Netflix lansează trailerul oficial pentru „Clubul Crimelor de Joi”, cu Helen Mirren și Pierce Brosnan VIDEO
Netflix a dezvăluit primul teaser trailer și posterul oficial pentru „The Thursday Murder Club” („Clubul Crimelor de Joi”), producție cinematografică ce va avea premiera pe platformă joi, 28 august 2025.
Adaptarea este realizată după romanul cu același nume, semnat de scriitorul britanic Richard Osman, care s-a arătat extrem de încântat de rezultat.
„Sunt uluit de felul în care această echipă talentată a reușit să dea viață poveștii. Am fost mereu mândru de cărțile mele, dar acest trailer mi-a amplificat entuziasmul pentru filmul regizat de Chris Columbus”, a declarat autorul.
Despre ce este vorba, de fapt, în „Clubul Crimelor de Joi”
Filmul urmărește patru pensionari cu o pasiune inedită: rezolvarea cazurilor de crimă rămase nerezolvate. Elizabeth (interpretată de Helen Mirren), Ron (Pierce Brosnan), Ibrahim (Ben Kingsley) și Joyce (Celia Imrie) formează un club de investigații neoficial, care se reunește săptămânal într-un cămin de bătrâni liniștit din Anglia.
Însă rutina lor se schimbă radical în momentul în care o moarte suspectă are loc chiar în incinta complexului în care locuiesc.
Întâmplarea cu pricina le oferă ocazia de a se implica, pentru prima dată, într-o anchetă reală, cu riscuri și consecințe nebănuite.
Regia, semnată de omul responsabil pentru două filme „Harry Potter”, dar și „Singur Acasa”
Regia este semnată de Chris Columbus, cunoscut pentru producții iconice precum „Home Alone” și primele două filme din seria „Harry Potter”.
Scenariul a fost adaptat de Katy Brand și Suzanne Heathcote, iar filmul este produs în colaborare cu Amblin Entertainment, compania fondată de Steven Spielberg.
Printre producători se numără Jennifer Todd și chiar regizorul Chris Columbus, în timp ce Richard Osman este unul dintre producătorii executivi, alături de Jo Burn, Eleanor Columbus, Holly Bario și Jeb Brody.
Distribuția este, după cum ai putut observa, una remarcabilă, adunând pe ecran o serie de nume sonore ale cinematografiei britanice și internaționale.
Pe lângă cei patru protagoniști, în film apar și Naomi Ackie, Daniel Mays, Henry Lloyd-Hughes, Tom Ellis, Jonathan Pryce, David Tennant, Paul Freeman, Geoff Bell, Richard E. Grant și Ingrid Oliver. Această combinație de actori consacrați promite o producție plină de umor, suspans și rafinament britanic.
Având parte de o intrigă savuroasă, personaje bine conturate și un echilibru între comedie și mister, „Clubul Crimelor de Joi” se anunță a fi una dintre premierele cinematografice marcante ale toamnei pe Netflix.