02 oct. 2025 | 20:48

Licitații pentru numere de înmatriculare personalizate și în România. Șoferii ar putea plăti până la 5.000 de euro pentru plăcuțe speciale. Ce numere sunt interzise

AUTO
Share
Licitații pentru numere de înmatriculare personalizate și în România. Șoferii ar putea plăti până la 5.000 de euro pentru plăcuțe speciale. Ce numere sunt interzise
Numere de inmatriculare personalizate, scoase la licitatie si in Romania

Șoferii români ar putea avea curând ocazia să liciteze pentru numere de înmatriculare personalizate, după modelul deja existent în multe state europene și asiatice. Proiectul depus în Parlament propune ca plăcuțele cu combinații speciale să fie scoase la licitație, cu sume de pornire între 500 și 5.000 de euro, în funcție de raritatea și exclusivitatea combinației.

Cum va funcționa licitația pentru numere personalizate

Potrivit inițiativei legislative, după abrevierea județului, șoferii vor putea alege combinații de la 1 la 5 caractere – litere și cifre, cu sau fără spațiu între ele. Prețul de pornire va fi:

  • 500 de euro pentru o combinație de 5 caractere,
  • 1.000 de euro pentru 4 caractere,
  • 3.000 de euro pentru 2 caractere,
  • 5.000 de euro pentru un singur caracter (exemplu: B 1).

Procesul ar urma să fie gestionat printr-o platformă online, unde doritorii vor putea selecta combinația preferată. Aceasta va fi publicată și deschisă licitației timp de cinci zile, câștigătorul fiind cel care oferă cea mai mare sumă.

Astfel de plăcuțe au devenit un adevărat simbol de statut în alte țări, iar în Dubai, de exemplu, numărul P7 a fost vândut pentru aproape 15 milioane de dolari.

”Dar acolo este deja despre măsurarea ego-ului, nu contează mașina pe care pune numărul ăla, numărul în sine reprezintă ceva, are valoare independentă de mașină. Cu greu ne vom putea bate cu Emiratele Arabe Unite.

Însă, cred că va fi un exercițiu interesant, pentru că dorința de a fi unici există în fiecare dintre noi”, a declarat Andrei Știrbu, jurnalist auto, potrivit stirileprotv.ro.

Ce numere nu vor putea fi alese

Deși libertatea de alegere va fi mult mai mare decât în prezent, legislația impune și restricții. Nu vor putea fi înregistrate combinații cu caracter:

  • obscen, ofensator sau vulgar,
  • politic, religios ori rasist,
  • care pot fi asociate cu denumiri de instituții publice (ex. SRI, MAI, POL, DEP, GUV),
  • greu de citit sau care pot crea confuzii în trafic (ex. ”III”, ”OOO”).

În plus, există peste 1.500 de combinații interzise de către DRPCIV, printre care se numără: BOU, JEG, JAF, GAY, PIX.

Cât costă acum și ce se întâmplă cu plăcuțele interzise

În prezent, șoferii pot opta pentru numere preferențiale, plătind doar 45 de lei la DRPCIV, sumă la care se adaugă costul plăcuțelor (40 de lei pentru două standard, 23 de lei pentru una pătrată și 17 lei pentru motociclete).

Cei care dețin deja numere interzise ulterior le pot folosi până la vânzarea sau radierea mașinii, dar nu le vor mai putea transfera pe alte vehicule.

Inițiatorii proiectului propun ca banii obținuți din licitații să fie direcționați către bugetul de stat, ceea ce ar putea aduce încasări importante. În alte state, fondurile rezultate merg adesea către proiecte caritabile sau infrastructură.