Locul în care regele Decebal ar fi ascuns marile comori ale dacilor. Indicii și descoperiri despre tezaurul pierdut
Misterul tezaurului lui Decebal, regele dacilor, continuă să fascineze cercetătorii și pasionații de istorie deopotrivă. Legendele vorbesc despre bogățiile ascunse în timpul războaielor daco-romane, iar râul Strei, cunoscut în Antichitate sub numele de Sargeția, este adesea menționat ca fiind locul în care acestea ar fi fost ascunse. Indiciile istorice și descoperirile ulterioare întăresc posibilitatea ca această poveste să aibă un sâmbure de adevăr.
Râul Strei și legendele care circulă în jurul său
Râul Strei izvorăște din Munții Șureanu, la doar câțiva kilometri de Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Daciei. Traseul său șerpuiește prin Ținutul Hațegului și Hunedoarei, având peste 40 de afluenți care adună apele repezi ale Munților Șureanu și Retezat. Pe parcursul său de aproape 90 de kilometri, râul traversează o regiune bogată în istorie și peisaje sălbatice, greu accesibile chiar și în zilele noastre.
Potrivit istoricilor antici, Decebal ar fi ascuns aici o parte din comorile regatului dac. Relatările lui Dio Cassius, autor roman care a documentat războaiele daco-romane, oferă o imagine despre ingeniozitatea regelui dac:
„Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri și săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulțime de argint și de aur, precum și alte lucruri foarte prețioase, așezase peste ele pietre și îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui.”
Tot Dio Cassius povestește că Decebal a ascuns în peșteri veșminte și alte obiecte prețioase, însă, pentru a păstra secretul, ar fi ordonat executarea celor care participaseră la aceste operațiuni.
Descoperirile și legendele din jurul tezaurului
După cucerirea Daciei, romanii au recuperat o parte din comoară, cu ajutorul lui Biciclis, un get care a trădat locul ascunzătorilor. Tezaurul dus la Roma a fost impresionant, însumând, conform relatărilor, peste 160 de tone de aur și 300 de tone de argint.
În ciuda acestor capturi, istoricii și arheologii cred că o parte din comoara lui Decebal ar putea rămâne încă ascunsă în sălbăticia din jurul râului Strei. Izvoarele sale, aflate la mai puțin de 10 kilometri de Sarmizegetusa Regia, sunt înconjurate de păduri dense, aproape intacte în ultimele secole. Peșteri precum Tecuri, Cioclovina, Șura Mare sau Peștera Bolii, situate în apropierea cursului superior al râului, ar putea ascunde fragmente din acest tezaur legendar.
În secolul al XVI-lea, o descoperire importantă a avut loc în albia râului. Localnicii au găsit un tezaur uriaș, constând în monede de aur și alte obiecte valoroase. Gheorghe Șincai, un important cărturar român, relata astfel despre această descoperire:
„O parte a vistieriei lui Decebal, mai înainte de opt ani, în numitul râul Sargeției, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare… la 400.000 de galbeni și mulți sloi de aur au aflat.”
Comoara descoperită ar fi ajuns, în mare parte, în mâinile guvernatorului Gheorghe Martinuzzi și ulterior confiscată. Totuși, legendele spun că o parte din aur a fost ascunsă sau dusă de localnici în alte regiuni, cum ar fi Moldova.
Alte relatări despre tezaur
Cronicarii sași ai secolelor XVI și XVII au relatat povești asemănătoare despre descoperirea comorii. Potrivit unora dintre aceste relatări, aurul a fost găsit sub o boltă de piatră, peste care crescuse un copac. După o furtună, arborele s-ar fi prăbușit, dezvăluind ascunzătoarea.
Citește și: Ce ar putea face hoții cu tezaurul dacic furat de la muzeul Drents? Artefactele nu pot fi vândute
Unii cercetători susțin că tezaurul găsit ar fi provenit din vecinătatea cetăților dacice sau dintr-o veche fortăreață aproape de Deva, și nu din albia râului. Cu toate acestea, regiunea Hațegului, cu bogățiile sale arheologice și rămășițele antice, rămâne o zonă de interes pentru cei care caută urmele comorilor dacice.
Localitatea Grădiște, numele vechi al Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, se află la doar 15 kilometri de râul Strei. Aceasta a fost capitala Daciei Romane, ridicată de împăratul Traian după victoria asupra dacilor. Tot Grădiște este și numele satului din munții Orăștiei, unde se găsește Sarmizegetusa Regia.