17 nov. 2025 | 17:18

La ce vârstă ies la pensie cadrele militare: câţi ani trebuie să fi muncit pentru stat

Social
Share
La ce vârstă ies la pensie cadrele militare: câţi ani trebuie să fi muncit pentru stat
FOTO: colaj Playtech.ro

Regimul pensiilor militare rămâne unul dintre cele mai complexe, dar și controversate sisteme de pensionare din România, iar regulile sale sunt clar diferențiate față de cele aplicate sistemului public. Cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special beneficiază de un sistem propriu, bazat pe vechime în serviciu și pe vârsta standard de pensionare, dar și pe particularitățile profesiei, care include activități desfășurate adesea în condiții grele sau riscante.

Ce tipuri de pensii pot obține cadrele militare

Legea în vigoare definește trei tipuri principale de pensii de serviciu: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată și pensia anticipată parțială. Fiecare dintre acestea se acordă în funcție de situația profesională a militarului și de anii efectiv lucrați.

Pentru pensia de serviciu la limită de vârstă, cadrele militare trebuie să îndeplinească două condiții esențiale: să fi ajuns la vârsta standard de pensionare și să aibă cel puțin 25 de ani vechime efectivă, dintre care minimum 15 ani petrecuți în serviciu. Vârsta standard este de 60 de ani, însă aceasta se atinge treptat, conform calendarului prevăzut în lege.

Există însă și situații care permit ieșirea la pensie mai devreme. Militarii pot solicita pensie anticipată dacă au aceeași vechime cerută pentru pensia standard, dar au împlinit o vârstă cu 5 ani mai mică decât cea standard. Această variantă se aplică doar în cazul trecerii în rezervă din motive ce țin de reorganizări sau de inaptitudine medicală stabilită oficial.

Pensionarea anticipată parțială

Un alt tip de pensionare – anticipată parțială – este disponibilă celor cu o vechime totală de minimum 20 de ani, dintre care 10 în serviciu. Condițiile de acordare sunt similare cu cele ale pensiei anticipate, iar calculul se face raportându-se strict la anii lucrați efectiv în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege. La împlinirea vârstei standard, această pensie se transformă automat în pensie pentru limită de vârstă.

Există categorii speciale de personal – precum militarii din structurile de intervenție, personalul navigant, scafandrii sau specialiștii în operațiuni antiteroriste – care pot solicita pensionare anticipată sau anticipată parțială indiferent de vârstă, dacă au acumulat cel puțin 20 de ani vechime totală și minimum 10 ani ca personal activ.

Cum se calculează vechimea și cuantumul pensiei

Vechimea în serviciu include perioadele lucrate efectiv și sporurile acordate pentru activitate în condiții deosebite, speciale sau alte condiții. Un an lucrat în condiții normale poate deveni, după caz, un an și trei luni, un an și șase luni sau chiar doi ani dacă activitatea s-a desfășurat în condiții extreme.

Cuantumul pensiei se stabilește în procent din media veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani. Cei cu vechime de minimum 25 de ani primesc 80% din baza de calcul, procent care poate crește cu câte 1% pentru anii suplimentari.

Prin urmare, vârsta de pensionare pentru cadrele militare este, în mod obișnuit, 60 de ani, însă particularitățile profesiei permit pensionarea mult mai devreme pentru cei care au acumulat suficientă vechime sau au activat în condiții speciale.