Nicușor Dan, validat oficial de CCR în funcția de președinte al României: “Urmează un nou capitol”
Curtea Constituțională a României a validat joi, 22 mai, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, confirmând oficial victoria lui Nicușor Dan în fața contracandidatului George Simion. În cadrul unei ședințe solemne organizate la sediul CCR, noul președinte ales a susținut un discurs în care a vorbit despre legitimitate, responsabilitate și provocările ce urmează.
Nicușor Dan, discurs solemn și început de mandat
În fața membrilor Curții Constituționale, a președintelui interimar Ilie Bolojan și a reprezentanților instituțiilor fundamentale ale statului, Nicușor Dan a fost validat în mod oficial ca președinte al României.
Ședința solemnă a avut loc în plenul CCR și a reprezentat momentul prin care noul șef al statului dobândește legitimitatea constituțională înainte de depunerea jurământului în fața Parlamentului.
În discursul său, Nicușor Dan a mulțumit românilor care s-au prezentat la vot, subliniind importanța participării pentru legitimitatea funcției:
”Vreau să mulțumesc românilor care s-au repezentat în număr foarte mare la alegerile din mai. În felul acesta, au dat legitimitate noului preşedinte. Vreau să îi mulțumesc domnului Bolojan pentru perioada de interimat în care a asigurat stabilitate.
Urmează un nou capitol în istoria recentă şi contemporană a României. Vreau să îi asigur pe cetățenii români că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. Vor fi multe provocări, sper că vom duce la bun sfârşit toate aceste provocări.”
Ilie Bolojan: ”E un început al speranţei”
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a avut la rândul său o intervenție în cadrul ceremoniei, vorbind despre caracterul democratic al alegerilor și exprimând încredere în noul mandat prezidențial:
”Domnule preşedinte Nicuşor Dan, onorați membri ai Curții, este o onoare pentru mine să particip astăzi la această ședință publică a curții și am o mulțumire personală că încidem în condiții democratice un ciclu electoral […]
E un nou început, un început al încrederii, un început de speranță și un început mai mare de prosperitate și îi urez mult succes în această onorantă funcție domnului preşedinte Nicuşor Dan.”
Urmează depunerea jurământului
Potrivit legislației, următorul pas după validarea CCR este depunerea jurământului de învestitură în fața Parlamentului. Evenimentul urmează să fie programat în următoarele zile. Abia după acest moment, Nicușor Dan va prelua oficial funcția de președinte al României cu toate prerogativele constituționale.
În urma scrutinului din 18 mai, Nicușor Dan a câștigat alegerile cu 53,6% din voturi, devansându-l pe George Simion. Mandatul său începe într-un climat politic tensionat și cu un deficit bugetar ridicat. Președintele ales a anunțat deja că va convoca partidele parlamentare pentru consultări în vederea desemnării unui nou premier, prioritizând formarea unui Guvern stabil și pro-european.