28 mart. 2025 | 10:41

Mașinile lui Elon Musk, ținta vandalilor: Ce a pățit un proprietar de Tesla

ACTUALITATE
Mașinile lui Elon Musk, ținta vandalilor: Ce a pățit un proprietar de Tesla
Elon Musk alături de Tesla Model X / Foto: CNBC

Un proprietar de Tesla Model X din Dallas, pe nume Jeff Nguyen, a decis să acționeze în instanță un suspect care i-a zgâriat intenționat mașina.

Evenimentul a fost surprins de sistemul „Sentry Mode”, o funcție de supraveghere integrată în vehiculele Tesla. Grație imaginilor video, poliția a reușit să identifice și să aresteze rapid suspectul, pe un anume Rafael Hernandez.

Nguyen cere despăgubiri de un milion de dolari, considerând că astfel de acte trebuie sancționate drastic.

„Mi-am cumpărat Tesla pentru că este o mașină electrică și îmi place să o conduc. Nu are nicio legătură cu politica”, a declarat el. Cu toate acestea, incidentul a stârnit un val de reacții pe internet, ajungând să fie redistribuit chiar și de figuri politice cunoscute.

„Sentry Mode”, martor cheie în instanță

Funcția „Sentry Mode” transformă mașina într-un sistem de supraveghere activ 24/7, folosind camerele externe pentru a detecta și înregistra orice mișcare suspectă din apropierea vehiculului. Practic, s-a dovedit a fi un instrument extrem de util în cazurile de vandalism, oferind dovezi clare pentru autorități, scrie CarScoops.

Avocatul lui Nguyen, Majed Nachawati, a explicat că procesul nu este doar despre despăgubiri materiale, ci și despre descurajarea altor potențiali vandali.

„Nu putem permite ca oamenii să își exprime frustrările prin distrugerea bunurilor altora. Indiferent de opiniile politice, oricine vede imaginile acestui incident ar înțelege necesitatea unei sancțiuni dure”, a declarat acesta.

Creștere numărul atacurilor asupra mașinilor Tesla

Incidentul vine într-un moment în care atacurile asupra mașinilor Tesla și a stațiilor de încărcare devin din ce în ce mai frecvente în SUA.

Autoritățile federale au început să clasifice astfel de fapte drept „terorism domestic”, iar FBI a înființat o unitate specială pentru investigarea acestor atacuri.

Procesul intentat de Nguyen ar putea crea un precedent important pentru protecția legală a proprietarilor de mașini electrice Tesla.

Dacă va obține despăgubirile cerute, acest caz ar putea contribui la reducerea atacurilor asupra mașinilor Tesla și la conștientizarea consecințelor legale ale vandalismului.

Totuși, rămâne de văzut ce anume se va întâmpla în viitor. În definitiv, problema nu pare să fie legată de mașini, ci de CEO-ul companiei care le produce, adânc „înfipt” în politica americană, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.