22 apr. 2025 | 16:08

Oraşul din România acoperit în grindină. Este cod portocaliu de vreme rea în mai multe zone

Social
Share
Oraşul din România acoperit în grindină. Este cod portocaliu de vreme rea în mai multe zone

Într-o atmosferă care părea mai degrabă desprinsă din mijlocul toamnei decât din plină primăvară, orașul Sibiu a fost complet acoperit de grindină în a treia zi de Paște. Locuitorii au rămas uimiți de intensitatea fenomenului, iar rețelele sociale s-au umplut rapid de imagini care nu mai au nevoie de nicio explicație: străzile au devenit albe, acoperite de gheață. Fenomenul nu a fost însă unul izolat.

Avertizare de ploi și vijelii

Evenimentul nu a fost singular, ci parte a unei instabilități atmosferice extinse care a cuprins mai multe județe din țară. Meteorologii au emis marți avertizări nowcasting cod portocaliu și galben pentru numeroase zone, unde s-au semnalat averse torențiale, vijelii și căderi de grindină.

Județul Olt se află sub cod galben între orele 15:45 și 16:45. În localități precum Scornicești, Potcoava și Cungrea s-au înregistrat ploi abundente, cu cantități de apă de până la 30 l/mp, descărcări electrice și vânt puternic. Grindina de mici dimensiuni a completat tabloul meteorologic.

Citește și: Vremea în România, la extreme! Se întorc ploile, ANM a emis avertizare de fenomene severe. În unele regiuni, maximele ating 26 de grade Celsius

În județele Mureș și Harghita, meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii. Între orele 15:05 și 16:30, în zonele montane și în localitățile Lunca Bradului, Răstolița și Toplița, s-au înregistrat cantități de apă de până la 50 l/mp, însoțite de intensificări puternice ale vântului și frecvente descărcări electrice.

Nici județul Buzău nu a fost ocolit de vremea severă. În zona de munte, între orele 14:05 și 15:30, s-au produs averse și descărcări electrice semnificative, cu 50 l/mp în localități precum Nehoiu, Gura Teghii și Siriu. ANM a emis atât cod portocaliu, cât și o avertizare generală de cod galben pentru întreg județul.

Citește și: Cum va fi vremea de 1 Mai la mare şi în Bucureşti. Veştile nu sunt extraordinare

Județul Bacău a fost și el vizat de vreme extremă între orele 14:25 și 16:00. Aversele, fulgerele și grindina au afectat localități ca Moinești, Comănești și Slănic-Moldova. S-au acumulat până la 50 l/mp de apă în timp foarte scurt, creând disconfort major pentru locuitori. În Caraș-Severin, avertizarea cod portocaliu a fost valabilă între 14:30 și 15:30. Aversele torențiale și descărcările electrice au fost însoțite de rafale violente de vânt în localități precum Prigor, Luncavița și Mehadica.

Oraşul din România acoperit în grindină. Este cod portocaliu de vreme rea în mai multe zone

Zonele vizate de avertizarea meteo cod galben

Vremea rămâne instabilă, potrivit ANM

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va continua să afecteze regiuni extinse, în special în zonele montane și submontane, dar și în nordul Olteniei, sudul Banatului și estul Transilvaniei. În aceste zone se vor înregistra ploi torențiale, grindină și vânt cu aspect de vijelie.

Citește și: Se schimbă vremea în toată țara. De când revin ploile, anunțul făcut de meteorologi

Pentru ziua de miercuri, 23 aprilie, specialiștii avertizează că vremea va rămâne instabilă în vestul, sud-vestul și centrul țării. În Capitală, în schimb, se anunță temperaturi ridicate, de până la 26 de grade, cu cer variabil și posibile averse în orele serii. Vremea capricioasă din această perioadă dovedește că primăvara nu e niciodată lipsită de surprize.