Nu ne-a plouat degeaba în luna mai! Fermierii sunt optimiști și spun că vom avea pâine și la anul. Ce se întâmplă, însă, cu porumbul și floarea soarelui EXCLUSIV
Vom avea pâine și la anul! Mai mult, avem șanse reale că recolta de grâu din acest an să fie mai mare decât cea înregistrată în anul agricol trecut. Iar un rol important în estimările celor din domeniu îl joacă cantitățile însemnate de ploaie căzute în cursul lunii mai.
Ploile din luna mai, de mare ajutor pentru agricultură
„Precipitațiile abundente din ultimele zece zile au schimbat în bine balanța în cazul recoltelor de grâu, rapiță și orz. Cu siguranță, putem spune la acest moment că vom avea recolte la hectar mai bune ca cele obținute în cursul anului trecut. Sigur, mai avem de depășit câteva hopuri consistente, dar față de situația cu care am început luna mai, acum datele problemei s-au schimbat!”, a declarat în exclusivitate pentru Playtech.ro Mihai-Răzvan Moraru, inginer agronom, cu o experiență de peste 15 ani în antreprenoriatul agricol.
La sfârșit de lună mai și început de iunie el susține că sectorul agricol are șanse reale de a juca în acest an calendaristic în favoarea românilor, cu câteva mențiuni importante
„Nu putem vorbi încă de aprecieri bine conturate, dar putem anticipa recolte medii la hectar de 4,5 sau chiar 5 tone, adică mai mari decât cele din 2024. Acestea sunt valori apropiate de cele din 2023, când fermierii au avut parte de un an agricol mai bun. Pe de altă parte mă aștept că fermierii care au folosit o sămânță de bună calitate și au făcut și lucrări de combatere a dăunătorilor în timp real, să-și poată vedea încununate eforturile și cu recolte mai mari, de 7,5 sau chiar 8 tone la hectar”, adaugă inginerul agronom, cu ton pronunțat de optimism.
El spune că valul recent de precipitații a asigurat apă în sol atât la un nivel de 30 de centimetri, foarte important pentru culturile agricole, dar nu exclude ca rezervă de apă să se fi infiltrat și la o adâncime mai mare.
„Vremea, adaugă fermierul, începe să se încălzească și cu această rezervă de apă prezentă deja în pământ avem motive de optimism. În plus, dacă nu ne vom confrunta cu episoade de lungă durată de caniculă, atunci la grâu, cel puțin, vom avea ceea ce ne dorim cu toții. La rapiță și orz, va fi puțin diferit, fiindcă frigul de la începutul primăverii și apoi seceta au mușcat diferit din plante”
Ce spun experţii despre producţia de porumb și de floarea soarelui
În ceea ce privește producţia de porumb și de floarea soarelui, același Mihai-Răzvan Moraru e ceva mai rezervat:
„Aici marea încercare nu a trecut. Avem nevoie de șanse și de ploaie consistentă undeva în prima jumătate a lunii iulie. Cu precipitații la vreme și o vreme călduroasă, dar nu caniculară sau nu exagerat caniculară, pe termen lung, atunci și în cazul celor două culturi se va putea vorbi de un an agricol bun, per ansamblu”.
El atrage atenția însă asupra unui aspect, despre care se vorbește destul de puțin.
„Anul acesta nu trebuie să uităm și să recunoaștem că mulți fermieri au mers pe varianta economiei. Ba chiar a unei economii dusă la extrem, o economie la maxim în special din lipsa banilor. Așa că mulți au preferat să pună în pământ sămânță de slabă calitate, dar mult mai ieftină ca preț, și au decis, în plus, să nu facă lucrări de combatere a dăunătorilor”, ne-a a conchis același Mihai-Răzvan Florin.
Potrivit statisticii oficiale, în 2024, România a avut o producție totală de circa 9,6 -9,8 milioane de tone de grâu, obținută de pe o suprafață însemânțată de 2,23 milioane de hectare și a unui an foarte secetos. Media la hectar a fost de 4,46 tone, mai mică comparativ cu cea din 2023, atunci când s-a obținut o medie de cinci tone la hectar.