18 apr. 2025 | 19:28

Orașul din România nominalizat în topul destinațiilor europene de Paște. Decorațiunile spectaculoase din urbe au atras atenția străinilor

Știri social
Orașul din România nominalizat în topul destinațiilor europene de Paște. Decorațiunile spectaculoase din urbe au atras atenția străinilor
Foto: Facebook

Un oraș din România este din nou nominalizat în topul destinațiilor europene de Paște. Urbea a atras atenția peste granițe datorită unui eveniment special, spectaculos, ce și-a deschis porțile recent publicului.

Un oraș din România, nominalizat în topul destinațiilor europene de Paște

Târgul de Paște Craiova 2025 este deschis în perioada 11 aprilie – 1 mai 2025, în superbul Parc Nicolae Romanescu, transformând orașul într-o destinație turistică de top în Europa de Est.​

Ediția din acest an aduce o explozie de culoare și lumină, inspirată din carnavalurile braziliene și venețiene. Vizitatorii pot admira: măști spectaculoase și fructe supradimensionate decorate pe căsuțe, arbori luminați și păpuși gigant, proiecții pe apă și gondole pe lacul din parc, zeci de mii de flori, în special lalele, plantate în tot parcul .

La o zi după ce evenimentul și-a deschis porțile publicului, primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că Târgul de Paște de la Craiova este nominalizat pe site-ul partener pentru turism al Comisiei Europene, www.europeanbestdestinations.com.

„Ieri s-a deschis Târgul de Paște de la Craiova, într-o atmosferă realmente de vis: iluminat de poveste, proiecții pe apă unicat, păpuși gigant, căsuțe frumos ornate, muzică de calitate și foarte, foarte mulți oameni. Vă așteptăm până pe 1 mai să veniți alături de noi la Carnavalul Primăverii!

Târgul de Paște de la Craiova a fost doi ani consecutiv pe primul loc în clasamentul destinațiilor europene de Paște. Și anul acesta este nominalizat pe site-ul partener pentru turism al Comisiei Europene, www.europeanbestdestinations.com”, a transmis primarul Lia Olguța Vasilescu.

Târgul oferă o varietate de activități pentru toate vârstele:

  • Căsuțe tematice cu produse tradiționale și cadouri handmade
  • Spectacole folclorice și momente artistice
  • Ateliere interactive și concursuri (de șah, vânătoare de ouă etc.)
  • Zone de relaxare și trasee turistice în oraș
  • Delicii culinare specifice sărbătorilor pascale

Un autobuz supraetajat circulă zilnic între orele 10:00 – 20:00, cu plecare de la Sala Polivalentă și opriri la: Grădina Botanică, Palatul Administrativ, Fosta Casă a Căsătoriilor, Parcul Nicolae Romanescu.