Operele i-au fost distruse în încendii, picturile i-au fost trimise în Rusia odată cu tezaurul românesc. Povestea pictorului Arthur Verona

Arthur Garguromin Verona, pe numele complet Arthur Petre Anton Bartolomeu Francisc Maria Verona, s-a născut pe 5 septembrie 1867 în Brăila, într-o familie de origine aromână. Inițial, drumul său nu părea a fi legat de artă, ci de cariera militară, pe care a urmat-o cu seriozitate la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt. A absolvit în 1891 și a devenit ofițer în Armata Comună, fiind decorat de statul român pentru meritele sale, inclusiv pentru participarea ca voluntar în Primul Război Mondial.

Arthur Verona, de la ofițer de carieră la pictor influent

Totuși, în pofida disciplinei militare și a unei cariere promițătoare în armată, spiritul său artistic s-a manifestat încă din copilărie. În 1895, a ales să urmeze o altă cale, înscriindu-se la Academia de Arte Frumoase din München.

Acolo a studiat sub îndrumarea lui Fritz von Uhde, apropiindu-se de mișcarea secessionistă și respingând academismul rigid care domina arta istorică a epocii.

La sugestia mentorului său, a continuat pregătirea artistică la Academia Julian din Paris, unde a fost influențat de Jean-Paul Laurens.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

În capitala franceză, Verona a cunoscut libertatea artistică autentică, descoperind o tradiție picturală în care peisajul și observația directă din natură — plein-air — erau valorizate. Aceste principii aveau să-i definească în mare parte stilul ulterior.

Pictura între academism și realismul rural

Revenit în România spre finalul secolului XIX, Arthur Verona s-a impus ca unul dintre cei mai semnificativi pictori ai timpului. A reușit să îmbine influențele academice dobândite în Europa de Vest cu o profundă preocupare pentru viața rurală autohtonă.

Deși a fost adesea comparat cu Nicolae Grigorescu, Verona a căutat mereu o formulă proprie, oscilând între pictura de atelier și spontaneitatea peisajelor în aer liber.

Temele sale predilecte au fost inspirate din viața rurală românească: „Codrii Herței”, „Secerișul”, „Nunta la țară”, „Pâinea cea de toate zilele” sau „În bălțile Brăilei” sunt doar câteva dintre lucrările în care a reușit să surprindă autenticitatea satului românesc.

În paralel, a fost și un portretist talentat, realizând portrete valoroase, printre care cel al Patriarhului Miron Cristea și un autoportret devenit celebru.

Spirit renascentist și iubitor al clasicismului, Arthur Verona nu a putut ignora nici pictura monumentală. A fost unul dintre puținii artiști români care au acordat o importanță deosebită frescei și picturii murale, considerând că acestea sunt forme superioare de exprimare artistică, complementare arhitecturii.

A pictat tavanul Palatului Cantacuzino din Capitală, deținut de Nababul

În 1905, Arthur Verona a primit comanda de a decora Cula românească pentru Expoziția Jubiliară din 1906. A fost momentul în care s-a apropiat serios de tehnica frescei, chiar dacă la acea vreme nu îi cunoștea toate secretele.

În ciuda dificultăților, el a fost convins toată viața că pictura monumentală trebuie realizată în frescă, pentru a-și păstra durabilitatea și grandoarea.

Un alt proiect notabil a fost decorarea Turnului lui Țepeș din București. De asemenea, a realizat pictura plafoanelor din palatul lui Gheorghe Cantacuzino (actualul Muzeu Enescu) și din palatul colecționarului Ioan Kalinderu.

Dacă în primul caz a pictat direct pe perete, în tempera, la Kalinderu a aplicat compoziții pe pânză. Aceste lucrări sunt marcate de anecdotică și compoziții îndrăznețe, cu nuduri și personaje rustice într-un contrast simbolic și estetic provocator.

Deși unele lucrări au fost criticate pentru confuzia narativă sau pentru anumite exagerări teatrale, Verona a rămas fidel convingerii că pictura decorativă trebuie să se ridice la nivelul arhitecturii. În opinia sa, arta murală trebuia să completeze și să îmbogățească spațiul arhitectural, nu doar să-l decoreze.

În 1926, Comisia Monumentelor Istorice i-a încredințat pictarea capelei de la Castelul Bran. Aici, Arthur Verona a căutat un echilibru între sobrietatea religioasă și monumentalitatea estetică, respectând canoanele ortodoxe și reușind o lucrare cu efecte vizuale puternice.

Ulterior, a fost însărcinat cu decorarea Capelei Cimitirului Bellu, dar lucrarea a fost criticată pentru abaterea de la iconografia tradițională.

Afis cu Expozitia Pictorului Arthur Verona. Foto Ilustrațiunea Română 1931

Învățător, inovator și simbol al artei românești

Pe lângă activitatea artistică propriu-zisă, Arthur Verona a avut un rol important și ca dascăl și mentor. În 1919, a înființat o Academie Liberă de Pictură, într-un gest de revoltă împotriva academismului promovat de G.D. Mirea.

În 1940, a fost numit profesor la Școala Superioară de Pictură și Sculptură Bisericească de pe lângă Arhiepiscopia Bucureștilor, unde a predat tehnica icoanei și a condus atelierul practic.

Printre elevii săi s-au numărat numeroși pictori care aveau să contribuie esențial la dezvoltarea artei plastice românești. El a publicat și o carte despre tehnica picturii, devenită un ghid valoros pentru tinerii artiști.

Fresca „Apoteoza”, realizată în 1934 pentru Palatul Regal, este poate cea mai elocventă lucrare a viziunii sale alegorice. Pictura, amplasată deasupra Scării Voievozilor, înfățișează un cap de dac și unul de roman ținând o stemă, înconjurați de țărani și soldați care celebrează victoria și unitatea națională.

Deși lucrarea a fost criticată pentru stilizarea excesivă și pentru lipsa autenticității costumelor, ea rămâne o mărturie a idealurilor artistului.

Moștenire pierdută și recunoaștere târzie

O mare parte dintre lucrările lui Arthur Verona nu au rezistat trecerii timpului. Unele fresce au fost distruse de intemperii, altele s-au degradat din cauza tehnicii insuficient stăpânite la momentul execuției.

Cele mai tragice pierderi au fost cauzate de incendii, care au mistuit importante lucrări aflate în colecții private sau instituționale. De asemenea, unele dintre picturile sale au fost trimise în Rusia odată cu Tezaurul României, în timpul Primului Război Mondial, și nu au mai fost niciodată recuperate.

Arthur Verona a murit pe 26 martie 1946, la București. A lăsat în urmă o operă vastă, eclectică și uneori controversată, dar în mod incontestabil valoroasă. A fost un artist al sintezelor: între academism și modernism, între tradiția rurală și monumentalismul urban, între pictura de șevalet și frescă.

Astăzi, este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți promotori ai artei murale din România și un formator de școală, atât prin picturile sale, cât și prin activitatea pedagogică. Deși o parte din moștenirea sa s-a pierdut în tumultul istoriei, spiritul și viziunea lui Arthur Verona continuă să inspire generații de artiști și iubitori de artă.