21 mart. 2025 | 20:23

Noua Casă pentru bogătași ediția 2025 – cum a ajuns un program dedicat oamenilor de rând să-i servească mai bine pe cei cu salarii de 2.000 de euro pe lună

BANI
Noua Casă pentru bogătași ediția 2025 - cum a ajuns un program dedicat oamenilor de rând să-i servească mai bine pe cei cu salarii de 2.000 de euro pe lună
Credit Noua Casă 2025 probleme

Noua Casă, program derivat din celebrul Prima Casă, a ajuns la o formă total nealiniată pieței imobiliare din marile orașe.

Programul a fost lansat ca un sprijin pentru oamenii de rând, astfel încât să fie înlesnit accesul pe piața imobiliara și pentru cei ce nu dispuneau de un avans atât de mare pe cât este solicitat în mod obișnuit pentru creditele ipotecare contractate de la bănci.

Doar că, în acest an, condițiile programului Noua Casă par să se mai plieze doar pe, culmea, cei care au câștiguri substanțiale.

O analiză Antena 3 CNN scoate la iveală cât de ineficiente au devenit condițiile de finanțare, raportându-ne la evoluția prețurilor de pe piața imobiliară, care a fost marcată de creșteri puternice de prețuri în ultimii ani.

Noua Casă 2025, tot mai deconectată de realitatea economică

Așadar, anul 2025 a adus pentru Noua Casă o înjumătățire a limitei de garantare, dar aceleași condiții de creditare.

Pentru a face lucrurile mai clare, imaginează-ți că ai găsit o casă care costă 70.000 de euro. Prin programul „Prima Casă”, banca îți poate acorda un credit de până la 66.500 de euro, ceea ce înseamnă că tu trebuie să aduci un avans de doar 3.500 de euro. Cu alte cuvinte, pentru a intra în posesia acestei locuințe, trebuie să economisești acea sumă modestă ca să completezi total prețul.

Acum, să presupunem că vrei o locuință evaluată la 140.000 de euro. În acest caz, creditul maxim pe care îl poți obține este de 119.000 de euro, ceea ce înseamnă că ai nevoie de un avans de 21.000 de euro, adică 15% din valoarea totală a proprietății.

Pentru a avea acces la aceste credite, trebuie să îndeplinești și o condiție esențială: venitul minim lunar. Pentru primul scenariu, adică pentru casa de 70.000 de euro, ai nevoie de un venit net de aproximativ 5.247 de lei pe lună. Pentru a putea opta pentru casa de 140.000 de euro, care necesită un credit mai mare, venitul minim cerut crește la aproape 9.400 de lei pe lună.

Aceste condiții stricte, împreună cu prețurile din imobiliare și o reducere semnificativă a plafonului de garantare în 2024, au făcut ca tot mai mulți români să întâmpine dificultăți în a accesa creditul pentru achiziționarea unei locuințe. În practică, înseamnă că, deși programul Noua Casă a fost gândit pentru a face visul de a avea propria casă mai accesibil, regulile riguroase și veniturile minime impuse deschid o fereastră restrânsă doar pentru un segment limitat de cumpărători.