Părinții lui Sammy Basso, băiatul diagnosticat cu progeria, dezvăluiri emoționante la un an de la moartea fiului lor: „A lăsat 14 scrisori ascunse. În fiecare zi întreba dacă îl iubim”

Au trecut doisprezece luni de la dispariția lui Sammy Basso, tânărul italian diagnosticat cu progeria, boala rară care provoacă îmbătrânirea prematură. La doar 28 de ani, Sammy a fost considerat cel mai longeviv pacient cu această afecțiune, dar dincolo de recorduri și cifre, povestea sa a fost despre curaj, iubire și dorința de a transforma limitele într-o sursă de inspirație pentru ceilalți.

Scrisorile ascunse care au rămas după el

La un an de la trecerea sa în neființă, părinții săi, Laura Lucchin și Amerigo Basso, rememorează clipele de bucurie și de durere, dezvăluind detalii neștiute despre fiul lor și despre moștenirea emoțională pe care acesta a lăsat-o.

În timpul înmormântării, familia a aflat un detaliu surprinzător. Sammy pregătise, încă din 2017, un pachet cu 14 scrisori, redactate înaintea unei operații complicate pe cord. Medicii îi spuseseră atunci că are doar 50% șanse de supraviețuire. În scrisorile sale, tânărul a lăsat mesaje pentru părinți, prieteni, colegi și chiar instrucțiuni pentru propria ceremonie de adio.

„Nu știam nimic despre scrisori. A doua zi după ce ne-a părăsit, Mauro, fizioterapeutul și confidentul lui, ne-a adus pachetul. Descoperim conținutul pe măsură ce unii dintre destinatari aleg să împărtășească pasaje cu noi”, mărturisește Laura.

Una dintre cele mai emoționante fraze rămâne însă cea din scrisoarea de adio:

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

„Nu fi prea trist”.

Viața de zi cu zi cu Sammy

În casa părinților, din Vicenza, camera lui Sammy a rămas neschimbată.

„Citea foarte mult. A trebuit să donez o mulțime de cărți”, povestește mama sa, amintindu-și cu emoție de energia pe care băiatul o aducea în casă.

Chiar și în momentele grele, Sammy rămânea un izvor de optimism.

„Nu a fost niciodată liniște aici. Am vorbit, am glumit și am râs tot timpul. Chiar și când lucra la calculator, îi simțeam energia. Acum această liniște e asurzitoare pentru noi”, spun părinții.

Relația cu credința și cu propriul corp

Sammy a vorbit deschis despre moarte și despre legătura sa cu divinitatea.

„Avea o relație foarte intimă cu Dumnezeu. Spunea mereu: slavă Domnului că există moarte, altfel aș amâna mereu pe mâine ce pot face astăzi”, își amintește tatăl său.

Totuși, la doar 12 ani, în timpul unui tratament experimental în Boston, a trecut printr-o criză de credință. A crezut o vreme că Dumnezeu îl făcuse astfel cu un scop, iar încercarea de a căuta un leac i se părea împotriva voinței divine. A citit Tora, a memorat versete din Coran și a explorat alte religii, înainte de a se regăsi ca profund creștin.

În ceea ce privește propriul corp, Sammy l-a privit întotdeauna ca pe un instrument pentru a-și îndeplini dorințele. A urmat ședințe de psihoterapie încă de la vârsta de patru ani, iar cea mai mare teamă a lui era să nu-și piardă din nou mobilitatea după multiple luxații de șold.

O viață marcată de iubire și de generozitate

Sammy a fost perceput de toți cei din jur prin prisma unui singur cuvânt: dragoste.

„Mă întreba de mai multe ori pe zi: «Mă iubești, mamă?»”, povestește Laura. Își arăta afecțiunea oricui, chiar și persoanelor abia întâlnite. Îmbrățișările și cuvintele de iubire erau pentru el o formă de a trăi viața la intensitate maximă.

A vorbit și despre dragostea romantică, recunoscând că s-a îndrăgostit, însă fără a putea să-și exprime sentimentele pe deplin. Dorința de a avea o familie și copii a rămas un vis, conștient fiind de limitele impuse de boala sa.

Moștenirea științifică și spirituală

Pe lângă impactul emoțional, Sammy a lăsat și o moștenire științifică importantă. Prin asociația Aiprosab, fondată alături de părinții săi, a sprijinit cercetările de la Boston privind corectarea mutațiilor genetice responsabile de progeria.

„El știa că pentru el era prea târziu, dar a făcut-o pentru viitorul altora”, explică Amerigo.

În paralel, mulți au sugerat deschiderea unei cauze de beatificare, însă părinții săi privesc acest lucru cu rezervă:

„Pentru noi rămâne fiul nostru. Dumnezeu se va ocupa de restul”, spun ei.