Noi indicii despre dispariția „hobbiților”: seceta și competiția cu oamenii moderni ar fi condamnat Homo floresiensis

Homo floresiensis, specia arhaică de om supranumită „hobbit” din cauza staturii reduse, rămâne una dintre cele mai misterioase figuri ale evoluției umane. Descoperite pentru prima dată în 2004, fosilele de pe insula Flores, din Indonezia, au stârnit controverse legate de modul de viață al acestor hominini și de motivele dispariției lor, în urmă cu aproximativ 50.000 de ani. Un nou studiu aduce acum o piesă importantă în acest puzzle: schimbările climatice locale, în special reducerea precipitațiilor, ar fi avut un rol major în dispariția „hobbiților”, în combinație cu erupții vulcanice și, posibil, cu apariția oamenilor moderni în zonă.

Cercetarea, publicată în revista Communications Earth & Environment, sugerează că diminuarea ploilor a afectat direct ecosistemul insulei Flores, ducând la scăderea populațiilor de animale de care hobbiții depindeau pentru hrană. În acest context, aceștia ar fi fost nevoiți să-și schimbe habitatul și să migreze către regiuni de coastă, unde s-ar fi putut intersecta cu grupuri de Homo sapiens care se răspândeau în zonă în aceeași perioadă.

Seceta, mai periculoasă decât pare: cum a schimbat clima viața pe insula Flores

Pentru a înțelege cum s-a modificat clima în perioada în care trăiau hobbiții, echipa de cercetători a analizat un stalagmit din peștera Liang Luar, aflată în apropiere de celebra Liang Bua – locul unde au fost descoperite fosilele de Homo floresiensis. Stalagmitele se formează prin depunerea de carbonat de calciu din apa care se scurge în peșteră, iar compoziția lor chimică variază în funcție de cantitatea de apă disponibilă.

În perioadele de secetă, stalagmitele cresc mai încet și conțin mai puțin carbonat de calciu, dar proporțional mai mult magneziu. Măsurând raportul dintre magneziu și carbonatul de calciu, cercetătorii au reconstituit în detaliu evoluția nivelului precipitațiilor de-a lungul zecilor de mii de ani. Rezultatul este îngrijorător pentru soarta hobbiților: acum circa 76.000 de ani, precipitațiile anuale medii erau de aproximativ 1.560 mm, însă până acum 61.000 de ani au scăzut la aproximativ 990 mm și au rămas reduse până în jurul perioadei de 50.000 de ani în urmă.

Horoscop zilnic 11 decembrie 2025. Zodia care va primi vești neașteptate și ar putea fi pusă în fața unor decizii importante

Crăciun cu Ramon, filmul care face furori în această lună, îți poate aduce și premii. Iată cum!

Această scădere constantă a ploilor a afectat râurile și vegetația, ceea ce a redus resursele de hrană pentru animalele mari. Pe o insulă relativ mică precum Flores, orice schimbare climatică majoră are efecte rapide și puternice. Speciile nu aveau unde să migreze dincolo de limitele insulei, iar habitatele favorabile se restrângeau sau deveneau suprapopulate.

Stegodon, prada principală a hobbiților, dispare înaintea lor

Un element-cheie al studiului este analiza dinților de Stegodon, un gen de animal preistoric înrudit cu elefanții, despre care se crede că a reprezentat o sursă importantă de hrană pentru Homo floresiensis. Cercetătorii au descoperit că populația de Stegodon a început să scadă între 61.000 și 50.000 de ani în urmă, dispărând complet după o erupție vulcanică majoră care a acoperit insula cu un strat de material eruptiv.

Legătura dintre secetă și declinul Stegodon este clară: mai puține ploi înseamnă mai puțină apă disponibilă în râuri și lacuri, vegetație diminuată și, implicit, mai puțină hrană pentru erbivorele de mari dimensiuni. Pe măsură ce aceste animale s-au împuținat, viața hobbiților a devenit tot mai dificilă, dat fiind că dieta lor era parțial bazată pe vânătoarea acestor mamifere.

Cercetătorii sugerează că, pe fondul scăderii resurselor, turmele de Stegodon ar fi migrat spre zonele de coastă în căutarea unor surse de apă mai stabile. Homo floresiensis, dependent de acești giganți pentru hrană, i-ar fi urmat. Migrația spre țărmuri ar fi schimbat nu doar peisajul ecologic în care trăiau hobbiții, ci și contextul lor social: coastele erau mai accesibile și pentru alte grupuri umane, inclusiv pentru Homo sapiens.

Un craniu de *Homo floresiensis*, cunoscut și sub numele de „hobbit”. (Credit imagine: Lanmas via Alamy)

Întâlnirea cu oamenii moderni și impactul erupțiilor vulcanice

Odată ajunși în zonele de coastă, hobbiții s-ar fi putut confrunta cu un nou tip de competiție: prezența oamenilor moderni. Datele arheologice arată că Homo sapiens se extindea deja în regiune în jurul perioadei în care Homo floresiensis dispare din registrele fosile. Într-un astfel de context, competiția pentru resurse – apă, hrană, adăpost – ar fi devenit inevitabilă.

Nu este exclus ca interacțiunile dintre hobbiți și Homo sapiens să fi fost directe, fie prin conflicte, fie prin concurență tăcută, dar acerbă, pentru aceleași resurse limitate. Studiul sugerează că schimbările climatice au împins aceste două specii în același spațiu, amplificând presiunea asupra grupurilor deja vulnerabile.

Pe lângă secetă și competiție, un alt factor devastator a fost erupția unui vulcan din apropiere, petrecută în urmă cu circa 50.000 de ani. Stratul de rocă și cenușă depus peste insulă după erupție a modificat drastic mediul, afectând atât vegetația, cât și lanțurile trofice. Pentru o specie deja fragilizată de lipsa hranei și de posibila competiție cu Homo sapiens, un astfel de dezastru natural putea reprezenta lovitura finală.

Specialiști independenți, care nu au participat la studiu, au lăudat cercetarea pentru modul în care îmbină date climatice, fosile și context arheologic, oferind o imagine coerentă asupra proceselor care ar fi putut duce la dispariția hobbiților. Ei atrag atenția că, pe o insulă, spațiul și resursele sunt limitate, iar în perioade de criză climatică zonele refugiu devin rapid supraaglomerate sau pur și simplu dispar.

Imaginea care se conturează este a unei specii vulnerabile, prinsă între o climă tot mai aspră, dependența de o faună în declin, un dezastru vulcanic și, probabil, apariția unui competitor extrem de eficient: omul modern. Dispariția lui Homo floresiensis nu mai pare doar un simplu mister, ci rezultatul cumulativ al unor factori de mediu și sociali care au acționat simultan într-un moment critic al preistoriei.