Orașul din România în care peste jumătate dintre polițiștii locali ar putea fi dați afară. Se anunță concedieri masive
Guvernul ia în calcul o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care se numără și modificarea normei de raportare a numărului de polițiști locali la populație. Propunerea, venită din partea ministrului Dezvoltării, prevede reducerea plafonului de la un polițist local la 1.000 de locuitori la un polițist la 1.500 de locuitori.
Mai bine de jumătate dintre polițiștii locali dintr-un oraș ar putea să fie dați afară
O astfel de modificare ar avea un impact major, mai ales dacă se va ține cont de datele oficiale ale ultimului recensământ. La Târgu Jiu, de exemplu, unde populația este de aproximativ 73.000 de persoane, ar însemna că Poliția Locală ar trebui să funcționeze cu doar 48 de angajați, comparativ cu cei peste 130 câți are în prezent. Cu alte cuvinte, peste jumătate dintre agenți riscă să-și piardă locul de muncă.
„La Poliția Locală lucrurile sunt extrem, extrem de grave în privința restructurării, ținând cont de faptul că, cel puțin la nivelul Poliției Locale de la Târgu Jiu, vorbim de o reducere la jumătate a personalului, raportat la numărul de angajați de astăzi. Vrem să vedem forma finală și, ulterior, o să luăm deciziile în consecință”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, potrivit Digi24.
Măsura stârnește deja controverse la nivel local, în contextul în care părerile cetățenilor despre activitatea polițiștilor locali sunt împărțite. În timp ce unii susțin că numărul actual este prea mare raportat la eficiența din teren, alții consideră că o reducere drastică ar afecta ordinea și siguranța publică.
Localnică: Ar fi mai bine că și așa nu-și fac treaba deloc.
Reporter: Unde sunt polițiștii?
Localnică: Nu sunt.
Reporter: Se face economie la bugetul local, dacă îi trimit acasă?
Localnică: Să se ducă și ei la muncă, ca și noi.
Localnică: Sunt prea mulți și, oricum, mulți dintre ei nu-și fac treaba.
Localnic: Ar trebui să reducă din număr de…, nu din polițiști. Cel puțin, mă gândesc că își fac și ei datoria.