Momentul în care un avion rusesc a început să se destrame în aer. Aeronava avea 90 de pasageri la bord
Un avion al companiei Rossiya, cu 90 de pasageri și cinci membri ai echipajului, a efectuat o aterizare de urgență sâmbătă dimineața la Habarovsk, în Orientul îndepărtat al Rusiei, după ce aeronava a suferit o defecțiune tehnică în timpul zborului. Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă pasagerii au fost profund afectați de experiență.
Ce s-a întâmplat cu avionul în timpul zborului
Potrivit relatărilor unui martor, avionului care opera zborul Vladivostok – Blagovescensk i s-a desprins o parte din învelişul metalic în timpul zborului. Din imaginile video apărute pe rețelele sociale se poate observa că motorul de pe partea dreaptă a pierdut elemente din carcasă.
Aeronava implicată era un SSJ100 (Sukhoi Superjet), produs în Rusia. Autoritățile au confirmat că aeronava a suferit o ”defecțiune tehnică”, iar echipajul a decis, la ora locală 9:00, aterizarea de urgență la Habarovsk, notează canalul Telegram ”Svodka25 – Știri din Primorie și Vladivostok”, preluat de Moscow Times.
”Aterizarea s-a desfăşurat în condiții normale”
Aterizarea aeronavei s-a realizat fără incidente și nu au fost raportate victime printre cei 90 de pasageri și cei cinci membri ai echipajului. La fața locului, pasagerii au fost nevoiți să aștepte sosirea unei aeronave de rezervă din Vladivostok pentru a-și continua călătoria spre Blagovescensk. Totuși, mai mulți dintre ei au afirmat că nu intenționează să se mai urce într-un avion SSJ100 după experiența prin care au trecut.
”Aterizarea s-a desfăşurat în condiții normale. Procuratura pentru transport din Primorie va evalua activitatea serviciilor tehnice ale aeroportului din Vladivostok care s-au ocupat de pregătirea aeronavei pentru zbor”, au transmis reprezentanții instituției.
Cine investighează incidentul și ce măsuri urmează
După incident, Comitetul de Investigații a deschis o verificare preliminară pentru posibila încălcare a regulilor de siguranță aeronautică (art. 263 din Codul Penal al Federației Ruse).
Potrivit declarațiilor publicate pe canalul Telegram al Departamentului de Investigații pentru transport din Est, anchetatorii vor analiza ”toate circumstanțele și cauzele incidentului, iar în urma verificărilor va fi luată o decizie procedurală”.
Autoritățile au subliniat că nimeni nu a fost rănit, iar investigațiile se concentrează pe starea tehnică a aeronavei și pregătirea acesteia pentru zbor.