Opt răniți într-un accident pe varianta ocolitoare a Sloboziei. Printre victime, un bebeluș de doar două luni
IPJ Ialomiţa a anunţat că, marţi, pe varianta ocolitoare a municipiului Slobozia a avut loc un accident rutier soldat cu mai multe victime.
Accident cu opt răniți
„În timp ce un bărbat de 39 de ani, din comuna Traian, conducea un autoturism pe DN 2A, din direcţia Urziceni către Ţăndărei, ar fi efectuat un viraj la stânga şi a fost acroşat de un autoturism aflat în depăşire, condus de un tânăr de 29 de ani din Slobozia. În urma impactului, maşina tânărului de 29 de ani a ricoşat într-un alt vehicul, condus pe Aleea Mânăstirii, din direcţia Ţăndărei către Urziceni, de o femeie de 32 de ani din comuna Dragalina”, au transmis poliţiştii.
Opt persoane, cu vârste între 2 luni şi 59 de ani, au fost rănite în urma coliziunii.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.