Manuscris medieval redescoperit în coperta unui registru vechi: apar detalii despre regele Arthur și vrăjitorul Merlin

Un manuscris medieval ascuns vreme de secole a fost descoperit recent de arhiviștii de la Universitatea Cambridge, în locul cel mai puțin așteptat: în coperta unui registru de proprietate din secolul al XVI-lea. Fragmentele, datând din secolul al XIII-lea, fac parte dintr-o versiune rară a „Suite Vulgate du Merlin”, un text care detaliază aventurile legendarului vrăjitor Merlin și sprijinul oferit regelui Arthur la începutul domniei sale, scrie CNN.

Cum a fost făcută descoperirea

Coperta volumului, aparent banală, fusese realizată prin plierea, ruperea și coaserea unor pagini vechi. Inițial, acestea păreau imposibil de analizat fără a deteriora documentul. Totuși, grație unei echipe de fotografi și conservatori, Universitatea Cambridge a reușit să „desfacă” virtual paginile prin scanare digitală de înaltă precizie, dezvăluind astfel textele ascunse.

Ceea ce au descoperit i-a uimit: descrieri detaliate ale personajului Merlin, ale transformărilor sale și ale consilierii acordate tânărului Arthur, toate scrise într-o formă de franceză veche. Aceste pagini adaugă profunzime și context unei părți esențiale din mitologia arthuriană, oferind o fereastră rară către gândirea și literatura medievală.

Importanța manuscrisului

„Suite Vulgate du Merlin” este o parte dintr-o serie mai amplă de texte cunoscută sub numele de Ciclul Vulgate, care a influențat profund miturile legate de Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde. Descoperirea acestor fragmente oferă cercetătorilor ocazia de a analiza o versiune a poveștii transcrisă cu secole în urmă, în condiții unice.

Această descoperire vine într-un moment în care tot mai multe arhive sunt digitizate și reexaminate, iar vechi documente, uitate sau reutilizate, încep să-și spună poveștile. În trecut, era o practică frecventă să se recicleze pergamente valoroase, mai ales în epoci în care hârtia era rară și scumpă.

Fragmentul descoperit nu este doar o piesă literară de excepție, ci și o dovadă a modului în care memoria culturală se păstrează — adesea, la propriu, în pliurile istoriei.