de durere, pisica trebuie dusă la veterinar – dar în rest, zgomotul poate fi doar felul ei natural de a trăi alături de oameni.