20 nov. 2025 | 16:56

„Parasocial”, cuvântul anului în dicționarul Cambridge. Ce înseamnă și de ce a devenit atât de popular

ACTUALITATE
„Parasocial”, cuvântul anului în dicționarul Cambridge. Ce înseamnă și de ce a devenit atât de popular
Imagine arhivă. foto: Profimedia

„Parasocial”, desemnat cuvântul anului de dicționarul Cambridge, descrie o conexiune unilaterală cu o celebritate, un personaj fictiv sau chiar cu o inteligență artificială. Conceptul a fost analizat încă din 1956, când sociologii Donald Horton și Richard Wohl, de la Universitatea din Chicago, au explicat apropierea resimțită de telespectatori față de personalitățile de pe micul ecran, potrivit Cambridge University Press.

Ce spun specialiștii

„Termenul parasocial surprinde perfect spiritul anului 2025 (…). Un cuvânt care altădată aparținea strict mediului academic a intrat acum în limbajul de zi cu zi”, afirmă Colin McIntosh, reprezentant al Cambridge Dictionary, care notează că acest termen a generat „vârfuri de căutări” pe site.

Simone Schnall, profesoară de psihologie socială experimentală la Universitatea din Cambridge, avertizează că „multe persoane dezvoltă relații parasociale intense și nesănătoase cu influenceri”. Oamenii ajung să creadă că îi „cunosc” pe cei pe care îi urmăresc și capătă încredere în ei până la „forme extreme de loialitate”, deși relația este complet unilaterală, explică aceasta.

În 2025, aproximativ 6.000 de cuvinte sau sensuri noi au fost introduse în Cambridge Dictionary online, accesibil gratuit și utilizat de circa 350 de milioane de oameni, cu peste 1,5 miliarde de pagini vizualizate anual. Printre noile intrări se numără termeni precum „slop” – conținut de slabă calitate generat de AI – și „tradwife”, adică „soție tradițională”.