O femeie iubitoare de animale a postat pe Instagram o fotografie cu cei trei câini ai săi, dar s-a trezit cu o amendă de zeci de mii de euro. Greşeala care i-a făcut paguba
O fotografie aparent inocentă postată pe Instagram a dus la o pierdere financiară uriașă pentru o antreprenoare australiană. Deși intenția era de a promova iubirea față de animale, rezultatul a fost o sancțiune drastică, din cauza unei erori algoritmice care i-a suspendat conturile de social media.
O eroare de moderare AI a declanșat o criză financiară pentru afacerea unei femei
Rochelle Marinato, o femeie din Australia pasionată de animale și antreprenoare într-un business dedicat acestora, s-a trezit în mijlocul unei crize neașteptate. Totul a început după ce a publicat pe Instagram o imagine cu cei trei câini ai săi, imagine care a fost greșit interpretată de sistemele automate de moderare ale platformei.
Fără nicio avertizare clară, conturile sale de social media – esențiale pentru promovarea afacerii – au fost suspendate. Potrivit unui e-mail primit de la Meta, imaginea cu câinii încălca politicile privind „exploatarea sexuală a copiilor, abuzul și nuditatea”. Deși realitatea era complet diferită, un moderator AI a confundat animalele din fotografie cu copii.
Apelurile repetate către Meta au rămas fără răspuns
În fața acestei situații absurde, Rochelle a încercat să-și apere cauza. A trimis nu mai puțin de 22 de e-mailuri către compania Meta, însă nu a primit niciun răspuns concret.
„Am făcut apel și, destul de repede, am primit o notificare de la Meta prin care mi se comunica faptul că paginile mele au fost dezactivate permanent și că nu mai există nicio altă cale de acțiune disponibilă”, a declarat femeia.
Inițial, spera că este o greșeală care se va remedia rapid.
„Când s-a întâmplat, inițial, am crezut că e doar o greșeală care se va rezolva într-o oră”, a povestit Rochelle.
Din păcate, situația s-a agravat pe măsură ce timpul trecea, mai ales că incidentul a avut loc în perioada vânzărilor de sfârșit de an fiscal – un moment esențial pentru veniturile companiei.
A fost nevoită să apeleze la o firmă externă pentru recuperarea conturilor
După săptămâni întregi în care nu a primit niciun sprijin oficial din partea Meta, Rochelle a apelat la o soluție neconvențională. A contactat o terță parte, specializată în recuperarea conturilor, căreia i-a plătit o sumă considerabilă pentru a-și putea relua activitatea online.
„Am petrecut trei săptămâni căutând cum să îmi recuperez contul. În acest timp, veniturile noastre au scăzut cu 75%. Pentru o afacere mică, așa cum e a noastră, social media este esențială. Totul s-a oprit atunci când conturile noastre au fost suspendate. Prin pierderea contului, toată publicitatea de pe Instagram a dispărut”, a explicat antreprenoarea.
Impactul financiar: pierderi de aproximativ 50.000 de dolari
Efectele acestei erori de moderare s-au dovedit devastatoare. Comparativ cu anul precedent, Rochelle a calculat că a pierdut aproximativ 50.000 de dolari. Acest prejudiciu a fost cauzat nu doar de suspendarea vânzărilor, ci și de pierderea vizibilității online, atât de importantă pentru o afacere care depinde de rețelele sociale.
Femeia s-a arătat profund afectată nu doar financiar, ci și emoțional de acuzațiile aduse.
„Acuzațiile care mi-au fost aduse sunt unele grave și pot afecta imaginea afacerii mele”, a spus ea.
Mai mult, a criticat lipsa de transparență și sprijin din partea Meta:
„Nu poți contacta un om la Meta. Nu există număr de telefon, nu există e-mail, nu există nimic și ești literalmente lăsat de izbeliște”.