Mai puțini bani la pensionare pentru unii români. Guvernul taie bonusurile generoase pe care le primeau angajații la retragerea din activitate
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/03/bani-pensionare.jpg)
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență prin care au fost eliminate indemnizațiile exagerate acordate la pensionare, care, doar în ultimii doi ani, au costat Regia Națională a Pădurilor peste 194 de milioane de lei și au beneficiat 1.267 de persoane.
Bugetarii care primesc mai puțini bani la pensionare, după eliminarea bonusurilor
De asemenea, ministrul a subliniat că această măsură previne situații precum acordarea unor prime de pensionare de 100.000 de euro unor angajați, dintre care unii s-au întors ulterior pe post imediat după încasarea sumelor.
„Punem astăzi punct primelor nejustificate de la Romsilva, nu vor mai exista șefi care ies la pensie cu bonus de 100 de mii de euro! Mai exact, în momentul pensionării, angajații din domeniul silvic nu vor mai beneficia de acele prime echivalente cu minimum 5 salarii pe ultima lună de activitate. Prime care, în cazul șefilor, ajungeau la 10 salarii”, a declarat joi premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern.
În nota de fundamentare, Guvernul precizează că eliminarea acestei facilități pentru angajații din sectorul silvic nu încalcă drepturi constituționale, deoarece „sporurile și premiile nu reprezintă un drept fundamental conform legislației în vigoare”.
„În acest sens, reamintim că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.669/2022: „limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.
Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”, se arată în nota de fundamentare.
Angajații au ieșit în stradă
Scandalul legat de Romsilva a izbucnit după ce ministrul Mediului, Mircea Fechet, a criticat cheltuielile ridicate ale regiei care administrează pădurile țării. La sfârșitul lunii ianuarie, acesta a dezvăluit că unii angajați ai Romsilva au beneficiat de bonusuri de pensionare de 500.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro), iar directorul instituției are un salariu brut de 44.000 de lei pe lună (echivalentul a 25.740 de lei net, adică peste 5.000 de euro).
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” organizează miercuri, 19 martie 2025, între orele 10:00 și 14:00, un protest de amploare în Capitală. Sindicaliștii acuză Guvernul că a redus veniturile silvicultorilor și a anulat o parte dintre drepturile acestora, afectând aproximativ 25.000 de angajați din domeniu.
Conform sindicaliștilor, personalul silvic beneficia de un drept anual de șase metri cubi de lemn pentru încălzirea locuinței, iar la pensionare primea o gratificație echivalentă cu cel puțin de cinci ori salariul brut din ultima lună de activitate.
„Acum, personalul silvic va avea dreptul la lemn de foc doar „dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie”, iar gratificaţia de la pensionare dispare! Noile modificări legislative, făcute fără nicio consultare, pe repede înainte, afectează drepturile întregii categorii profesionale. Peste 25.000 de silvicultori au fost puşi la zid”, au mai transmis sindicaliştii.