Oedipe, ”copilul de suflet” al marelui George Enescu, ”născut” din două mari tragedii. Capodopera la care artistul a lucrat 20 de ani

Opera Oedipe reprezintă apogeul creației compozitorului român George Enescu, un proiect monumental la care acesta a lucrat timp de peste două decenii. Considerat drept „copilul său de suflet”, Oedipe este o operă inspirată din cele două tragedii antice ale lui Sofocle, Oedipe Rege și Oedipe la Colona, cu un libret scris în limba franceză de Edmond Fleg. Drumul acestei capodopere a fost unul lung și dificil, marcat de pierderi, de provocări artistice, dar și de un triumf final care l-a consacrat pe Enescu drept unul dintre marii creatori ai secolului XX.

De la inspirație la primele schițe ale operei Oedipe

Ideea de a compune o operă a încolțit în mintea lui George Enescu încă din 1906, când avea doar 25 de ani. În 1909, participarea la o reprezentație a tragediei Oedipe Rege la Comédie-Française din Paris, cu celebrul actor Mounet-Sully în rolul principal, a avut un impact profund asupra sa.

Marcat de forța dramatică a piesei, George Enescu a fost copleșit de o dorință arzătoare:

„Ieșind de la teatru, eram halucinat, posedat. O idee fixă mă cuprinde: să compun un Oedipe!”, ar fi spus celebrul compozitor.

Fără a avea încă un libret, în 1910 Enescu a început să creioneze primele schițe ale lucrării. Câțiva ani mai târziu, în 1912, Edmond Fleg i-a oferit prima variantă a libretului, într-o formă mult mai amplă decât versiunea finală.

Nicoleta Dragne, aproape de aceeași soartă ca a Monalisei Liuba! O intervenție estetică i-a pus viața în pericol

Horoscopul fericirii la final de martie. Cele trei zodii cu aură divină, au parte de noroc și belșug din plin

Inițial, opera ar fi trebuit să fie prezentată în două seri consecutive, dar Enescu, conștient de nevoia de concizie, i-a cerut lui Fleg să reducă textul: „Fă ceea ce face un bun bucătar. Pune-l din nou pe foc și lasă-l să scadă”.

Vezi și: Simfonii de suferință – viața unui geniu în exil. Între scandaluri politice și dezastre personale, compozitorul și dirijorul George Enescu

Procesul de compoziție, două decenii de muncă intensă

De-a lungul anilor, Enescu a abordat compoziția cu o minuțiozitate extremă. Oedipe nu a fost doar un exercițiu de creativitate, ci un efort titanic care l-a consumat ani de zile.

Până în 1922, muzica era finalizată, dar orchestrația a durat încă nouă ani, până în 1931. Într-un interviu acordat lui Bernard Gavoty, Enescu descria dificultatea acestui proces:

„Este îngrozitor: trebuie să te gândești la toate în același timp. Totul trebuie să curgă dintr-un singur flux de idei”.

Un moment critic a fost pierderea manuscriselor Oedipe în timpul Primului Război Mondial. O ladă cu o mare parte din lucrările sale, inclusiv schițele operei, a fost trimisă încă din 1917 la Moscova, alături de tezaurul României. A dispărut pentru o vreme, fiind recuperată abia în 1924, cu sprijinul autorităților franceze.

Afisul premierei mondiale a operei Oedipe de George Enescu, la Opera din Paris, 13 martie 1936. Foto georgeenescu.ro

Subiectul operei – destinul implacabil al lui Oedipe

Opera lui Enescu este structurată în patru părți: un prolog, două acte și un epilog, urmărind viața lui Oedipe de la naștere până la moarte.

Destinul tragic este dezvăluit încă din primul act, când profetul Tiresias anunță blestemul care planează asupra pruncului regal: acesta își va ucide tatăl și se va căsători cu mama sa.

Deși părinții naturali, regele Laios și regina Iocasta, încercă să împiedice soarta, abandonând copilul, el este salvat și crescut la curtea regelui din Corint.

Căutând să fugă de destin, Oedipe ajunge să-și ucidă tatăl într-o confruntare neașteptată, apoi salvează Teba de Sfinx și devine rege, căsătorindu-se cu Iocasta.

Descoperirea cruntă a adevărului duce la o tragedie inevitabilă: regina se sinucide, iar Oedipe se orbește singur și pleacă încotro vede cu ochii, ajungând în final la Colona, unde moare ca un martir.

Vezi și: Povestea Hotelului Grivița din București, fostul cămin al studenților de la Politehnică: locul în care George Enescu se refugia și cânta la pian, iar Hariclea Darclee și-a găsit sfârșitul

Premiera și consacrarea internațională

La 13 martie 1936, visul lui Enescu devine realitate: Oedipe are premiera absolută la Opera din Paris, sub bagheta lui Philippe Gaubert.

Regia a fost semnată de Pierre Chéreau, iar rolul titular a fost interpretat de bas-baritonul André Pernet. Evenimentul a fost transmis în direct în România de Radio București și s-a bucurat de critici elogioase. Premiera a fost urmată de o nouă interpretare la Expoziția Universală din Paris, în 1937.

Până la acea dată, maestrul George Enescu era cunoscut mai ales ca violonist virtuoz și dirijor excepțional, dar premiera operei Oedipe l-a consacrat definitiv ca unul dintre cei mai mari compozitori ai epocii sale.

”E cea mai dragă sufletului meu!”

Premiera românească a avut loc abia în 1958, la prima ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, la trei ani după moartea compozitorului. Sub bagheta lui Constantin Silvestri, cu David Ohanesian în rolul principal, opera a fost interpretată în limba română.

Oedipe a fost montat ulterior în Berlin (1996), Viena (1997) și la Covent Garden din Londra (2016), confirmând locul său între capodoperele lirice ale secolului XX.

„Nu am dreptul să mă pronunţ dacă Oedipe este sau nu cea mai desăvârşită dintre lucrările mele. Dar pot spune cu certitudine că îmi este cea mai dragă dintre toate.

Mai întâi pentru că m-a costat luni de muncă, ani de chin. Pe urmă, am pus aici toată fiinţa mea, până la a mă identifica, în unele momente, cu eroul meu. Dacă aş spune în ce stare de exaltare mă aflam când meditam la Oedipe, apoi când scriam notă cu notă această operă voluminoasă, nimeni nu m-ar crede!

Un asemenea subiect nu-l alegi tu, te alege el pe tine. Te prinde, te ține și nu-ți mai dă drumul”, spunea Enescu despre opera sa, relatează Historia.

Vezi și: Omul care l-a descoperit pe George Enescu. Povestea compozitorului Eduard Caudella: ”Mai întâi cântă dumneata, să văd ce știi”