02 aug. 2025 | 15:45

Lidl lansează primul magazin fără alimente. Conceptul va fi extins internațional. Ce vor putea cumpăra clienții

Social
Share
Lidl lansează primul magazin fără alimente. Conceptul va fi extins internațional. Ce vor putea cumpăra clienții
Lidl vine cu un nou concept! Renunta la produsele alimentare

Retailerul Lidl a lansat un nou tip de magazin care marchează o schimbare majoră în strategia sa: pentru prima dată, un magazin Lidl funcționează fără a vinde produse alimentare. Noua locație, deschisă la începutul lunii august în Lottstetten, Germania, la granița cu Elveția, se concentrează exclusiv pe articole non-alimentare și poartă numele „Home & Living”.

Magazin Lidl fără produse alimentare

În locul produselor de bază din supermarketul Lidl, clienții găsesc o gamă variată de haine, unelte, electrocasnice mici, articole pentru casă și grădină, cosmetice, jucării și produse pentru copii. Magazinul are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați și reunește toate cele șase branduri proprii binecunoscute ale Lidl:

  • Parkside (scule)
  • Crivit (echipamente sportive)
  • Esmara (modă)
  • Silvercrest (electrocasnice)
  • Livarno (produse pentru casă)
  • Lupilu (articole pentru copii)

Pe lângă selecția permanentă, clienții pot găsi și ofertele săptămânale tematice, organizate pe categorii precum grădinărit, decor interior sau articole pentru cei mici.

Lidl intră în competiție cu Action, TEDi și Woolworth

Potrivit publicației germane Lebensmittelzeitung, noul concept reprezintă răspunsul Lidl la ascensiunea lanțurilor de retail precum Action, TEDi și Woolworth, care mizează exclusiv pe produse nealimentare la prețuri reduse.

Interesant este că magazinul „Home & Living” se află chiar vizavi de un Lidl clasic, care vinde produse alimentare, transformând zona într-un mic campus Lidl, ce acoperă întreaga gamă de nevoi ale consumatorilor.

O mișcare strategică mai amplă

De câțiva ani, Lidl investește tot mai mult în segmentul non-alimentar. L-a cooptat pe Arnold Schwarzenegger în campaniile Parkside, sponsorizează competiții UEFA și susține o echipă de ciclism profesionist.

Retailerul a mai testat anterior magazine pop-up dedicate anumitor mărci proprii, precum Lupilu în Belgia sau Parkside în Polonia și Ungaria. Însă acesta este primul magazin permanent care adună toate brandurile non-food sub un singur acoperiș.