Orfanul din Mahalaua Cărămidarilor picta iconițe pe care le vindea la târg. Maestrul Nicolae Grigorescu, marele pictor național, a „zugrăvit” bisericile, soldații și țăranii români

Nicolae Grigorescu, una dintre figurile emblematice ale artei plastice românești, s-a născut la 15 mai 1838, în satul Pitaru, județul Dâmbovița. Provenea dintr-o familie modestă, fiind al șaselea copil al unui notar, Ion Grigorescu, și al Ruxandrei Grigorescu, croitoreasă de meserie.

De la iconițe la fresce: începuturile unei cariere de geniu

Soarta i-a fost potrivnică încă din copilărie: la doar șapte ani, micuțul Nicu, așa cum îl alinta mama sa, rămâne orfan de tată, iar familia sa se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor, unde se adăpostește în casa unei mătuși.

Viața în mahalaua bucureșteană nu era una ușoară, dar tânărul Nicolae își găsește refugiul și vocația în pictură. Intră ca ucenic pe lângă diverși zugravi bisericești, printre care se remarcă Naie Pantelimonescu, dar și în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, un portretist și miniaturist renumit în epocă.

Sub îndrumarea acestuia, Grigorescu învață arta pictării iconițelor, iar la doar 12 ani începe să-și vândă lucrările la târguri, pentru a-și susține familia.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

La vârsta de 15 ani, tânărul artist deja se remarcă în peisajul artistic românesc, pictând icoane pentru biserica din Băicoi și pentru Mănăstirea Căldărușani, lucrări care impresionează printr-un rafinament neașteptat pentru un adolescent.

În anul 1856, realizează o compoziție istorică ambițioasă, „Mihai scăpând stindardul”, pe care o prezintă domnitorului Barbu Știrbei, cerând sprijin financiar pentru a-și continua studiile. Domnitorul îl răsplătește cu 100 de galbeni și recomandă susținerea sa educațională.

Vezi și: Pictura rară a lui Nicolae Grigorescu este scoasă acum la licitație. Prețul uriaș de pornire VIDEO

A pictat unele dintre cele mai frumoase biserici din România

Deși acceptat la cursurile Colegiului Sfântul Sava, Grigorescu nu va avea parte de susținerea deplină a statului. În 1856-1857 pictează întreaga biserică a Mănăstirii Zamfira, lucrare care îi aduce un onorariu de circa 500 de galbeni, sumă care, paradoxal, îl face să renunțe la studiile la „Sfântul Sava”.

Lucrările de la Zamfira, inclusiv frescele, icoanele împărătești, epitaful și praporul mănăstirii, demonstrează deja un talent ieșit din comun, dublat de o rigoare tehnică remarcabilă.

Grigorescu continuă să spere la o bursă pentru a studia în străinătate. În 1857 participă la un concurs organizat de Eforia Școalelor pentru o bursă în Italia, dar pierde în fața lui Constantin I. Stăncescu, favorizat de sistemul educațional al vremii.

Refuzul autorităților nu-l descurajează: în același an acceptă să picteze Mănăstirea Agapia, unde îmbină tradiția picturii bizantine cu elemente ale stilului neoclasic, inaugurând o etapă stilistică personală. Aici deschide și o mică școală de pictură pentru măicuțe, semn al unei viziuni didactice precoce.

Vizita lui Mihail Kogălniceanu la Agapia îi schimbă destinul: impresionat de calitatea lucrărilor, ministrul reușește să-i obțină o bursă pentru studii în Franța, în afara cadrului birocratic tradițional. Această intervenție deschide porțile către etapa europeană a formării artistului.

Paris, Barbizon și consacrarea artistică

În septembrie 1861, Grigorescu pleacă la Paris, unde devine student la celebra École des Beaux-Arts și frecventează atelierul lui Sébastien Cornu.

Aici studiază alături de viitorul impresionist Renoir și vizitează regulat Muzeul Luvru pentru a copia marile capodopere. Fascinația pentru peisaj îl conduce spre Școala de la Barbizon, un curent artistic care promova pictura în aer liber și apropierea de natură.

