09 feb. 2025 | 14:27

Paradisul letal în care poţi muri în 5 minute. Locul turistic superb care ascunde un secret înfricoşător

Știri social
Paradisul letal în care poţi muri în 5 minute. Locul turistic superb care ascunde un secret înfricoşător
Insula de vis unde poți muri în 5 minute

O insulă tropicală cu plaje spectaculoase, o junglă luxuriantă și ape cristaline ascunde un secret terifiant care a îngrozit chiar și cei mai curajoși aventurieri. Deși peisajul de vis ar trebui să fie o atracție turistică majoră, nimeni nu îndrăznește să se apropie de acest loc blestemat, de teama unui pericol mortal care poate pune capăt unei vieți în doar cinci minute.

Insula de vis unde poți muri în 5 minute

La prima vedere, Ilha da Queimada Grande, situată în Oceanul Atlantic, la aproximativ 144 de kilometri de coasta orașului São Paulo din Brazilia, pare un paradis tropical neatins. Cu nisipuri aurii, vegetație luxuriantă și ape limpezi, insula pare desprinsă dintr-un vis. Cu toate acestea, localnicii evită acest loc cu orice preț. Motivul? Este invadată de un număr impresionant de șerpi veninoși extrem de periculoși.

Numeroase persoane care au pus piciorul pe Insula Șepilor, cum mai este cunoscută, fie că au fost culegători de banane sau exploratori, au sfârșit tragic, acoperiți de mușcături și zăcând în bălți de sânge. Între anii 1909 și 1920, câțiva muncitori s-au stabilit aici pentru a întreține farul insulei, însă, conform relatărilor, ultimul angajat și familia sa au fost uciși după ce mai multe vipere, alungate de o furtună, s-au strecurat în casa lor printr-o fereastră deschisă.

4-5 șerpi veninoși pe metrul pătrat

Deși unele legende spun că șerpii au fost aduși pe insulă de pirați pentru a-și proteja comorile îngropate, adevărul este cu totul altul. Pe această insulă de doar 43 de hectare trăiesc între 2.000 și 4.000 de vipere vârf-de-lance aurii, o specie care a evoluat izolat timp de mii de ani, fără intervenția omului.

Acum aproximativ 11.000 de ani, creșterea nivelului oceanului a separat insula de continent, izolând și populația de șerpi. Lipsiți de prădători naturali, aceștia s-au înmulțit nestingheriți, ocupând fiecare colțișor al insulei.

Pentru a supraviețui, viperele se hrănesc în principal cu păsările marine care poposesc aici în timpul migrațiilor sau pentru a-și construi cuiburile. În timp, veninul lor a devenit de cinci ori mai puternic decât cel al altor specii de vipere din America de Sud, astfel încât o singură mușcătură poate ucide rapid prada. Potrivit autorităților braziliene, aproximativ 90% dintre victimele mușcate anual în această regiune sunt atacate de un șarpe din familia Bothrops, renumit pentru agresivitatea sa.

Farul de pe insulă funcționează automat, deoarece nimeni nu vrea să mai lucreze aici

Din cauza acestui pericol imens, autoritățile braziliene au impus reguli stricte privind accesul pe Ilha da Queimada Grande. Chiar și fără aceste restricții, insula nu ar putea deveni vreodată o destinație turistică populară, deoarece densitatea șerpilor este incredibil de mare – se estimează că există între patru și cinci vipere pe fiecare metru pătrat. O simplă mușcătură poate fi fatală și chiar și în cazul în care omul mușcat primește tratament rapid, rata de mortalitate rămâne între 3 și 5%. Cei care supraviețuiesc se confruntă cu efecte devastatoare: insuficiență renală, necroză musculară, hemoragii cerebrale și intestinale.

Conform legislației braziliene, orice echipă de specialiști care ajunge pe insulă trebuie să fie însoțită de personal medical și echipamente antivenin. Marina militară braziliană vizitează insula anual pentru a verifica sistemul electric al farului, care, din 1920, funcționează automat pentru a preveni pierderi de vieți omenești.