08 mai 2025 | 13:24

Micile afaceri din România, în mare pericol! Profiturile s-au prăbușit, veniturile au scăzut cu până la 50%

BANI ȘI CURS VALUTAR
Share
Micile afaceri din România, în mare pericol! Profiturile s-au prăbușit, veniturile au scăzut cu până la 50%
Micile afaceri imm-uri în pericol

IMM-urile din România par să traverseze o perioadă dificilă, marcată de o scădere semnificativă a veniturilor, după cum reiese dintr-o analiză de specialitate dată publicității joi de Pixer Agency.

Cifre mai modeste pentru micile afaceri românești

Sursa citată indică faptul că IMM-urile se confruntă cu o competiție tot mai agresivă și cu o creștere accentuată a costurilor de achiziție a clienților, ceea ce le reduce considerabil marjele de profit. La acestea se adaugă schimbările rapide în comportamentul consumatorilor, ceea ce duce la pierderi de oportunități și la scăderea vânzărilor.

În lipsa unei adaptări rapide și a unor soluții de marketing digital performante, multe afaceri riscă să rămână în urmă sau chiar să iasă complet din piață. Astfel, în 2025, marketingul digital nu mai e opțional, iar fără o strategie solidă, businessul suferă. Presiunea e mai mare decât în anii trecuți. 2024 a fost un an imprevizibil, iar 2025 vine cu schimbări majore, afectând IMM-urile.

E necesar ca antreprenorii să ia măsuri

”Afacerile cu vânzări slabe trebuie să facă schimbări profunde, dar esenațiale în strategia de marketing digital, apelând la specialiști cu rezultate dovedite. Prin redefinirea corectă a profilului de client, poziționarea potrivită, setarea unui funnel de vânzare eficient care să transforme utilizatorii în cumpărători, optimizarea costului per click cu până la 40%, dar și implementarea de automatizări inteligente, au loc creșteri vizibile de vânzări încă din primele 30-60 de zile”, se arată în analiză.

Un alt aspect interesant remarcat în analiză constă în faptul că antreprenorii nu și-au redus bugetele dedicate publicității. Se pare că, în pofida cifrelor mai modeste, antreprenorii locali sunt conștienți de importanta promovării și știu că reclama este sufletul comerțului, mai ales pe o piață tot mai competitivă, cu tot mai multe provocări.

Promovarea online nu mai e opțională. E arma secretă a celor care vor să rămână pe linia de plutire – sau chiar să explodeze în vânzări. În 2025, IMM-urile din România încep să joace tot mai serios în arena digitală, cu bugete de marketing care pornesc de la 1.000 de euro și urcă amețitor până la 150.000 de euro pe lună. Diferența o fac viziunea și curajul: cei care înțeleg puterea reclamelor targetate pe Google Ads, Facebook Ads, TikTok Ads sau prin e-mail marketing ajung rapid în fața clientului potrivit, la momentul perfect.

Iar campionii în acest joc sunt clari: e-Commerce-ul, Turismul și Fashion-ul. Aceste industrii injectează constant sume serioase în promovare online și culeg roadele – vizibilitate crescută, conversii mai mari, branduri mai solide. Într-o piață saturată și extrem de competitivă, a nu investi în digital înseamnă, practic, să alegi anonimatul. În schimb, a învăța să folosești inteligent fiecare euro cheltuit pe publicitate digitală poate face diferența dintre stagnare și o creștere spectaculoasă.