Ororile Holocaustului românesc. Povestea incredibilă a lui Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași, care a trăit 98 de ani

Într-o vară care avea să rămână întipărită în istoria suferinței, Leonard Zăicescu, un băiat evreu de numai 14 ani, a fost smuls din liniștea casei sale de pe strada Vasile Stroescu din Iași. Era 29 iunie 1941. Alături de tatăl său, a fost dus la Chestura Poliției, punctul zero al unei tragedii greu de imaginat. Acolo, între zidurile reci și sufletele înfricoșate, Leonard avea să fie martor la ceea ce el însuși a numit „spectacolul morții”.

Copilăria răpită a lui Leonard Zăicescu și începutul calvarului la Chestura din Iași

În acea curte, un amestec de ură, sânge și dezumanizare, avea să își piardă tatăl, dar și copilăria și o mare parte din încrederea în umanitate.

Curtea Chesturii devenise un spațiu de groază în care 4.500 de evrei fuseseră înghesuiți, bătuți, umiliți și, în numeroase cazuri, împușcați. În fața lui Leonard, jandarmii au lovit mortal un bătrân paralitic, imagine pe care avea s-o poarte toată viața în memorie.

A încercat să plângă, dar a fost tras de tatăl său într-o parte. „Dacă nu mă trăgea tata, poate mă nimereau și pe mine”, își amintea bătrânul, decenii mai târziu.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Printre cei care l-au salvat din acea curte s-a numărat Tolea, un cunoscut atacant al echipei locale de fotbal Macabi Iași.

Cu un curaj greu de descris, Tolea l-a ajutat să escaladeze gardul curții Chesturii, sub focul gloanțelor, și l-a dus în cinematograful vecin, locul unde Leonard văzuse primul său film, „Heidi, prințesa munților”.

Acolo, pe o stinghie din spatele ecranului, s-au ascuns, ascultând gemetele și focurile de armă care devastau sala.

Holocaustul românesc, Trenurile Morții și călătoria spre Iad

După o scurtă reîntoarcere acasă, Leonard a fost prins din nou de o patrulă, împreună cu Tolea, și dus înapoi la Chestură. Dimineața, încolonați câte zece, au fost duși în Piața Gării, locul unde începea un nou calvar: îmbarcarea în Trenul Morții cu destinația Podu Iloaiei.

Distanța de doar 30 de kilometri a fost parcursă în opt ore de agonie, în vagoane de marfă încinse de soare, pline cu var nestins și carbid. Aerul era irespirabil, iar cei care se așezau jos, slăbiți de sete și căldură, nu mai aveau să se ridice.

Leonard a fost unul dintre puținii care au supraviețuit acestei torturi deliberate. Tatăl său, rănit în curtea Chesturii, a fost îmbarcat într-un alt tren, către Călărași, unde și-a găsit sfârșitul.

Tânărul Leonard a fost dus, după călătoria infernală, într-un lagăr de muncă unde avea să petreacă șase luni, lucrând la terasamente feroviare.

Comandantul acelui lagăr, Loghin, a fost, paradoxal, unul dintre puținii care s-au comportat uman: „Era un om foarte de treabă”, spunea Leonard, un contrast izbitor cu bestialitatea pe care o trăise.

Vezi și: ”Ne bătea până când nu-și mai putea ridica brațul”. Maria Mandl, ”Bestia” care a torturat 500.000 de femei la Auschwitz

Durerea unei vieți și o luptă pentru memorie

După întoarcerea acasă, Leonard a încercat să își reclădească viața, dar rănile rămăseseră adânci. Holocaustul românesc, o pagină prea puțin cunoscută a istoriei, i-a furat tatăl, rudele, prietenii și inocența.

A fost martorul nu doar al unei crime împotriva unui popor, ci și al prăbușirii totale a demnității umane. Cu toate acestea, nu a lăsat ca tăcerea să învingă. Până în ultimele zile ale vieții sale, Leonard Zăicescu a militat împotriva uitării.

A scris o carte-document, ”Cu trenul expres spre moarte”, o mărturie cutremurătoare care oferă generațiilor viitoare o fereastră spre acele vremuri întunecate.

