Oasele animalelor antice dezvăluie rolul oilor în epidemia de ciumă din Epoca Bronzului

Cu mii de ani înainte de Marea Moarte din secolul al XIV-lea, o formă misterioasă de ciumă a cuprins Eurasia în urmă cu aproximativ 5.000 de ani.

Această tulpină preistorică, denumită „linia ciumei din Epoca Bronzului târziu” (LNBA), a infectat populațiile umane timp de aproape 3.000 de ani, înainte să dispară din înregistrările arheologice în urmă cu circa 2.000 de ani. Până acum, originea acestei boli era necunoscută.

Un nou studiu publicat în revista Cell aduce lumină asupra acestei enigme, prin identificarea ADN-ului ciumei în oasele unei oi domestice vechi de 4.000 de ani, descoperite pe teritoriul Rusiei actuale.

Aceasta este prima dovadă că atât oamenii, cât și oile au fost infectați cu aceeași tulpină, sugerând că răspândirea bolii a fost facilitată de apropierea dintre animale și oameni, mai ales odată cu creșterea turmelor în Epoca Bronzului.

Cum au ajutat oasele străvechi să înțelegem evoluția ciumei

Majoritatea bolilor care ne afectează azi au origine zoonotică, adică provin de la animale. Procesul prin care o boală „sare” de la animal la om este cunoscut drept „spillover” și a fost răspunzător pentru boli precum gripa sau Ebola.

Pentru a înțelege cum s-a răspândit ciuma LNBA, cercetătorii au studiat oasele și dinții animalelor domestice de la situl arheologic Arkaim din Rusia, o zonă ocupată de cultura Sintashta-Petrovka, cunoscută pentru creșterea intensivă a animalelor.

Analizele ADN au arătat că o oaie din această epocă era infectată cu aceeași tulpină de Yersinia pestis care afecta oamenii în acea vreme.

Comparând genomul bacteriei recuperate din oaie cu cel al unei infecții umane dintr-un sit apropiat, s-a constatat o similitudine aproape perfectă, ceea ce indică faptul că ambele specii erau afectate de același agent patogen.

Până la urmă, ce legătură au avut oile cu ciuma?

Este posibil ca oile să fi contractat boala de la animale sălbatice purtătoare și să o fi transmis oamenilor prin contact direct sau manipularea necorespunzătoare a carcaselor infectate.

Deși această cercetare face lumină asupra modului în care ciuma preistorică a persistat și s-a răspândit, încă rămân întrebări esențiale.

Nu se știe exact care a fost rezervorul inițial al bacteriei sau cum s-a deplasat atât de rapid pe distanțe mari, în condițiile limitate ale vremurilor. Totuși, studiul deschide noi perspective pentru identificarea surselor vechi de boli și înțelegerea modului în care acestea au modelat istoria omenirii.