26 aug. 2025 | 16:38

Ministerul Educației a modificat din nou criteriile pentru bursele de merit. Cine va primi bani în anul școlar 2025-2026

ACTUALITATE
Ministerul Educației a modificat din nou criteriile pentru bursele de merit. Cine va primi bani în anul școlar 2025-2026

Ministerul Educației a anunțat o nouă schimbare a metodologiei privind acordarea burselor de merit pentru elevi, la doar două săptămâni după ce regulile fuseseră deja modificate. Decizia a venit în urma presiunilor exercitate de asociațiile de elevi și părinți, care au cerut eliminarea criteriilor de departajare considerate arbitrare. Astfel, mii de liceeni vor primi bani în plus, chiar dacă procentul maxim stabilit inițial pentru bursele de merit este depășit. Concret, elevii care obțin aceeași medie cu ultimul din cei 15% eligibili din clasă nu vor mai fi excluși, ci vor fi și ei incluși pe lista beneficiarilor. În plus, ministerul a introdus o modificare prin care și olimpicii care au intrat la liceu fără examen vor primi burse de merit, în ciuda faptului că bursele speciale pentru excelență au fost eliminate.

Toți elevii cu aceeași medie vor primi bursă

Una dintre cele mai importante schimbări se referă la situațiile în care mai mulți elevi au aceeași medie ca ultimul elev din cei 15% ai clasei care ar trebui să primească bursă. Conform metodologiei anterioare, aceștia ar fi trebuit să fie departajați la nivelul școlii, ceea ce însemna că unii dintre ei rămâneau fără bursă.

Noile reguli schimbă însă radical această situație. Începând cu anul școlar 2025-2026, toți elevii aflați la egalitate de medie vor primi burse de merit, chiar dacă procentul de 15% va fi depășit.

Ministerul Educației explică astfel: dacă într-o clasă cu 20 de elevi procentul de 15% ar fi însemnat doar 3 burse, iar 10 elevi au obținut media 10, toți cei 10 vor primi bursa. În acest fel, șansele elevilor cresc, iar departajările pe criterii discutabile dispar.

Burse pentru olimpicii admiși la liceu fără examen

Un alt punct important al noii metodologii se referă la olimpicii care au fost admiși la liceu fără a susține Evaluarea Națională, datorită rezultatelor deosebite obținute în competiții.

Aceștia vor beneficia de burse de merit, chiar dacă bursele speciale pentru excelență și olimpici au fost eliminate din schema de sprijin financiar.

„Bursele de merit se acordă, suplimentar față de cei 15%, și elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admiși la liceu fără susținerea examenului, în baza unui premiu I la etapa națională a olimpiadelor școlare sau a unui premiu I, II ori III la competiții internaționale”, se arată în noua decizie a Ministerului Educației.

Această măsură vine ca un răspuns la solicitările părinților și elevilor care considerau nedrept ca performanțele recunoscute prin rezultate la concursuri să nu mai fie răsplătite.

Presiuni din partea elevilor și părinților

Schimbările au fost făcute în urma mai multor sesizări venite din partea asociațiilor de elevi și părinți, care au criticat regulile anterioare. Printre nemulțumiri s-a aflat faptul că departajarea elevilor aflați la egalitate de medie era percepută ca fiind arbitrară și inechitabilă.

Ministerul Educației a acceptat, în cele din urmă, propunerile acestor organizații și a decis ca niciun elev aflat în situație de egalitate să nu fie exclus de pe lista bursierilor.

Estimările arată că, datorită acestor modificări, zeci de mii de elevi vor primi burse de merit în plus față de numărul stabilit inițial.

Burse sociale pentru elevii din familii cu venituri mici

Pe lângă modificările privind bursele de merit, Ministerul Educației a stabilit și criteriile pentru acordarea burselor sociale.

Acestea vor fi acordate elevilor proveniți din familii cu un venit net lunar de cel mult 1.287,5 lei pe membru, adică echivalentul a jumătate din salariul minim net pe economie.

Astfel, ministerul încearcă să ofere sprijin și elevilor care provin din medii vulnerabile, pentru a le asigura condiții mai bune de învățare și participare la activitățile școlare.