În paginile ei, descrie nu doar groaza, ci și curajul unor oameni care au ales să ajute, precum femeia care i-a întins un boț de brânză și câteva cireșe sau soldatul care a închis ochii, lăsând-o să treacă printre cordoanele militare.

A fost, de asemenea, unul dintre puținii care au mers până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a câștigat un proces împotriva achitării în România a doi criminali de război.

A fost o victorie nu doar juridică, ci una simbolică, un gest de reparație morală într-o lume în care, prea adesea, vinovații scapă nepedepsiți.

Pogromul de la Iași: un masacru cu complicități multiple

Între 28 iunie și 5 iulie 1941, Iașul a fost scena unuia dintre cele mai brutale masacre antievreiești din Europa. Potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, între 13.266 și 14.850 de evrei au fost uciși.

Crimele nu au fost comise doar de militari români și germani, ci și cu implicarea directă a poliției, jandarmeriei și chiar a unor civili care până atunci fuseseră vecini sau cunoscuți ai victimelor.

Acuzațiile oficiale erau absurde: evreii ar fi tras în armata germană. Acest pretext a fost suficient pentru declanșarea unei campanii de exterminare.

Descinderile în case, arestările nocturne, torturile din stradă și execuțiile sumare au devenit normă. Oameni luați în pijamale, direct din pat, erau duși la moarte. Mulți au fost împușcați în fața propriilor familii, în timp ce alții au fost îmbarcați în celebrele Trenuri ale Morții.

Pe străzile Iașului au existat și raze de umanitate. Preotul ortodox Grigore Resmeriță a fost împușcat pentru că a încercat să salveze evrei.

Inginerul chimist Petru Naum a fost ucis alături de un evreu pe care încerca să-l apere, iar strungarul Ioan Gheorghiu a fost linșat de muncitori ceferiști pentru că a avut curajul de a interveni. Ei sunt dovada că, chiar și în mijlocul nebuniei colective, conștiința nu a murit în totalitate.

Vezi și: Și-a acoperit ochii cu palmele, ca să nu vadă cum naziștii o injectau letal direct în inimă. Povestea Czesławei Kwoka, creștina de 14 ani ucisă la Auschwitz

Ultimul glas al unei generații decimate: „În comunism, am trăit un al doilea Holocaust”

Leonard Zăicescu a trăit până la venerabila vârstă de 98 de ani, stingându-se pe 23 mai 2025. A fost ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași, potrivit Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Un martor lucid și neobosit, care nu a încetat niciodată să vorbească despre grozăviile pe care le-a trăit.

Într-un interviu din aprilie 2025, Zăicescu spunea: „În comunism, am trăit un al doilea Holocaust”. Declarația sa trebuie înțeleasă nu doar ca o comparație, ci ca un avertisment: memoria suferinței trebuie păstrată vie, iar tinerii trebuie educați să recunoască semnele urii și intoleranței încă din fașă.

Deși Holocaustul este un subiect care incomodează, Leonard Zăicescu nu a fost niciodată tăcut. A pledat pentru educație, pentru recunoașterea vinovățiilor istorice și pentru dreptate. A știut că dacă trecutul este ignorat, viitorul devine vulnerabil.

Moștenirea lui Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Pogromului din Iași

Moartea lui Leonard Zăicescu înseamnă mai mult decât pierderea unei persoane — înseamnă stingerea ultimei flăcări vii care ne lega direct de una dintre cele mai negre pagini ale istoriei românești.

Într-o țară în care negarea Holocaustului mai găsește ecouri în anumite discursuri publice, vocea sa a fost o ancoră morală. Cartea sa, acțiunile în justiție, interviurile și conferințele la care a participat sunt parte dintr-un efort de recuperare a adevărului.

Povestea lui trebuie spusă și respusă. Nu pentru a provoca suferință, ci pentru a construi conștiință. Nu pentru a stârni vinovății colective, ci pentru a forma responsabilități individuale.

Dacă în acele zile de coșmar au existat oameni care au avut curajul să ofere un boț de brânză, o mână de ajutor sau un adăpost, atunci astăzi avem datoria de a nu întoarce privirea.

În cuvintele lui Leonard Zăicescu: „Se repetă o sintagmă: Never Again! Dar o spunem ca și cum nimic n-a fost, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.” Acesta este avertismentul său, și poate cea mai importantă moștenire pe care ne-o lasă.