29 mai 2025 | 12:19

Nicuşor Dan, la festivităţile de Ziua Eroilor. Este prima apariţie la un eveniment oficial, imagini cu preşedintele emoţionat

NEWS - HP
Share
Nicuşor Dan, la festivităţile de Ziua Eroilor. Este prima apariţie la un eveniment oficial, imagini cu preşedintele emoţionat
Nicusor Dan, vizibil emotionat la festivitatile de Ziua Eroilor (Sursa foto: captura video)

Astăzi, românii marchează una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății – Înălțarea Domnului, un moment cu o profundă semnificație spirituală, care coincide cu Ziua Eroilor, dedicată celor care s-au jertfit pentru credință, libertate și unitatea națională.

Nicuşor Dan, la festivităţile de Ziua Eroilor

Această zi solemnă aduce împreună credința și istoria, transformând data de 29 mai într-un simbol al memoriei colective și al recunoștinței. Întreaga țară își pleacă fruntea în fața celor care au pierit pe front, în închisori sau lagăre, apărând valorile fundamentale ale poporului român.

Pentru a onora aceste sacrificii, Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, a organizat ceremonii religioase și militare în marile garnizoane ale țării, la cimitirele eroilor și monumentele închinate memoriei celor căzuți. Aşa cum era de aşteptat, la festivitatea din Parcul Carol a participat şi preşedintele Nicuşor Dan.

“Mă bucur că acesta este primul eveniment oficial la care particip pentru că România democratică de azi nu ar fi existat fără cei care şi-au dat viaţa pentru ţară. Suntem o naţiune care s-a consolidate prin dăruirea multora care, deşi rămaşi eroi necunoscuţi, au dat totul pentru libertate şi independentă. Avem datoria nu doar să ne amintim, ci să ducem mai departe ceea ce ei au început.

Eroii noştri au căzut la datorie pentru libertate, pentru un viitor care se construieşte durabil. Avem responsabilitatea de a continua acest drum.

Să lăsăm deoparte ceea ce ne separă şi să privim către ceea ce ne apropie. Să fim uniţi astăzi, să construim o Românie care oferă siguranţă şi prosperitate tuturor cetăţenilor ei.

Glorie eternă eroilor noştri!”, a spus noul preşedinte.

Acesta a fost vizibil emoţionat în momentul de reculegere ţinut în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru România, dar şi când a fost intonat imnul. Aceasta este prima apariţie la un eveniment oficial al noului preşedinte.

CITEŞTE ŞI: Gestul făcut de Nicuşor Dan la depunerea jurământului ca preşedinte. Emoţiile şi-au spus cuvântul. Primul discurs

Ziua Eroilor, oficializată ca sărbătoare națională bisericească în 1999

În afara granițelor, Ministerul Afacerilor Externe a coordonat acțiuni comemorative dedicate eroilor români care au murit în misiuni sau conflicte internaționale. Manifestările au inclus depuneri de coroane, slujbe religioase și activități educative în unitățile de învățământ, derulate în colaborare cu Ministerul Educației și autoritățile locale.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Română săvârșește slujbe speciale în toate bisericile din țară. Credincioșii participă la Sfânta Liturghie, urmată de pomenirea eroilor neamului, iar salutul tradițional „Hristos S-a înălțat!” – „Adevărat S-a înălțat!” evocă episodul biblic în care, la 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, în fața apostolilor, de pe Muntele Măslinilor.

Ziua Eroilor a fost oficializată ca sărbătoare națională bisericească în anul 1999, printr-o decizie a Sfântului Sinod al BOR, iar în 2003, prin Legea nr. 379, a fost recunoscută legal ca sărbătoare națională dedicată comemorării eroilor.