În satul Barbizon, Grigorescu asimilează tehnici moderne de la Jean-François Millet și Théodore Rousseau, lucrând alături de alți artiști ai vremii.

Această etapă lasă în urmă lucrări devenite simboluri ale talentului său: „Toamna la Fontainebleau”, „Apus de soare la Barbizon”, „Interior de curte” sau „Peisaj cu turmă de oi”.

În 1867, Grigorescu participă la Expoziția Universală de la Paris, iar în 1868 expune la celebrul Salon cu lucrarea „Tânără țigancă”. Revenit periodic în țară, se afirmă în rândul artiștilor români și expune în cadrul expozițiilor „Societății Amicilor Bellelor-Arte”.

Vezi și: Tânărul din imagine a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi români. A schimbat lumea, la 15 ani deja făcea bani din meseria sa atât de iubită

Pictor al frontului și cronicar al satului românesc

Anul 1877 îl aduce pe Grigorescu în ipostaza de „pictor de front” în Războiul de Independență. Alături de armata română, el documentează vizual bătăliile de la Grivița și Rahova, realizând schițe, gravuri și compoziții pline de dramatism și autenticitate. Prin ochii săi, evenimentele de pe câmpul de luptă capătă o dimensiune artistică și istorică deopotrivă.

După încheierea războiului, Grigorescu se dedică unei tematici ce avea să-i definească întreaga maturitate artistică: lumea rurală. Se stabilește la Câmpina, unde pictează peisaje cu specific românesc, portrete de țărănci, scene cu care cu boi și momente din viața satului.

Printre cele mai cunoscute opere din această perioadă se numără „Țărăncuțe”, „Car cu boi” sau „Întoarcerea de la bâlci”, ultima lucrare rămasă neterminată pe șevaletul său la moarte.

Grigorescu expune în mod constant la Ateneul Român, iar în 1899 devine membru de onoare al Academiei Române, recunoaștere supremă a valorii sale artistice.

Nicolae Grigorescu, cel mai bine vândut pictor român

Nicolae Grigorescu s-a stins din viață pe 21 iulie 1907, la reședința sa din Câmpina. Casa în care și-a trăit ultimii ani a fost transformată în Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu”, parte a Muzeului Județean de Artă Prahova.

După un incendiu din timpul Primului Război Mondial, fiul său, Gheorghe Grigorescu, a reconstituit interioarele cu ajutorul fotografiilor și obiectelor salvate. Astăzi, vizitatorii pot admira mobilierul original, schițe, scrisori și tablouri autentice ale artistului.

Valoarea operei sale nu este doar culturală, ci și financiară. În 2016, Grigorescu a fost cel mai bine vândut pictor român, cu șapte lucrări adjudecate pentru 465.091 de euro. Tabloul „Țărăncuțe (De la fântână)” a fost vândut cu 320.000 de euro, stabilind un record pe piața de artă din România.

În 2017, Grigorescu s-a menținut pe primul loc în clasamentul artiștilor români vânduți la licitații, cu 18 lucrări și vânzări de peste 726.000 de euro.

Printre cele mai apreciate lucrări ale sale se numără „Bretonă la Brolle” (140.000 euro) și „Car cu boi” (80.000 euro), fiecare reprezentând o piesă esențială din tezaurul național.

Vezi și: Rămas orfan de tată în copilărie, a ”fugit” de artă până când l-a cunoscut pe Nicolae Grigorescu. Povestea lui Gheorghe Petrașcu, boierul picturii românești

Artistul care a „zugrăvit” sufletul românesc

Nicolae Grigorescu a fost mai mult decât un pictor al peisajului sau al lumii rurale. A fost un cronicar vizual al României secolului al XIX-lea, un artist care a transformat iconițele vândute la târg în fresce monumentale, tablouri iconice și imagini nepieritoare ale identității naționale.

De la mahalaua Cărămidarilor la atelierele din Paris și Barbizon, de pe fronturile Războiului de Independență până în satele prăfuite ale Munteniei, Grigorescu a zugrăvit chipul unei Românii profunde, sincere și pline de poezie.

Moștenirea sa artistică este nu doar o comoară națională, ci și un punct de reper esențial în cultura și conștiința noastră colectivă.