Nicuşor Dan, despre criza bugetară: „România a promis multe şi nu a făcut nimic”
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți că România se află într-un grup restrâns de state membre ale Uniunii Europene aflate în procedură de deficit excesiv, subliniind că țara noastră înregistrează cel mai mare deficit dintre acestea.
Ce spune Nicușor Dan despre criza bugetară din România
Șeful statului a anunțat că miercuri va avea loc o reuniune a miniștrilor de Finanțe din cadrul Comisiei Europene, în cadrul căreia vor fi analizate măsurile adoptate de fiecare țară pentru reducerea dezechilibrelor bugetare.
”Suntem într-un grup de ţări care au deficit excesiv. E adevărat că noi avem deficitul cel mai mare dintre ţările cu deficit excesiv. Mâine este o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din Comisia Europeană, din ţările Comisiei Europene şi ei spun că pentru fiecare din ţările cu deficit excesiv dacă au făcut sau nu şi la noi o să spună că nu am făcut nimic”, a declarat, marţi, Nicuşor Dan, potrivit News.ro.
Președintele a anunțat că va participa la începutul unei discuții telefonice programate în acest context.
„Noi, România, am promis multe şi nu am făcut nimic”
Întrebat ce garanții intenționează să ofere Comisiei Europene în perioada următoare, Nicușor Dan a declarat:
„Este o discuţie în curs cu Comisia. Noi, România, am promis multe şi nu am făcut nimic, dar acum este o nouă administraţie. O să încercăm….Discuţia e pe două paliere. Este o discuţie cu vicepreşedintele Comisiei, domnul Dombrovskis (Valdis Dombrovskis – comisar european pentur Economie), care se concentreză pe deficit şi o discuţie cu doamna Gauer (n.r. – Celine Gauer, responsabil al CE cu implementarea PNRR) care se concentrează pe PNRR”, a afirmat Nicuşor Dan.