Muzeul Geologic din Bucureşti se închide. Motivul, explicat de directorul instituţiei: „Noi nu suntem bugetari”
Directorul Institutului Geologic Român (IGR), Anca Isac, a declarat că angajaţii instituţiei nu au mai primit salarii de trei luni din cauza unor „blocaje în finanţare”. Aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, instituţia se confruntă cu dificultăţi majore, punând în pericol activitatea de cercetare şi funcţionarea Muzeului Geologic Naţional. Isac a anunţat că, în lipsa unui sprijin financiar urgent, IGR va opri de la 1 iulie transferul de date geomagnetice, un proces continuu din 1943, şi va închide Muzeul Geologic din lipsă de fonduri.
Muzeul Geologic din Bucureşti se închide
Potrivit directorului IGR, cercetarea nu este tratată ca un partener important de către Ministerul Educaţiei, iar instituţia nu a primit finanţare pentru administrarea instalaţiilor şi platformelor de cercetare. IGR are aproximativ 90 de angajaţi, mulţi dintre ei fiind angajaţi part-time pentru a putea supravieţui.
„Noi nu suntem bugetari, suntem un fel de nici cal nici măgar”, a spus Isac, exprimând incertitudinea statutului instituţiei şi speranţa că ministerul va interveni pentru a asigura măcar un minim necesar de funcţionare.
Ramona Bălăşcuţă, directorul interimar al Muzeului Geologic, a lansat un apel public emoţionant pentru salvarea muzeului. Ea a subliniat importanţa culturală, educaţională şi ştiinţifică a instituţiei, afirmând că aceasta reprezintă mai mult decât o clădire: este o lecţie vie despre Pământ şi istorie. Deşi angajaţii nu au fost plătiţi din martie 2025, mulţi continuă să lucreze voluntar, din devotament faţă de ştiinţă şi public. Bălăşcuţă a mai declarat că muzeul a supravieţuit în ultimele luni doar din fonduri proprii, în principal din încasările modeste obţinute din biletele plătite de vizitatori, majoritatea elevi.
Totuşi, ea avertizează că există un risc real ca muzeul să nu mai poată funcţiona în curând în ritmul actual. Ea a solicitat intervenţia urgentă a autorităţilor pentru susţinerea cercetării româneşti şi a patrimoniului ştiinţific.
Ce spune ANC despre situaţie?
În replică, Autoritatea Naţională pentru Cercetare (ANC) a precizat că IGR a primit deja 60% din bugetul anual pe 2025, adică peste 2,1 milioane de lei, în cadrul Programului Nucleu. Restul fondurilor urmează a fi acordate conform calendarului contractual. În plus, în iunie 2025 a fost aprobată finanţarea prin Programul IOSIN, IGR urmând să beneficieze de aproape 2,9 milioane de lei, din care peste 2,1 milioane sunt destinaţi direct Muzeului Geologic Naţional. ANC consideră, în aceste condiţii, că nu există justificare pentru neplata salariilor sau suspendarea activităţii muzeului.
„Din această sumă, 2.190.985 lei sunt alocaţi Muzeului Geologic Naţional, iar 701.197 lei Observatorului Geomagnetic Naţional Surlari. Pe baza acestor date financiare clare, Autoritatea Naţională pentru Cercetare – România subliniază că şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de IGR. În acest context, nu există niciun motiv justificat pentru suspendarea activităţii Muzeului Geologic Naţional din 1 iulie”, precizează autoritatea.
Autoritatea subliniază că şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de IGR şi că urmează să verifice modul în care fondurile publice au fost utilizate. Totodată, încurajează institutele de cercetare să acceseze fonduri prin competiţii naţionale şi internaţionale, în baza principiului meritocratic. ANC îşi reafirmă angajamentul pentru buna guvernanţă, legalitate şi sprijinirea patrimoniului ştiinţific naţional, dar atrage atenţia că responsabilitatea administrării fondurilor şi a atragerii de resurse suplimentare revine conducerii institutului.